Cu toate că face parte deja din istoria cinematografiei universale prin filme fundamentale semnate ca scenarist sau regizor (“Taxi Driver”, “Raging Bull”, “Affliction”), Paul Schrader a fost urmărit de ghinionul nerecunoaşterii şi ocolit de premii în întreaga sa carieră. Probabil, acesta e unul din motivele pentru care, după 2000, a adoptat o atitudine discretă, mulţumindu-se să pună pe peliculă drame de mai mică anvergură, însă dragi lui ca tematică, de cele mai multe ori ‘incorectă politic’ după standardele show-biz-ului hollywoodian (ex. “The Canyons”, “Auto Focus”).
Unul dintre acestea e “The Walker”, ce ar putea avea subtitlul “Un răspândac în High-Life-ul din Washington” (“I’m the Gay weather vane“… “This is Shit Central, darlings“, recunoaşte afabil Carter, ‘aspiratorul’ de zvonuri şi bârfe).
Dacă ar fi să judecăm filmul exclusiv prin prisma replicilor din dialogul de început, susţinut vizual de mişcarea camerei pe decorul opulent şi sofisticat în care se produce (ex. “Dacă ar ieşi din ea toate penisurile celor cu care s-a culcat ar arăta ca un porc spinos.“), am putea să ne formăm o idee greşită apropo de eventuala sa vulgaritate ori de prezenţa unui anumit tip de umor… numai că acestea sunt parte ale unei scene în care soţia Vicepreşedintelui SUA (Lily Tomlin – “Nine to Five”, Nashville”), o nevastă de senator (Kristin Scott-Thomas – “The English Patient”, “Gosford Park”) şi una de influent om politic, acum retras din activitate (Lauren Bacall – “The Big Sleep”, “Key Largo”) diseacă într-un mod cinic-amuzant în timpul tradiţionalei lor partide de canastă viaţa socială, politică şi economică a Capitalei.
Doamnele joacă în compania rafinatului şi cultului – om care citează cu naturaleţe din Oscar Wilde, Tennessee Williams sau din… “Nunta lui Figaro” – Carter Page III (Woody Harrelson, la unul dintre primele roluri semnificative după perioada lui vegan-yoghină), homosexual la vârsta a doua, virginian de familie bună (bunicul guvernator, răposatul tată politician de frunte implicat inclusiv în afacerea Watergate), care trăieşte o viaţă confortabilă datorită averii moştenite, dar şi a banilor pe care îi face utilizând informaţiile obţinute în mediul monden ca escortă la evenimente de socializare a consoartelor de mahări mult prea ocupaţi cu politica sau cu afacerile.
Carter este departe de a fi un retardat leneş, ci, pur şi simplu, s-a obişnuit cu ideea că, în ceea ce priveşte opinia celorlalţi faţă de el, niciodată nu va fi capabil să se ridice la înălţimea ascendenţei. “I’m not naive, I’m superficial.“.
La fel de superficiale sunt relaţiile sale sociale – cu hârşâitul V.P. Ned Beatty (“Deliverance”, “Network”), cu alunecosul soţ a lui Scott-Thomas (Willem Dafoe – “Platoon”, “Out of the Furnace”) sau cu procurorul arivist interpretat de William Hope (“Aliens”, Sherlock Holmes”) -, cu o singură excepţie, dragostea lui secretă, fotograful de tabloid de origine arabă Emek (Moritz Bleibtreu – “Run Lola Run”, “The Baader Meinhof Complex”) şi asta, până într-un anume moment, care se dovedeşte esenţial pentru viitorul său, cel în care trebuie să aleagă între a fi lipsit de loialitate sau de onestitate.
Asociat din pură întâmplare cu circumstanţele comiterii unei crime ce tulbură apele la nivel înalt, Carter se vede transformat involuntar dintr-un observator lipsit de responsabilităţi într-un subiect a traficului de influenţă subteran, politic şi economic, un martor care, deşi nu are vreo legătură cu crima, este hăituit şi hărţuit să facă un denunţ convenabil uneia sau alteia dintre părţile interesate. Nu vă sună familiar, apropo de ce se mai întâmplă, din când în când, şi pe la noi? Abia când veţi vedea “The Walker” veţi realiza cât este de relevant filmul pentru clasa noastră conducătoare… minus ştaiful.
Acompaniată inspirat de muzica lui Anne Dudley, de la trupa de synth-pop The Art of Noise (ce are în CV şi alte OS-uri remarcabile precum “The Crying Game” sau “American History X”), pe care artista britanică o pigmentează cu piese ale lui Bryan Ferry, această dramă care vorbeşte despre ipocrizie şi laşitate, destinată exclusiv publicului matur, are un ritm foarte lent, mai puţin accesibil consumatorilor de quick entertainment, însă ea merită a fi văzută inclusiv de către aceştia, fie doar pentru interpretarea formidabilă a lui Harrelson (“Natural Born Killers”, “The People vs. Larry Flynt”, “The Messenger”).
“The Walker” încheie o trilogie, poate neintenţionată, despre High-Life-ul american, a lui Paul Schrader, care mai include “American Gigolo” (1980) şi “Light Sleeper” (1992). De văzut!
