ANIVERSARE | „GREMLINS”. Pe ecran, înainte de Grogu a apărut… Gizmo
Cu exact 40 de ani în urmă, deci cu mult timp înainte ca Baby Yoda să mărească semnificativ fandomul multiversului Star Wars prin drăgălăşenia sa de creatură non-pământeană – începând din 2019, în The Mandalorian -, publicul amator de basme cinematografice s-a ataşat de nu mai puţin adorabilul Gizmo, un mogway extrem de cuminţel şi simpatic, ce are însă defectul de a da naștere unor gremlini răutăcioşi atunci când se vede nevoit să încalce una dintre cele trei reguli: să nu fie atins de apă, să nu mănânce după miezul nopţii şi să nu se expună la soare.
Apărut odată cu vioii Ewok din SW şi verigă de legătură în istoria Pop culture între clasicul E.T. şi newcomer-ul Grogu, ca tipologie de personaj ludic devenit iconic prin profundele valori umane pe care le transmite dintr-o originală perspectivă “alien”, Gizmo a fost instantaneu adoptat de către cinefili încă de la premiera din seara de 8 iunie 1984 a comediei Camp cu accente horror Gremlins, în regia lui Joe Dante, care s-a bucurat de un asemenea succes încât s-a transformat apoi în franciză, cu ramificaţii multiple în videogaming, literatură, collectibles şi televiziune.
Cu “gremlinii” intraţi deja în vocabular datorită cărţii lui Roald Dahl din 1943, The Gremlins, mai ales după o tentativă (eşuată) de adaptare din partea Disney, super-influentul Steven Spielberg a fost câştigat de prospeţimea scenariului având ca protagonist spiritul inocent care creează monstruleţi vicioşi, conceput de Chris Columbus – înainte ca acesta să pună în scenă Home Alone, Percy Jackson şi Harry Potter -, şi a acceptat să producă filmul, oprindu-se asupra lui Joe Dante ca regizor, în baza expertizei acestuia în Horror (Piranha, The Howling), deşi l-a avut în vedere iniţial pe Tim Burton.
Lansat în aceeaşi zi cu Ghostbusters, în trendul optzecist al comediilor dătătoare de frisoane, Gremlins, prin umorul său acid, îşi conservă nealterat subtextul satiric la adresa consumerismului, la care se adaugă însă conotaţii actuale, apropo de rezervele pe care le manifestăm faţă de ceea ce (sau cine) este străin şi a modului în care ne raportăm la miturile moderne devenite clişee.
Cu sigurantă, Gremlins rămâne un film care merită oricând (re)descoperit, fie ca pur entertainment un pic nostalgic, fie ca sursă de gaguri şi replici dark, fie ca un soi de kind reminder al unui adevăr de care uităm cam des în zilele noastre: “pentru a înţelege, mai întâi trebuie să înveţi să asculţi”, după cum îi spune bunicul tânărului care l-a primit în dar pe… surprinzătorul şi fascinantul Gizmo.
