Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 31/05/2024
Festival Muzică / Dialoguri fără note

DIALOGURI FĂRĂ NOTE | PAULA BAREMBUEM – Tango pentru o nouă realitate

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii DIALOGURI FĂRĂ NOTE | PAULA BAREMBUEM – Tango pentru o nouă realitate Share DIALOGURI FĂRĂ NOTE | PAULA BAREMBUEM – Tango pentru o nouă realitate
PAULA BAREMBUEM


Tango Nuevo este titlul concertului-eveniment pe care cântăreaţa argentiniană Paula Barembuem îl va susţine în România pe 7 iunie, ca warm-up la Braşov Jazz & Blues Festival (15-18 august), împreună cu Trio Infernal, condus de către fenomenalul acordeonist şi pianist de Jazz austriac Christian Bakanic.

Relocată din Buenos Aires la Viena la începutul anilor 2000, PAULA BAREMBUEM reprezintă una dintre cele mai fervente şi originale promotoare a abolirii frontierelor între sonorităţile tradiţionale sud-americane şi cele generate de eclecticele scene contemporane occidentale, indiferent că ne gândim la Jazz, World Music sau clubbing.

Faptul că o vom putea asculta live într-un moment aniversar pentru istoria muzicii – 50 de ani de la lansarea clasicului album Summit, rebotezat ulterior Nuevo Tango, înregistrat în Europa de către Astor Piazzolla împreună cu saxofonistul nord-american Gerry Mulligan -, ne-a făcut să plecăm în dialog chiar de la rădăcini… ale Paulei Barembuem, dar şi al “noului tango” de care este atât de mult ataşată.

DIALOGURI FĂRĂ NOTE | PAULA BAREMBUEM - Tango pentru o nouă realitate
PAULA BAREMBUEM Foto: Niko Kaiser

Paula, titlul complet al concertului pe care-l vei susţine cu Trio Infernal la Braşov este Tango Nuevo – Beyond Astor Piazzolla, deci să ne oprim pentru câteva clipe asupra muzicii acestuia. Cum apreciezi rolul său în naşterea şi evoluţia acestei noi forme de expresie muzicale?

Tango Nuevo este modul în care descriem revoluția care s-a petrecut în ceea ce privește tangoul în perioada în care Piazzolla a compus și a devenit faimos pentru muzica sa, pentru că tango se cânta până atunci într-un mod foarte tradițional… era o muzică funcțională, să spun așa, erau anii marilor orchestre care cântau în saloane de dans, o vreme în care tangoul devenise acceptat în societate.

Subliniez asta fiindcă, la început, Tango era perceput mai mult ca un soi de muzică indecentă, care se auzea prin unele suburbii, și nu se bucura de o apreciere deosebită în rândul elitelor sociale… după care însă, a devenit un stil accesibil şi atractiv pentru toată lumea tocmai datorită acestor big band-uri.

Ei bine, Piazzolla a cântat într-o serie întreagă de asemenea mari ansambluri de Tango și, mai ales într-una din ele [cea a lui Aníbal Troilo – n.r.], a ajuns să deprindă noțiunile de bază ale interpretării acestei muzici la bandoneon într-un fel în care a depășit mulți alţi bandoneoniști, devenind realmente un virtuoz.

Doar că Piazzolla, un spirit artistic revoluţionar, avea sentimentul că se exprimă într-o limbă veche, veche în sensul că nu reflecta realitatea orașului Buenos Aires așa cum arăta acesta atunci, în anii ’60-’70, ci vorbea mai degrabă de cum era orașul cu trei decenii mai înainte.

DIALOGURI FĂRĂ NOTE | PAULA BAREMBUEM - Tango pentru o nouă realitate
Foto: Rainer Berson

Schimbarea, care nu s-a produs peste noapte, rămâne însă asociată cu experienţele lui Astor Piazzolla din Europa…

Într-adevăr, în căutarea unei noi forme de expresie, a avut un drum foarte lung de parcurs și a studiat inclusiv compoziția clasică la Paris, dorind să se detașeze putin de Tango. Acolo, Nadia Boulanger, profesoara lui, i-a spus ceva de genul ăsta: ‘Trebuie să te întorci la aceste rădăcini ale tale, ca să poți face ceva cu-adevărat  viu!’… nu mai știu foarte exact cuvintele pe care le-a folosit, dar, oricum, acest citat este bine cunoscut.

Piazzolla a început atunci să compună în forma clasică, înglobând însă elementul de Tango în lucrările sale. În Argentina, tradiționaliștii au decretat: ‘Ăsta nu e deloc tango, e o mizerie. N-are nimic în el care să poată fi cântat și dansat!’, iar Piazzolla s-a simțit neînțeles.

Această ruptură între școala veche și cea nouă a reprezentat o perioadă dificilă nu doar pentru Piazzolla, ci pentru mulți alții, precum Salgán sau Quiroga, de exemplu, compozitori ce căutau feluri noi de a face Tango-ul să sune mai viu și mai conectat cu noile curente din Jazz, precum și cu alte elemente pe care nu le auzeai în mod obișnuit până atunci într-o orchestră de Tango.

Fără intenție, tangoul își pierduse calitatea de muzică funcțională, ceea ce n-a fost pe placul tuturor. Nuevo Tango a apărut în peisaj ca muzică de ascultat, nemaifiind o muzică de dansat… în felul acesta s-a produs acea mare schimbare.

DIALOGURI FĂRĂ NOTE | PAULA BAREMBUEM - Tango pentru o nouă realitate
Paula Barembuem & Trio Infernal Foto: Maria Frodl

Au trecut de atunci peste 50 de ani. Ce era nou pe-atunci… acum este vechi, așa că spune-mi cum s-a născut Nuevo Tango din colaborarea ta cu Trio Infernal? Ce înseamnă, de fapt, explorarea voastră muzicală dincolo de Piazzolla?

L-am cunoscut pe Christian Bakanic [reputatul acordeonist austriac, fondator al trioului Infernal – n.r.] cu peste șase ani în urmă, într-o perioadă în care eu cântam foarte mult cu muzicieni de Tango tradițional.

Aveam sentimentul că aș putea spune ceva cu această muzică aici [în Europa – n.r.], într-un fel care mă obliga să călătoresc eu însămi în trecut pentru a o face mai vie. Asta a funcționat timp de aproape un deceniu și, din acest motiv, cunoșteam foarte bine limbajul tangoului tradițional, datorită acelei serii de prime experiențe, dar apoi l-am întâlnit pe Christian și mi-au plăcut, în egală măsură, felul sau de a cânta și abordarea ce nu era al unui argentinian expert în Tango.

Era ceva extrem de personal în modul în care interpreta tangoul, așa cum îl percepea el, un austriac, împreună cu formația lui de Jazz. Pentru mine, a fost uimitor, fiindcă mi s-a părut nemaipomenit de viu și de autentic, inclusiv prin felul în care interacționa cu ceilalți membri ai trio-ului Infernal.

După aia am aflat că acesta era unul dintre primele sale proiecte, demarat cu vreo 20 de ani înainte, pe când cei trei studiau încă la universitate… de aici vine minunata complicitate dintre ei.

Mi-a fost suficient să aud cum cântă două note ca să-mi dau seama că poate ieși ceva nou și diferit din asta, dincolo de modul în care este definit de obicei Tango-ul ca stil, pentru că ei îl abordează dintr-o altă perspectivă… a fost ceva fascinant pentru mine, întrucât am ajuns să interpretăm împreună un Tango clădit pe o combinație dintre background-ul lor european și trecutul meu, din care vin aceste povești – pentru că am crescut în Buenos Aires -, pe care apoi, în Austria, le-am tradus din limba mea maternă în acest nou limbaj, un amalgam în care se regăsește și muzica Funk, și Jazz-ul, și tot ce mai sună potrivit în concerte… dincolo de Tango, desigur.

Câtă libertate îți oferă o asemenea formulă în timpul unui spectacol live?

Păstrăm o structură, asemenea unui concept de Jazz, în care cântecele au o formă oarecum fixă, dar în cadrul cărora există spaţii în care te poti simţi liber să improvizezi… iar asta e ceva ce nu se întâmplă în mod obişnuit în tangoul tradițional.

În Tango, aşa cum îl cunoaştem de atâta vreme, majoritatea acestor ferestre lăsate deschise pentru improvizatori sunt mult mai mici, deoarece funcțiile instrumentelor se împart în permanenţă între acestea… uneori solistul este bandoneonul, iar alteori vioara, sau, câteodată, pianul, şi aceste roluri se schimbă într-un ritm foarte rapid.

În cadrul acestei structuri de Jazz pe care noi o practicăm, avem însă perioade mai lungi de timp în care unele dintre instrumente pot improviza și dezvolta solo-uri fără această suprapunere constantă, iar asta e ceva destul de nou pentru Tango. Ascultați, de fapt, Tango într-un context de Jazz bazat pe improvizaţie.

DIALOGURI FĂRĂ NOTE | PAULA BAREMBUEM - Tango pentru o nouă realitate
Kontra-Canto   Foto: Maria Frodl

Din colaborarea cu Trio Infernal s-a născut în subsidiar Kontra-Canto, duo-ul tău cu basistul Christian Wendt, unde nu mai este vorba doar de Tango, ci de multiple influențe, de la cele clasice până la Pop. De ce ai simțit nevoia unui asemenea proiect?

A fost aproape o întâmplare, fiindcă o prietenă a mea m-a rugat să cânt la petrecerea de ziua ei de naștere şi atunci l-am întrebat pe Christian, acordeonistul [Christian Bakanic], dacă n-ar vrea să mă acompaniaze.

Prins cu nişte chestii, pentru că eram în turneu, nu a avut timp în acea zi, dar celălalt Christian [Wendt], contrabasistul, a auzit și a spus: ‘Ce-ar fi să cântăm împreună?’.

La început, ni s-a părut că este un mare gol între noi, el cu contrabasul și eu ca voce feminină, aveam impresia că e o distanţă imensă între ele… până am început să cântăm. În timpul turneului, în acea cameră de hotel, am început să improvizăm și să încercăm să ne imaginăm cam ce-ar putea ieşi din joaca noastră.

Ei bine, am fost ambii surprinşi de cât de mult ne-am bucurat de acel gol de care vorbeam, în sensul că ne simţeam ca și cum am fi avut la dispoziţie mult mai mult spațiu pentru improvizaţie între noi, deci teama noastră iniţială s-a transformat în bucurie.

Atunci, el mi-a spus:

Nu uita că eu, de fapt, nu sunt basist de Tango. Chiar dacă particip [ca membru în Trio Infernal – n.r.] la acest mix stilistic pe care noi îl facem, eu nu sunt la bază expert în Tango.’.

I-am răspuns că exact de asta cred eu că ar trebui să ne folosim şi, drept urmare, el a propus câteva dintre melodiile sale favorite, iar eu am venit, la rândul meu, cu unele dintre cântecele mele preferate.

Ne-am dat seama în acele momente că asumarea unui stil este doar începutul pentru a crea ceva relativ diferit într-un cadru care ne oferă multă libertate pentru a găsi un nou sound, sigur, rămânând în cadrul acelui stil.

Căci, până la urmă, în ce se găseşe esența unui cântec… în originea lui, adică de unde vine, sau în ceea ce am putea noi spune prin intermediul său?

Am descoperit împreună o mulțime de surse noi de inspiraţie, inclusiv ca dinamică şi schimbări de ritm, care ne-au permis lucruri pe care, altfel, nu le poți face în contextul unei formații, întrucât acolo ești ceva mai limitat din cauza rolurilor pe care le au toti ceilalți performeri.

De fapt, cum a început pasiunea ta pentru Tango și de ce ai perseverat pe acest drum? Având talent, ai fi putut alege să cânţi Pop, Soul sau orice alt gen muzical…

Am crescut în Argentina cu tangoul, cu toate că, un pic mai târziu, în perioada în care am început să fac muzică, acesta devenise demodat pentru generația mea, fiind asociat mai degrabă cu vremurile bunicilor nostri. Mie îmi plăcea însă tocmai asta, pentru că însemna, într-un fel, să intri în contact cu istoria și cu trecutul tău.

Am venit apoi la Viena ca să studiez şi această melancolie, acest sentiment continuu că-ţi lipseşte ceva fiindcă îţi duci viaţa în altă parte, a primit în Tango, în ce mă priveşte, cea mai bună expresie.

Am început să fac Tango aici cu mulți muzicieni, majoritatea latino-americani, şi mi-a plăcut foarte mult, a fost ca și cum aș fi construit o punte peste breșa dintre fosta mea cultură și cea nouă. Cumva, mă apăsa însă lipsa de orizont, perspectiva dezvoltării sale ulterioare ca gen muzical, pentru că tangoul se întorcea mereu la rădăcini, fără a se ancora cu adevărat în noua realitate, iar asta mă împiedica să evoluez ca individualitate în arta mea.

Din acest motiv a fost şi este o experiență plăcută colaborarea cu Trio Infernal, pentru că ei au făcut ca ambele lucruri să fie posibile.

De ce o relocare atât de radicală? Fiind atât de conectată la rădăcinile tale argentiniene, de ce ai ales pentru a studia un oraș din cealaltă parte a lumii?

În 2001, în Argentina, se întâmpla una dintre acele crize economice recurente care lovesc țara mea la aproape fiecare zece ani şi, la acea vreme, moneda noastră, peso-ul, era atât de artificial apreciată, încât, cu foarte micile mele economii, puteam trăi mai ieftin în Europa decât în America Latină.

A fost momentul în care m-am gândit să încerc experiența unui stagiu la Universitatea din Graz, fiindcă îmi încheiam studiile la Conservator într-un an și voiam să-mi definitivez, cumva, lucrarea de diplomă.

Aveam la dispoziție șase luni să o pregătesc şi atunci mi-am zis că e mai ieftin să locuiesc în Europa, să-mi fac practica acolo și să scriu lucrarea în paralel cu acumularea de noi impresii despre acea lume complet nouă pentru mine.

Prin urmare, am venit în Austria și a fost pentru mine extrem de interesant să învăț această nouă limbă și cultură, ceea ce m-a facut în continuare mult mai concentrată şi deschisă la nou, iar trecutul a rămas treptat în plan secund… consecinţa a fost că am mai rămas alte șase luni, iar apoi am început să cânt aproape peste tot.

Ca interpretă latino-americană, mi-am găsit foarte uşor o multime de cântări, așa că am rămas și am continuat să studiez, inclusiv cu o profesoară de canto foarte drăguță, care m-a ajutat foarte mult la acea vreme, Andrea Mellis.

A fost o decizie care s-a definit odată cu trecerea timpului și nu o decizie radicală. Nu îmi trecuse niciodată prin minte că voi rămâne atât de mult timp departe de mediul familiar în care crescusem.

Fiindca ai menţionat uşurinţa cu care ai găsit angajamente, cum arăta scena muzicală latino-americană în Viena anilor 2000 și cât de ușor ți-a fost să te sustragi etichetărilor clișeistice?

Cred că partea bună a fost că nu existau decât foarte puţini muzicieni latino-americani aici, așa că a trebuit să colaborăm cu toţii foarte strâns şi asta a dus la constituirea unei comunităţi frumoase… asta şi pentru că, bineînțeles, vorbești aceeaşi limbă, ai același umor și împărtășești cu ceilalți un vocabular muzical pe care l-ai auzit peste tot în America de Sud, indiferent de ţară.

Și da, primești această etichetă de interpret latino-american, dar pe mine nu m-a deranjat, fiindcă aici mi s-a oferit ocazia să fac o muzică faţă de care nu aș fi putut rămâne atât de deschisă dacă aş fi continuat să trăiesc în Argentina.

Am început, de exemplu, să cânt Jazz brazilian bazat pe Bossa Nova [cu Iguazú Group – n.r.], dar, de asemenea, am cântat şi cu o trupă de Salsa pentru o lungă perioadă de timp… ce vreau să spun e că aici m-am simțit a fi în locul potrivit.

Treptat însă a devenit un pic prea mică această lume şi am început să cânt și cu alți muzicieni, de factură diferită, cărora le plăcea acest background latino-american al meu, dar m-au invitat să îl pun în valoare în alte tipuri de context.

Am lucrat, de exemplu, destul de mult timp, cu frații Wladigeroff, doi muzicieni minunați din Bulgaria care fac un Jazz foarte bun. Am început prin a lucra Bossa Nova cu ei pentru că le plăcea, dar am ajuns să compun versuri pentru cântecele lui.

A fost o experiență extraordinară, pentru că era Jazz bulgăresc care… suna în spaniolă.

DIALOGURI FĂRĂ NOTE | PAULA BAREMBUEM - Tango pentru o nouă realitate
Christian Bakanic & Paula Barembuem     Foto: Stephan Mussil (sursa: Paula Barembuem FB)

În ce împrejurări ai început să crezi că ai putea fi un o bună compozitoare?

Nici acum nu sunt convinsă de asta. Am început să compun cântece abia după mulți ani de luptă cu firea mea introvertită și sunt foarte atașată de câteva dintre ele, care chiar îmi plac.

A fost un proces foarte lung, pentru că sunt extrem de critică cu mine însămi. Îmi place atât de mult să interpretez muzică foarte bine compusă încât am mereu o oarecare rezervă în a scrie eu însămi piese noi, fiindcă mereu mă întreb dacă am cu-adevărat ceva de spus care nu a mai fost spus mai înainte într-un mod mult mai bun.

Respect foarte mult ceea ce crează alţii… așa că nu sunt chiar atât de productivă pe cât, probabil, aș putea, tocmai din cauza acestei întrebări pe care mi-o pun continuu, dar, pe de altă parte, îmi face o plăcere să compun şi când o fac nu se întâmplă pentru că trebuie, nu, eu sunt o foarte bun interpretă a muzicii pe care o apreciez, așa că pot trăi cu adevărat cu şi din asta. Şi îmi aleg deseori muzica pe care o cânt în funcţie de mesajul ascuns în acel text, pe care îl interpretez eu însămi.

Bineînţeles că, de multe ori, aleg însă o melodie doar pentru că sunt convinsă că s-ar potrivi cu adevărat cu ceea ce poate oferi vocea mea… n-aș putea spune că este vorba doar de un motiv anume atunci când îmi lucrez repertoriul, ci e un amestec a mai multor aspecte.

DIALOGURI FĂRĂ NOTE | PAULA BAREMBUEM - Tango pentru o nouă realitate
Sursa foto: Paula Barembuem FB

Activitatea ta concertistică e una extrem de bogată, dar ai doar trei albume înregistrate până acum: Volver, Áqua și Sueñera. A fost o alegere deliberată sau rodul întâmplarii?

Este vorba de ambele.

Am participat la multe albume ale altor muzicieni, deci am înregistrat destul de mult, dar, în ceea ce mă priveşte… eu nu mă grăbesc, îmi place să las lucrurile să crească și să se dezvolte în mod natural.

Pentru mine, un album înseamnă un ciclu, o lucrare întreagă la care te raportezi în ansamblul său şi care trebuie să crească şi să se maturizeze organic mai întâi în tine însuţi.

Vezi tu, am început deseori proiecte cu diverşi oameni spunându-mi în prima fază cu entuziasm, ‘Oh, muzica asta ar putea să dea naştere unui album foarte bun!’, pentru ca, după vreo câteva concerte și un setlist de 20 de piese, să observ că lipsește unitatea sau că lipsește forţa mesajului pe care intenţionez să-l exprim prin cuvinte… așa că am lăsat-o baltă de fiecare dată şi m-am apucat de altceva.

Un album este, de fapt, consecința unui proces în care se câştigă această unitate. Eu nu aș face un album doar pentru a vinde, ci trebuie să fie expresia unui anume timp și dezvoltarea unei anume căutări a mea, ca autoare.

DIALOGURI FĂRĂ NOTE | PAULA BAREMBUEM - Tango pentru o nouă realitate
Paula Barembuem & Trio Infernal Foto: Maria Frodl

Dar ce-mi poţi spune despre spectacolul The Voice of the Voiceless/ Die Stimme der Stimmlosen, susţinut tot cu Trio Infernal? Este dedicat integral legendarei cantautoare Mercedes Sosa…

Dintotdeauna am iubit-o pe Mercedes Sosa, pentru absolut tot ce-a făcut. Dintotdeauna!

A fost o cântăreață extrem de specială, una dintre acele voci pe care le recunoști de la prima notă. Dincolo însă de sound-ul ei inconfundabil, este vorba, de asemenea, despre mesajul ei puternic şi despre o istorie personală foarte complexă în spaţiul militant.

