Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 01/04/2024
Lifestyle Artă & Cultură / Art Expo

Și dacă abundența s-ar cultiva, ce teren comun am folosi? Åsa Sonjasdotter expune la Galeria Artep 

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Și dacă abundența s-ar cultiva, ce teren comun am folosi? Åsa Sonjasdotter expune la Galeria Artep  Share Și dacă abundența s-ar cultiva, ce teren comun am folosi? Åsa Sonjasdotter expune la Galeria Artep 
Și dacă abundența s-ar cultiva, ce teren comun am folosi? Åsa Sonjasdotter expune la Galeria Artep 


Și dacă abundența s-ar cultiva, ce teren comun am folosi? Åsa Sonjasdotter expune la Galeria Artep

Vino în perioada 2 aprilie – 20 mai 2024, la Galeria Artep, la expoziția „Cultivând în comun abundența”, pentru a altfel de perspectivă asupra resurselor naturale, a risipei și a direcțiilor de exploatare a agriculturii, propusă de artista suedeză Åsa Sonjasdotter 

Prima expoziție din cadrul proiectului dedicat exclusiv viziunii femeilor în arta vizuală W SPOTLIGHT, inițiat de Asociația Galeria Artep și co-finanțat de AFCN, este curatoriată de Cristina Moraru și adresează problematica justiției ecologice și a angajamentului activist-agricol în cadrul unei cercetări artistice desfășurate de către artista suedeză ecofeministă Åsa Sonjasdotter. Expoziția se va constitui ca manifest deschis în sprijinul reactivării metodelor de agricultură colaborativă, incluzând lucrarea The Kale Bed Is so Called Because There Is Always Kale in It realizată în colaborare cu Mercè Torres Ràfols, and Allkorn & Hans Larsson. 

Åsa Sonjasdotter este artistă, cercetătoare, scriitoare și lucrătoare socială, care locuiește pe insula Ven, Suedia, și în orașul Berlin, Germania. Opera artistică a artistei suedeze este izvorâtă din nevoia acesteia de a se angaja în procese material-narative pentru deconstruirea relațiilor violente prin hrană și pământ. Investigând câmpurile agricole de monocultură din regiunea foarte industrializată din Scandinavia de Sud, ea are o experiență personală directă a efectelor produse de relațiile dintre oameni, habitate, ape și pământ. De două decenii, Sonjasdotter se implică în educarea cunoștințelor fermierilor și a relației oamenilor cu alimentele.

Sonjasdotter este autoarea cărții Peace with the Earth. Earth, Tracing Agricultural Memory – Refigurer Practice, publicată de Archive Books, Berlin, în 2019. Cartea prezintă o anchetă micro-istorică asupra practicilor agricole a trei culturi de bază: cereale, cartofi și varză. Åsa Sonjasdotter este cercetător doctor în practică artistică la Academia Valand, Universitatea din Göteborg, Suedia. Din 2015 până în 2019, ea a fost membru fondator al Neighbourhood Academy, Berlin.

În 2007, Sonjasdotter a co-fondat Academia de Artă Contemporană din Tromsø, Universitatea Arctică din Norvegia, unde a fost lider de program până în 2010 și profesor până în 2014. A participat la înființarea asociației artiștilor danezi Young Art Workers în 2002. Sonjasdotter este fondatoarea Women Down the Pub (Kvinder på Værtshus), o rețea de acțiune feministă inițiată la Copenhaga, 1996, care a publicat antologia de texte: View, feminist strategies in Danish visual art în 2004.

Și dacă abundența s-ar cultiva, ce teren comun am folosi? Åsa Sonjasdotter expune la Galeria Artep 

Mercè Torres Ràfols lucrează în principal cu fotografia pentru a reda diferitele materialități. Este preocupată de relațiile dintre anumite practici agricole și de pescuit de-a lungul istoriei într-un loc dat, de modul în care sunt transferate cunoștințele și cum aceste practici se mulează pe  experiența noastră în relația timp. Torres Ràfolse are un master în fotografie la Universitatea din Göteborg (2021) și unul în arte frumoase la Universitatea din Barcelona (2019). Din 2022 este co-director al Festivalului de cărți Fotobok Gbg și fondator al colectivului Garden Loops.

