La un moment dat, pe la final de 2018, la mine serviciu ne-am organizat, așa între colegi, pentru o acțiune caritabilă. Aducem lucruri de acasă. Vindem între noi. Strângem banii. Îi donăm unei familii care are nevoie de ajutor în perioada asta. Doar că eu am uitat complet să caut acasă obiecte pentru ziua respectivă. Spontan, m-am gândit să ofer un serviciu în locul unor obiecte: atelier de colaje. Nu făcusem decât o dată în viața mea colaje cu mulți ani în urmă, niște lipituri de-ale mele pe-un carton. Și ne-am întâlnit la serviciu într-o bucătărie. Dincolo de scopul inițial, am descoperit o neașteptată plăcere. Trei ore am meșterit, am lipit și am tăcut. Nimeni nu avea nicio idee ce face, dar toată lumea a intrat în joc. Lipeam, ne gândeam, bufneam în râs. De ce? Pentru că în momentul în care faci colaj, nu ai un scop anume. Începi să decupezi ce îți place și apoi vezi că se potrivește. Te bufnește râsul pentru că faci legături, asocieri. E de fapt o dublă întâlnire. Una cu tine și una cu oameni care au cel puțin o apucătură în comun: curiozitatea. În fine, așa de bine ne-am simțit toți împreună încât am zis că ce, se oprește aici? Nu mai facem chestia asta? Hai să mai facem! Ne-am găsit un spațiu care să ne găzduiască, la Pamira, prin Zuzana, care e o minunată și care ne-a susținut din momentul zero. Ea este ghidul atelierelor de pictură Art & Fun. Așa am continuat să ne întâlnim și să facem ateliere de colaj. Primele dăți am fost mai mult între noi, dar eram deschiși pentru oricine și-ar fi dorit să ni se alăture. Nu era nicio condiție. Noi de la bun început nu am avut reguli. Și oamenii au început să vină și am zis ce mișto e, parcă racolăm oameni. Am zis colaj. Apoi racolaj. Am râs și am hotărât că ăsta trebuie să ne fie numele. Când numești ceva, atunci acel ceva începe să existe cu adevărat.
Prima expoziție a fost în pandemie la Nook. Apoi a fost un sincron uau: ne-am trezit cu o invitație fix în timp ce încercam să ne autoinvităm la artă.nonstop. Și am început să ne mișcăm. Acum e 2024 și în februarie s-a întâmplat prima întâlnire a colajiștilor din România. La București. Acolo existau mai degrabă ateliere distincte de colaj, dar noi ca prim grup de colajiști, cred că i-am insiprat prin modul organic în care ne-am coagulat. Ne-am propus să replicăm evenimentul ăsta și în Sibiu. Mi se pare că e loc de mult mai multă îndrăzneală. Că e o mare sete în Sibiu, dar e nevoie să fie stârnită. Cred că suntem stârnibili și stârnitori. De-asta și-a găsit aici locul RACOLAJ.
