Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 12/03/2024
Film / Videodome

VIDEODOME | “THE BOAT THAT ROCKED” (2009, r: Richard Curtis)

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii VIDEODOME | “THE BOAT THAT ROCKED” (2009, r: Richard Curtis) Share VIDEODOME | “THE BOAT THAT ROCKED” (2009, r: Richard Curtis)
THE BOAT THAT ROCKED


VIDEODOME | “THE BOAT THAT ROCKED” (2009, r: Richard Curtis)

Un film superb din perspectiva pasionaţilor de Pop culture şi nostalgicilor pentru… “those (s)exciting Sixties”! De la Grateful Dead la Dusty Springfield, de la The Seekers la Françoise Hardy, de la The Kinks la Ennio Morricone, toţi aceştia îşi pun amprenta asupra filmului prin includerea muzicii lor pe OST.

Pasiune pentru modă şi ignorare voită ale trendurilor, sexualitate şi dragoste juvenilă, droguri periculoase şi jocuri inocente, politică ultra-conservatoare şi management naiv-idealist, alcool şi ingenuitate, spirit gregar şi individualism tolerat, pozitivism profesional şi aroganţă birocratică, majoritatea paradoxurilor generate de asocierile punctuale care au definit incredibila poftă de viaţă ale generaţiilor anilor ’60 sunt reprezentate de Richard Curtis (“Four Weddings and a Funeral”, “Love Actually”, “Notting Hill”) de o manieră tipic britanică, ce mixează sensibilitatea cu sarcasmul şi cinismul cu delicateţea.

1966. “The greatest Rock and Roll era, but… BBC plays less than 45 minutes of music per day!” O naţiune întreagă, indiferent de vârstă, profesie sau nivel de cultură, asculta muzica lui Leonard Cohen, The Yardbirds, Otis Redding sau Jimi Hendrix pe frecvenţele posturilor de radio pirat care emiteau neautorizat de pe ambarcaţiuni din Marea Nordului. Richard Curtis spune povestea uneia dintre acestea edulcorând excesele epocii cu speranţa că va tuşa publicul, inclusiv pe cel tanăr, la nivel de mare masă (cifrele de box-officeindică, din păcate, faptul că s-a înşelat), însă acest aspect nu scade din valoarea nostalgic-retrospectivă al acestei dramedii.

Pentru cunoscători, atât într-ale muzicii cât şi într-ale cinematografiei, petele de “culoare” sunt atât de multe încât nu pot fi enumerate toate în această cronică, ci doar exemplificate: Moş Crăciunul ‘Fucking Ho’ al lui Nick Frost (“Shaun of the Dead”, “Hot Fuzz”), cameo-ul lui Emma Thompson (dublu oscarizată pentru “Howards End” şi “Sense and Sensibility”), o lady care trece cu graţie peste toate excesele sale sexuale trecute şi prezente şi care îşi aminteşte brusc de tatăl uneia dintre progeniturile sale la auzul a trei cuvinte simple, dar magice… “Muddy Waters rocks”, genialul tandem de ‘funcţionari asasini’ Kenneth Branagh-Jack Davenport sau personajul nocturnului DJ Bob, ce nu vrea să abandoneze vaporul pe cale să se scufunde fără a încerca să îşi salveze colecţia de vinyluri.

Distribuţia este, de asemenea, formidabilă şi reuneşte talente de toate vârstele ale şcolii anglo-saxone de film: Bill Nighy (“The Best Exotic Marigold Hotel”, “Pirates of the Caribbean”), Rhys Ifans (“Notting Hill”, “The Amazing Spider-Man”), Gemma Arterton (James Bond’s “Quantum of Solace”, “Byzantium”), Chris O’Dowd (“The Sapphires”, serialul “Moone Boy”), Tom Sturridge (“On the Road”), Talulah Riley (“Pride & Prejudice”, “The Liability”), January Jones (“X Men: The First Class”, serialul “Mad Men”) etc, etc.

“The Boat That Rocked” aka “Pirate Radio” rămâne un film absolut indispensabil în ceea ce mă priveşte, pe care am simţit nevoia să îl revizitez la 15 ani după premieră nu doar pentru simplul entertainment, ci si cu o oarecare tristete, amintindu-mi că din 2019, de la tuşantul şi originalul film al lui Danny “Trainspotting” Boyle, construit pe muzica Beatles, “Yesterday”, pentru care a scris scenariul, Richard Curtis n-a mai făcut nimic relevant şi, de asemenea, că în acelaşi an ne-a părăsit cu adevărat prematur, la doar 46 de ani, unul dintre marii actori de film ai noului mileniu, Philip Seymour Hoffman, memorabil aici în rolul exuberantului DJ The Count, personaj inspirat de Emperor Rosko, prezentatorul american de la Radio Caroline, postul ce transmitea în 1966 fără licenţă folosind cinci nave cu trei proprietari diferiţi, ancorate în apele internaţionale.

Personal, consider că nu rolurile de compoziţie din “Capote” sau “Doubt” sau “The Master” sau “The Ides Of March”, pentru care a câştigat sau a fost nominalizat de nenumărate ori la Oscar, BAFTA sau Globurile de Aur reflectă energia uriaşă (dublată de un talent pe măsură) a lui Philip Seymour Hoffman, ci acela, sub-evaluat, al “Contelui”, un idealist care părăseşte ultimul nava ce se duce la fund.

Merită să (re)vedeţi “The Boat That Rocked” fie şi numai din perspectiva unui mare artist plecat prea devreme dintre noi, ale cărui cuvinte sunt şi rămân un testament înregistrat cinematografic de luat în seamă: “Ani vor veni, ani vor mai trece… pe întreaga planetă oamenii vor continua să viseze şi să îşi transpună visele în cântece… Nimic important nu moare în această seară… singura noastră tristeţe este că, în anii ce vor urma, vor exista atât de multe cântece fenomenale pe care însă noi… nu vom mai avea privilegiul să le difuzăm”.

» Text de IOAN BIG | Film | Videodome

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută