Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 12/06/2024
Film Festival

Şase filme de succes internaţional, incluse în competiţia Festivalului Ceau, Cinema!

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Şase filme de succes internaţional, incluse în competiţia Festivalului Ceau, Cinema! Share Şase filme de succes internaţional, incluse în competiţia Festivalului Ceau, Cinema!
Şase filme de succes internaţional, incluse în competiţia Festivalului Ceau, Cinema!


Şase filme europene de ficţiune care au ca temă centrală dilemele morale şi care au avut premiera mondială la cele mai mari festivaluri fac parte din competiţia celei de-a 11-a ediţii a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, ce va avea loc între 17 şi 21 iulie.

 Filmele vin din Bulgaria, Germania, Israel, Polonia, Serbia şi Turcia şi vor concura pentru Trofeul Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu” şi Premiul Publicului. Juriul va fi format din actriţele Ilinca Manolache şi Olga Török şi regizorul Adrian Sitaru.

„În viaţă, ajungem deseori puşi în faţa unor alegeri de ordin moral, când suntem nevoiţi să luăm decizii importante. Însă nu ştim întotdeauna cum să răspundem şi nici dacă pasul pe care îl facem este cel corect. Poveştile din aceste şase filme puternice, realizate în stiluri diferite, reflectă dificultatea unor astfel de opţiuni”, spune directorul artistic al festivalului, criticul de film Ionuţ Mareş.

Şase filme de succes internaţional, incluse în competiţia Festivalului Ceau, Cinema!
Lecţiile Blagăi

În „Lecţiile Blagăi” („Blaga`s Lessons”, 2023), regizat de bulgarul Stephan Komandarev, viaţa unei profesoare pensionare şi singure este dată peste cap când ea cade pradă unei escrocherii telefonice. Soarta i se schimbă din nou atunci când primeşte o ofertă de muncă atrăgătoare, dar suspectă. Lungmetrajul a câştigat premiile pentru Cel mai bun film şi Cea mai bună actriţă la Festivalul de la Karlovy Vary.

Şase filme de succes internaţional, incluse în competiţia Festivalului Ceau, Cinema!
Ivo

Inclus în secţiunea competiţională Encounters a ediţiei din acest an a Festivalului de la Berlin, „Ivo” (2024), al doilea lungmetraj al regizoarei germane Eva Trobisch, are în prim-plan o asistentă medicală căsătorită, specializată în îngrijiri paliative, care are o aventură cu soțul pacientei sale. Proiecţia este susţinută de Centrul Cultural German din Timişoara.

Şase filme de succes internaţional, incluse în competiţia Festivalului Ceau, Cinema!
Soldatul care dispare

În „Soldatul care dispare” („The Vanishing Soldier”, 2023), regizat de israelianul Dani Rosenberg, un soldat de 18 ani fuge de pe câmpul de luptă pentru a se întâlni cu iubita sa la Tel Aviv, însă descoperă că elita armatei este convinsă că a fost răpit în confuzia războiului. Filmul a făcut parte din competiţia Festivalului de la Locarno.

Şase filme de succes internaţional, incluse în competiţia Festivalului Ceau, Cinema!
O altă viaţă decât a mea

Cu premiera mondială în competiţia Festivalului de la Veneţia, filmul polonez „O altă viaţă decât a mea” („Woman of…”, 2023), regizat de Małgorzata Szumowska şi Michał Englert, îl are ca protagonist pe Adam, care încearcă să fie un soţ şi un tată bun într-un mic oraş din Polonia. Numai că Adam începe să se simtă tot mai inconfortabil în corpul său, care nu îi reflectă adevărata identitate. Filmul este adus cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti.

În „Clasa muncitoare merge în Iad” („Working Class Goes to Hell”, 2023), regizat de sârbul Mladen Djordjevic, muncitorii de la o fabrică închisă apelează la practici supranaturale în lupta pentru propria demnitate. Filmul a avut premiera mondială la Festivalul de la Toronto.

Şase filme de succes internaţional, incluse în competiţia Festivalului Ceau, Cinema!
Rana îndoielii

Tot de la Veneţia, dar din secţiunea Orizzonti, vine şi „Rana îndoielii” („Hesitation Wound”, 2023), al doilea lungmetraj al regizorului turc Selman Nacar. Filmul urmăreşte o avocată idealistă care trebuie să facă o alegere morală ce va afecta vieţile mamei sale bolnave, a unui judecător şi a unui client suspectat de crimă.

Trofeul Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu” are o valoare de 1.000 de euro, iar Premiul Publicului este de 500 de euro, ambele fiind oferite de Groupama Asigurări.

Trofeele sunt realizate de artista Lia Pfeiffer.

Competiţia Ceau, Cinema! oferă un cadru de exprimare pentru cineaştii din ţările cu minorităţi tradiţionale în regiunea Banatului.

Mai multe informaţii pot fi găsite pe ceaucinema.ro, precum şi pe paginile de Facebook şi Instagram ale festivalului.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Pelicula Culturală.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Sponsori: Groupama Asigurări, Vitas România.

Parteneri internaţionali: Festivalul de Film Tribute to a Vision (Slovenia şi Italia), Proiectul Floor Plan Croissant (Bulgaria).

Parteneri: Lipoplast, Institutul Italian de Cultură din Bucureşti, Centrul Cultural German din Timişoara, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, Ambasada Spaniei, Institutul Cervantes din Bucureşti, Forumul Cultural Austriac Bucureşti, Institutul Polonez Bucureşti, Centrul Ceh Bucureşti, Institutul Francez din Timișoara, Institutul Francez din Bucureşti.

Cu sprijinul: Asociaţia Marele Ecran, Asociația Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, Cinema Timiş, Cinema Victoria, Arhiva de Filme din Ungaria, Asociaţia Ceva de Spus, Fundaţia Cartea Călătoare, Cărtureşti Timişoara, La Două Bufniţe, Cartea de Nisip, Animest, Ibis Timisoara City Center, Porsche Timişoara, Ovride, Faber, Timişoara la cutie, Casa Artelor – Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş, Universitatea de Vest din Timişoara (UVT), Social Fabrics Research Lab (FabLab), Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării din cadrul UVT, Asociația Comunitatea GIS din Timișoara, F-Sides Cineclub, Eventbook, Auăleu, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, Claudia Roşu.

Parteneri media: Gen, revistă, Zile şi nopţi, Films in Frame, West City Radio, CineFan, Tributary Stu, În Bine.

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută