„Zone of Interest”: Dincolo de gard plouă cu piatră și la noi e cald
Cel mai recent film al regizorului Jonathan Glazer, Zone of Interest, este o realizare cinematografică de mare excepție, care portretizează cu atât de multă ușurință banalitatea răului.
Produs de cei de la A24 (probabil unul dintre cele mai de succes studiouri de film din ultimii ani) și bazat pe cartea cu același nume a regretatului scriitor Martin Amis, filmul spune povestea comandantului nazist de la Auschwitz, Rudolf Höss, și a soției sale Hedwig, în încercarea lor de a duce o viață liniștită și împăcată alături de cei cinci copii, în casa lor de vis, cu o grădină superbă, care se întâmplă să fie chiar lângă lagărul de concentrare.
Glazer reușește, în doar o oră și patruzeci și cinci de minute, să prezinte spectatorului rutina și simplitatea cu care o familie germană trăiește la doar câțiva metri de unul dintre cele mai odioase locuri unde te puteai regăsi în cel de-al Doilea Război Mondial. Copiii, aparent imuni la strigătele disperate ale miilor de evrei ce sufereau în clădirea de alături, dar și obsesia lui Hedwig pentru grădina și casa pentru care a trudit toată viața sunt doar câteva elemente dintr-un tablou tragic, care prezintă atât de clar dualitatea umanității și de fapt ce înseamnă să fii privilegiat.
Obsesia pentru o viață „perfectă” împinge omul până la a deveni orb la ce îl înconjoară și propria bunăstare triumfă în fața oricărei suferințe adiacente, și nu oricare, ci probabil una dintre cele mai tragice din istoria umanității.
Obsesie care se transmite chiar și la Rudolf, care, în momentul în care află că va fi transferat și trebuie să se relocheze, face tot posibilul pentru a se întoarce înapoi acasă, în căminul feeric și atât de atent construit alături de soția sa.
Din exterior, dacă s-ar îndepărta uniformele SS și n-am ști ce se întâmplă în afara pereților casei, ai putea spune că asistăm la traiul de zi cu zi al unei familii simple, de modă veche, în care tatăl pleacă dimineața la lucru, se întoarce seara acasă, iar mama ajută la creșterea copiilor și se ocupă de treburile casei.
Prezența constantă a celor ce ajută prin casă (pe care Hedwig îi denumește localnici atunci când este întrebată de mama ei despre proveniența lor, deși e clar că aceștia sunt evrei) este singurul element ce nu pare la locul lui din tot acest tablou superb de familie.
Situația inițială găsită, atât de absurdă, dar atât de ingenioasă și autentică a lui Martin Amis este ceva simplu, ceva la care poate ne-am fi putut gândi oricare dintre noi, dar felul în care este mai apoi însăilată povestea, gravitând în jurul acestui banal, cotidian, însă cu un substrat atât de provocator și eminamente tragic face ca The Zone of Interest să fie literalmente o reușită de zile mari.
Text de ȘTEFAN IANCU | POINT OF VIEW
Citește mai multe articole din FILM.
