SLICE PIE BAR | Localul care a pus plăcintele americane și britanice pe harta Bucureștiului
Slice Pie Bar (Calea Plevnei 5-7) s-a deschis de curând, prin iunie, și încă din primele săptămâni de funcționare a făcut senzație pe Instagram, unde toată lumea se poza cu felii din plăcintele americane sau britanice care sunt pregătite aici.
Nu este ceva care să se găsească în multe alte locuri din oraș, așa că am vrut să aflăm mai multe despre acest concept.
Dan Gheorghe și Nicoleta Smircea, ownerii acestui local, ne-au povestit despre afacerea lor, despre plăcintele pe care le fac și despre impactul pe care și-ar dori să-l aibă localul lor asupra orașului sau asupra zonei în care e deschis.
Cum a apărut Slice Pie Bar? Cum ați ajuns la acest concept și cine sunt oamenii din spatele acestui loc?
Cine suntem? Dan Gheorghe. Am fost inginer, apoi designer de interior și iar inginer. Până când am spus „STOP! De azi înainte voi fi bucătar!”
În cei 30 ani de inginerie am gătit, am studiat și am învățat, am experimentat, am stricat mâncare și am reușit să fac mâncare, am lucrat în restaurant, am hrănit câteva sute de persoane, am ținut cursuri de gătit și am acceptat că ceea ce fac este bine, așa că pot merge înainte.
De ce?
Pentru că îmi propun ca în fiecare farfurie să pun gust, miros și culoare, să trezesc senzații, sentimente puternice, să le ofer oamenilor o mâncare simplă și autentică, iar la final să spună: „Mai vreau!” Nicoleta Smircea.
A găti și a călători. Două verbe care mă definesc. Teleportează-mă într-o piață din Franța și dă-mi o legătură de ridichi, o bucățică de Roquefort, o baghetă și m-ai făcut cea mai fericită femeie din lume.
Gătitul mă relaxează și îmi creează o stare de bine. În ultimii anii am studiat, am căutat și am experimentat cât mai multe rețete. Îmi place să fac plăcinte, tarte, galette, produse cât mai simple, să combin dulcele cu săratul, gusturi, mirosuri care să mă ducă cu gândul la origini.
Îmi doresc ca Slice Pie Bar să fie un loc cald, primitor, original, care cu fiecare bucățică de plăcintă să creeze o senzație de dependență și să declanșeze amintiri frumoase din copilărie.
Pentru că totul pleacă de la creator, întâi ne-am prezentat. Recent, am renunțat la profesiile de zi cu zi și am decis să jucăm cartea pasiunii: a gătitului. Astfel, am hotărât să deschidem o „mâncătorie” pentru cei ce apreciază gusturile bune, calitatea, o mâncare cinstită. Ne-am gândit să implementăm un concept nou, de nișă, cu produse care nu există pe piață culinară românească: plăcinte americane și britanice.
Cum ați gândit meniul și ce ne puteți spune despre preparatele din el?
Am plecat de la conceptul American pies și ne-am gândit, pe latura dulce, să oferim plăcinte cu fructe proaspete de sezon, de la producători locali. La capitolul sărate avem plăcintele britanice. Practic, o mâncare gătită cu ce ingrediente ai la îndemână, pusă într-o formă de aluat.
Spuneți-ne un lucru mai puțin cunoscut despre Slice Pie Bar.
Înainte să deschidem Slice Pie Bar, am testat numeroase rețete, am făcut tot felul de combinații de ingrediente, totul în bucătăria noastră de acasă, de doar 7mp. Acolo am avut „laboratorul principal”, în care totul a fost gătit de noi și gustat de prietenii noștri.
Care a fost cea mai mare provocare de care v-ați lovit în afacerea voastră?
Ne-am lovit de birocrația sistemului românesc, de clasicele aprobări care întârzie să vină și de amânările fără o justificare clară.
Din păcate, un antreprenor aflat la început de drum se lovește de foarte multe obstacole, fie că vorbim de stat sau de sistemul bancar. Trebuie să te înarmezi cu răbdare pentru situații absurde.
Care este impactul pe care v-ați dori să-l aibă localul vostru asupra orașului sau asupra zonei în care e deschis?
Vrem să creăm o comunitate de oameni care să vină la noi pentru a se simți bine. Să scape de gălăgia orașului pentru câteva ore și să se delecteze cu o mâncare bună, o atmosferă plăcută, o discuție prietenoasă. Totul la un preț corect.
Ce vă place vs. ce nu vă place la București și cât de ușor sau greu este să ai un local ca al vostru în orașul acesta?
Ne place concurența, ne place diversitatea oamenilor și a gusturilor. Nu ne plac mizeria, indiferența oamenilor, gândirea limitată în domeniul culinar.
Care e cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o în perioada de activitate?
Nicio zi nu este ca alta, nicio săptămână precum cea de dinainte.
Ce urmează pentru Slice Pie Bar până la final de an?
În toamnă pregătim un nou meniu, atât dulce, cât și sărat, iar zilele acestea tocmai ce am început livrările pe o platformă de food delivery.
Interviu realizat de GRUIA DRAGOMIR | POVEȘTI DIN BUCUREȘTI