„Urmărind memoria agricolă în vederea reconfigurării practicilor de cultivare a cerealelor, Åsa Sonjasdotter identifică o scindare la nivelul conexiunii uman-vegetale determinată de introducerea metodelor de cultivare moderne, coloniale, care amplificau structurile autoritare de cultivare deja existente. Ca rezultat al acestei scindări, tratarea științifică a mediului vegetal a provocat o delimitare a practicii cultivării de cunoașterea cultivării, care este centralizată la nivelul activității unor instituții motivate politic sau științific și conectate mediului universitar sau industrial”, observă Cristina Moraru, curatoarea expoziției.

Cristina MORARU este cercetătoare, curatoare și editoare din Iași. Lucrează ca lector universitar la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” și este membru fondator al Centrului de Fotografie Contemporană. Totodată, este membru al forumului de cercetare TPP susținut de Technische Universität Berlin, Universität Bonn, Leuphana Universität Lüneburg și Ludwig-Maximilians Universität München, membru AICA și (co)editor al publicației academice Studies in Visual Arts and Communication.

A participat în programe de studii internaționale, workshop-uri și rezidențe de cercetare în cadrul NCCR University of Basel, CRC “Affective Societies” Freie Universität Berlin, Aarhus University, University of Vienna, Simon Fraser University (Vancouver), Valand Academy for Art and Design (University of Gothenburg), University of Copenhagen, Lucerne University of Applied Sciences and Arts, Leuphana University Lüneburg, Universität Hamburg, Loughborough University, Birmingham City University, Pedagogical University of Krakow, European University at St Petersburg, Danube University Krems, Ben-Gurion University of the Negev, MTFA Academy Chișinau, EEPAP Lublin, LCCA Latvia, CCA Prishtina, The Cvito Fiskovic Centre in Split, Institute of Contemporary Art in Zagreb, Fondazione Arthur Cravan in Milan și alte instituții independente.

„Ca gest simbolic de incluziune, Åsa Sonjasdotter aduce în spațiul expozițional semințe ale fermierilor locali din Iași care folosesc tehnici tradiționale de cultivare a semințelor de varză, militând pentru ‘comunalizarea’ unei metode organice și participatorii de creștere a plantelor”, amintește Cristina Moraru.

Asociația Galeria Artep a fost înființată în decembrie 2019, din dorința de îmbogățire a demersurilor educative corelate artei contemporane în peisajul cultural ieșean. Colaborarea cu  Galeria Artep a însemnat derularea a numeroase expoziții cu artiști români și internaționali, curatoriate de: Alexandra Manole (Felix Aftene, „Memoria Spațiului”, 2018, Ștefan Câlția, „Fragilitate”, 2019, Virgil Scripcariu, „Întâlnire”, 2019, Nicu Ilfoveanu, „Panorama”, 2021), Cristiana Ursache (Miruna Radovici, „Cross the Lake in a Silver Plate”, 2022, „Ștefan Câlția.

Pe Olt”, 2022, Șona, Sorin Ilfoveanu, „LEVANT”, 2022/2023, Claudiu Ciobanu „Memento Vivere”, 2023, Viena, Andrei Gavrilița, „RISIPIT”, 2023/2024), Matei Câlția (Ghenadie Popescu și Mark Verlan, „Aproape totul sau mai nimic”, 2020, „Ștefan Câlția. Glăjărie. Apropierea de un meșteșug”, 2021, „Ștefan Câlția. Obiectele restaurării”, 2022, Palatul Culturii), Cristian Nae (Matei Bejenaru, „PRINT”, 2021, Claudiu Ciobanu, „SOLARIS”, 2022). 

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută