Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 14/03/2024
Muzică / Omul cu discurile

OMUL CU DISCURILE | Your Mother Should Know – Brad Mehldau Plays The Beatles

Berti Barbera De Berti Barbera
Comentarii OMUL CU DISCURILE | Your Mother Should Know – Brad Mehldau Plays The Beatles Share OMUL CU DISCURILE | Your Mother Should Know – Brad Mehldau Plays The Beatles
Brad Mehldau


Brad Mehldau este un virtuoz care dozează perfect tehnica în vocabularul folosit și, în același timp, extrage cu curiozitate orice sens muzical, inclusiv în plan filosofic.

De aceea, muzica lui este de o ademenitoare stranietate, la fel ca toate operele de artă durabile. Aici intră și muzica Beatles, mai ales în perioada de metamorfoză psihedelică de la mijlocul anilor ’60, când muzica pop era infiltrată cu armonii nefamiliare și ritmuri surprinzătoare, așa cum găsim pe albume ca Rubber Soul sau Revolver. Puține producții sunt încărcate cu atât de multe piese bune, ingenios concepute.

În timpul studenției, Mehldau studia pianul clasic și asculta rock progresiv și formații precum Beach Boys sau Zombies. David Bowie era și el în sfera de admirație. Beatles au apărut mai târziu în colecția și în studiile lui. Din anii ’90 a început să le interpreteze muzica, până a ajuns la un concert înregistrat în 2020, în sala Filarmonicii din Paris și lansat în 2023.

Muzica lui a fost dintotdeauna influențată de artiștii ascultați în adolescență, asta se simte indiferent de complexitatea compoziției. Pe acest album, Your Mother Should Know – Brad Mehldau Plays the Beatles, fiecare piesă este tratată ca un standard de jazz, armonia este reconstruită, iar melodia este punctul de plecare pentru improvizație lirică și ingenioasă. Aspectul cel mai agreabil legat de acest omagiu pianistic este că putem recunoaște fiecare piesă, în timp ce admirăm un muzician ilustru în plin exercițiu de eliberare.

» Text de Berti Barbera | Omul cu discurile

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută