The Rock and Roll Hall of Fame, la aproape 30 de ani
Samuel L. Jackson, Tom Cruise, Scarlett Johansson și Ian McKellen sunt doar câțiva dintre actorii care nu au primit vreodată un Oscar.
Pe de altă parte, Blue Osyter Cult, Lenny Kravitz, Boston, Phil Collins și Brian Eno sunt doar câțiva dintr-o listă interminabilă de artiști care încă nu au fost primiți în Rock and Roll Hall Of Fame, muzeul care și-a construit de-a lungul anilor o reputație cât se poate de bizară în ceea ce privește deciziile de acordare a râvnitelor distincții.
Ahmet Ertegun
Înființată în 1983, de Ahmet Ertegun, fondatorul casei de discuri Atlantic, fundația Rock and Roll Hall of Fame și-a deschis muzeul din Cleveland în data de 1 septembrie 1995, panglica fiind tăiată de un ansamblu din care făceau parte Yoko Ono și Little Richard.
În plus, Chuck Berry, Bob Dylan, Aretha Franklin, Jerry Lee Lewis, Bruce Springsteen, Iggy Pop, John Fogerty și John Mellencamp au fost artiștii care au cântat a doua zi pe stadionul din Cleveland, sărbătorind deschiderea noului muzeu.
De altfel, un videoclip înfățișându-l pe Springsteen complet hipnozat de faimosul duck walk al lui Berry (preluat și popularizat ulterior de Angus Young de la AC/DC) are astăzi mai mult de 83 de milioane de vizualizări pe YouTube, fascinația lui Springsteen simbolizând imensa influență a unuia dintre părinții incontenstabili ai muzicii americane.
The Rock and Roll Hall of Fame, Cleveland, 1 septembrie 1995
La prima vedere, Rock and Roll Hall of Fame a debutat cu o selecție eclectică, deoarece nu am crede că putem găsi puncte comune între avangarda zgomotoasă a lui Yoko Ono și balansul pianului lui Little Richard și nici nu am putea spune că soul-ul Arethei Franklin ar avea ceva în comun cu energia distrugătoare a lui Bruce Springsteen.
Cu toate acestea, se pare că toți acești artiști s-au influențat reciproc în feluri nebănuite, căci între Yoko și Little Richard îl putem plasa lejer pe John Lennon cu a sa obsesie față de rock and roll-ul american, în timp ce luptele de zi cu zi ale clasei de mijloc i-au fascinat deopotrivă pe Dylan, Mellencamp sau Springsteen.
Cu toate acestea, momentele în care muzeul a stârnit controverse nu au încetat să apară.
Procesul de nominalizare controlat de un grup mic de indivizi care nu sunt muzicieni, tendința de a alege artiștii în funcție de propriile gusturi, dar și dorința acerbă de a face profit în urma show-ului de decernare a premiilor sunt doar câteva dintre criticile aduse instituției care se mândrește cu păstrarea și popularizarea muzicii ce a schimbat secolul XX..
,,Fondatoarea Suzan Evans a remarcat faptul că nu existau nume suficient de puternice pentru a vinde bilete la ceremonia de decernare a premiilor, așa că un grup de doo-wop a fost eliminat în favoarea unui artist de renume. Am văzut cum mulți artiști pionieri ai anilor ’50 – ’60 au fost neglijați, ceea ce a făcut ca multe superstaruri ale anilor ’70 să fie acceptate înaintea oamenilor care au făcut acest lucru posibile pentru ele”, spunea un fost membru al comitetului de nominalizare, în timp ce Maureen Tucker, percuționista grupului The Velvet Underground, crede că numele instituției ar trebui schimbat în ,,Muzeul Jalnic” (Hall of Lame).
,,Este ceva foarte ciudat legat de premiile astea”, observă Liam Gallagher pe platforma X, în timp ce Elton John remarcă ,,talentul de mâna a doua” acceptat în rândul premianților.
Maureen Tucker
În plus, o scurtă căutare pe YouTube ne oferă momente spumoase de la cina ce însoțește show-ul de decernare a premiilor: privirile plictisite ale publicului în timp ce formația americană Phish interpretează un cover al complexei piese Watcher of The Skies, lansată de Genesis în 1972, glumele despre alcoolism și examenele de prostată oferite într-un surprinzător moment de stand-up comedy de pianistul Rick Wakeman, dar și remarca lui Ringo Starr din 2015:
,,După câte am îndurat în seara asta!”.
Desigur, Ringo s-a fi putut referi la momentele interminabile de ovații și coveruri, iar faptul că o bună parte din public s-a ridicat în picioare ne sugerează faptul că nu doar Ringo se gândea la banalitatea ceremoniei.
Ozzy Osbourne
Oricare ar fi adevărul, poate că n-ar fi rău să nu asociem valoarea unui film cu numărul de Oscaruri primite și nici să ne alegem artiștii favoriți în funcție de numărul de trofee din bibliotecă.
Nu de alta, dar dacă Ozzy a fost acceptat abia anul acesta în Rock and Roll Hall of Fame, e foarte posibil ca mulți dintre artiștii noștri preferați să stea încă la coada interminabilă a controversatului muzeu.
Text de ALEX MUȘAT | OPINII
Citește mai multe articole din MUZICĂ.