În anii ’70, Mercedes a fost nevoită să trăiască în exil în Spania, în perioada dictaturii din America Latină [instalarea la putere a juntei militare a lui Jorge Videla în 1976, în Argentina – n.r.], şi a dat glas numeroşilor oameni fără voce care nu puteau să se exprime liber în acea perioadă de teama de a nu fi persecutați sau reduși definitiv la tăcere… de aceea numele ei a devenit repede atât de respectat şi de popular.

În condiţiile în care nu a compus niciodată vreo notă de una singură, a fost, de fapt, doar o interpretă… însă una care îşi alegea mereu muzica de la oameni care doreau să facă statement-uri despre ceea ce se întâmpla în realitate acolo.

Și întotdeauna o făcea într-un mod, aș putea spune, plin de respect, cele mai multe dintre aceste cântece de protest fiind pline de speranță, deschidere și dragoste. Nu era vorba de a construi o mişcare de rezistență, ci de a încuraja oamenii să se schimbe și să se exprime liber, fără vreo teamă, iar mie acest lucru mi s-a părut absolut uimitor.

DIALOGURI FĂRĂ NOTE | PAULA BAREMBUEM - Tango pentru o nouă realitate
Sursa foto: Paula Barembuem FB

Parcă Mercedes Sosa a spus că “pentru un artist, poezia este cea care contează cel mai mult”. Aşadar, în afară de muzică, ce te inspiră sau te face să visezi în acest cotidian cenuşiu?

Ei bine, sunt foarte inspirată de fiul meu, care are șapte ani.

Îmi place să văd lumea prin ochii lui, pentru că nu are prejudecățile pe care ni le-am format noi, ca adulți… şi încă nu are nici aceeaşi viziune asupra realităţii ca noi.

Copiii trăiesc în lumea lor foarte personală şi iubesc acest schimb dintre: ‘Intru în lumea ta’ și ‘Învăț să mă joc din nou’. Eu îți arăt cu ochii mei, care reflectă 30 de ani de experiență, cum ar putea fi lucrurile, dar tu eşti el care ai posibilitatea de a alege.

Iar asta îmi amintește mereu că și eu am, mereu, posibilitatea de a alege, doar că uit de ea, fiind ca şi toţi ceilalţi, captivă în această lume a obligațiilor și îndatoririlor… şi uităm prea repede şi prea des că avem încă, de fapt, atât de multe posibilități, chiar și în interiorul limitelor în care ne ducem viaţa.

Și când îl văd cum învață, tot timpul, lucruri pe care eu le-am învățat deja cu mulți ani în urmă, îmi amintesc că, și acum, cel mai uimitor lucru rămâne întotdeauna să să privești peste garduri, peste obstacole, şi să treci prin sau peste ele.

Asta este ceea ce mi se pare mie fascinant în artă și în viață.

DIALOGURI FĂRĂ NOTE | PAULA BAREMBUEM - Tango pentru o nouă realitate
PAULA BAREMBUEM Foto: Kinga Lackner

Paula, ai copilărit în Argentina, ataşată de trecut, iar acum, copilul tău, reprezentând viitorul, se află cu tine la Viena. Cum defineşti cuvântul… acasă?

A fi acasă, pentru mine, înseamnă să ajungi în locul în care poți fi tu însuţi și nu trebuie să dovedești nimic.

Unde poți să-ți reconstruiești energia și să te eliberezi pentru a câştiga puterea de a ieşi apoi din nou şi din nou în lumea exterioară ţie.

Acasă ar putea fi un loc sau ar putea fi o altă persoană, aşa cum ar putea fi doar o simplă îmbrățișare… asta înseamnă acasă pentru mine. Iar acasă a devenit în cazul meu, din cauza poveştii vieţii mele, un lucru foarte dinamic.

Părăsind căminul care ţi-a devenit familiar, trebuie să reconstruiești un nou cămin în altă parte şi asta face ca inima ta să fie destul de flexibilă în privinţa găsirii lui acasă pe acest drum pe care-l străbaţi.

Dar mie, de fapt, îmi place în felul acesta, să nu trebuiască să mă duc peste tot în același loc pentru a mă simți în siguranță, ci să găsesc acest loc uneori în mine însămi sau în oamenii care împart acelaşi drum cu mine.

» Interviu de IOAN BIG | Interviuri muzică

Foto header: Rainer Berson

DIALOGURI FĂRĂ NOTE | PAULA BAREMBUEM - Tango pentru o nouă realitate

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută