„Amadeus”, de Peter Schaffer, este premiera pregătită pentru 10 februarie de colectivul Teatrului „Sică Alexandrescu” pentru publicul brașovean. Un spectacol de teatru muzical foarte bine primit pe orice scenă a fost prezentat, „Amadeus” ne va purta înapoi în timp, în saloanele Vienei de secol XVIII, pentru a-l descoperi pe Mozart dincolo de creația sa genială, însă pe acordurile muzicii pe care cu siguranță o cunoașteți. Invitația ne-o face eternul său rival, Antonio Salieri, compozitorul Curții Împăratului Austriei, nefericit în mediocritatea lui, dar cu o profundă înțelegere a excepționalei muzici pe care o creează excentricul Mozart.
Regizorul Gavriil Pinte: „Am învățat, în ultimii ani, că adevărul e acolo, în text, nu în afara textului”
La Brașov, „Amadeus” poartă semnătura regizorală a lui Gavriil Pinte, regizor artistic în cadrul Redacţiei Teatru a Societăţii Române de Radiodifuziune, cu numeroase premii acordate pentru spectacolele sale. Montarea de la Brașov vine la 10 ani de la cea pregătită în județul vecin, Sibiu, și în tot acest timp, Gavriil Pinte mărturisește că inclusiv percepția sa asupra textului lui Peter Shaffer a suferit modificări, într-un interviu pe care vă invităm să-l descoperiți.
„Amadeus” – o piesă de inspirație biografică, pentru care am observat că aveți o preferință. De ce v-ați oprit asupra lui?
În primul rând pentru că e o piesă foarte bună și în al doilea rând, pentru că e o piesă despre condiția artistului. Avem de-a face aici cu un artist autentic, un artist de geniu, Mozart, și un artist mediocru, Salieri. Un artist autentic care arde pentru arta lui intens, până la capăt, și un artist mediocru, care este conformist și trăiește călduț.
Ați mai montat acest text în 2014, la Sibiu, iată, un deceniu. În tot acest timp, percepția dumneavoastră asupra textului s-a modificat? Cum credeți că va fi receptat spectacolul în această nouă montare de către public, și el diferit față de acum zece ani?
În 2014, la secția germană a Teatrului Național din Sibiu am realizat un spectacol de cameră. Adică, publicul era pe scenă, pe gradene, foarte aproape de actori. De multe ori, Salieri stătea în primul rând, printre spectatori. La Brașov avem de-a face cu un alt spațiu. Unele lucruri au rămas, persistă, altele, evident, s-au schimbat vrând-nevrând. Dar și eu, după zece ani, oricât de consecvent aș fi cu mine însumi, sunt altfel. De mulți ani încoace încerc să fac spectacole care au legătură directă cu mine, cu subiectivitatea mea. Mozart sunt eu, în momentele de grație Salieri sunt tot eu, în momentele de dizgrație.
„Amadeus” este o piesă care a beneficiat de multiple abordări, de la comedie muzicală la dramă psihologică la Brașov. Care este abordarea pe care o aveți pentru Brașov?
Cred că va fi un spectacol în care va funcționa regula tragicomicului. Conflictul dintre acești doi artiști, Mozart și Salieri, se desfășoară, se joacă în termenii tragicomicului.
Și presupun că acest lucru va fi reflectat inclusiv de muzica pe care o vom asculta în cadrul textului?
Dramaturgia spectacolului presupune apelul la muzică. Nu se poate monta acest text fără o coloană sonoră sau o ilustrație muzicală cu piesele lui Mozart. Se vorbește în text. Textul le cere. Arii întregi sunt mai puține, dar avem o arie din „Răpirea din Serai” și avem o arie a Reginei Nopții din „Flautul fermecat”, dar e folosită în mai multe momente, de multe ori. Este vorba la un moment dat de „Nunta lui Figaro”, dar și din concertele lui pentru pian sau pentru corzi.
Pentru partea muzicală aveți ceva deja înregistrat sau folosiți poate orchestra Operei sau Filarmonicii?
E muzică înregistrată, luată din concerte care fac la ora asta discografia mozartiană.Ar fi fost o complicație tehnică și financiară destul de mare să apelăm la orchestră și la soliști instrumentiști sau soliști vocali. Cu Opera sau Filarmonica ar fi fost complicat. Sunt două instituții cu program diferit și nu știu dacă ar fi fost benefic pentru spectacol, pentru că uneori fragmentul dintr-o piesă muzicală la care textul face referință e de câteva măsuri și n-are rost să aduci orchestra întreagă pentru câteva măsuri.
După două-trei replici avem un alt fragment muzical dintr-un alt concert, dintr-o altă lucrare de-a lui Mozart. Ele sunt și probate în timpul repetiției, pentru că avem mai multe variante și, în timpul repetiției, în funcție de jocul actorilor, alegem o variantă sau alta, mai scurtă sau mai lungă.
Spectacolul valorifică zvonurile legate de otrăvirea lui Mozart? Abordarea dumneavoastră are în vedere și alte informații care spun că Mozart și Salieri se respectau reciproc ca artiști, ba chiar Salieri s-ar fi ocupat inclusiv de educația muzicală a fiului lui Mozart, după moartea acestuia?
Eu merg pe piesa lui Peter Shaffer. Nu facem teatru documentar, nu facem o reconstituire istorică. Dacă am ține cont de lucrurile pe care le știm despre starea socială, starea materială a lui Mozart, de aprecierile la adresa muzicii lui Salieri de către o parte dintre comentatorii muzicali, ar trebui să contrazicem piesa. Există exemplul filmului lui Milos Forman, „Amadeus”, care s-a dus pe scenariul făcut după piesa lui Peter Shaffer, ignorând unele informații documentare despre Mozart și despre Salieri, iar filmul este o capodoperă, cu toate că nu a ținut cont de unele lucruri care acum se știu, sunt documentate, despre biografia lui Mozart și a lui Salieri.
Nu e teatru documentar, nu e reconstituire istorică. Noi mergem pe textul lui Peter Shaffer, text după care s-a făcut scenariul după care s-a făcut filmul celebru și atât de premiat al lui Forman. Ar fi trebuit să contrazic textul și oamenii n-ar fi înțeles. Ar trebui să se rescrie sau să se scrie o altă piesă și atunci ar fi posibil. Dar așa cum e textul lui Peter Shaffer, eu nu-l contrazic. Mă duc pe ceea ce a propus Schaffer, pe conflictul ăsta între cei cei doi autori muzicali.
De ce l-ar interesa pe un „milenial” să vină să vadă acest spectacol? Ce i-ar putea spune?
Acest text și spectacolul nostru este de o actualitate continuă. E mai actual decât știrile de la ora 5. Radu Cosașu a fost întrebat la un moment dat: Ce mai e nou în muzică? Mozart, a răspuns Radu Cosașu. Sunt unele teme care funcționează în orice timp, în orice epocă și sunt altele care sunt perimate. Mozart se cântă peste tot, acolo unde e vorba de concerte de artă. Și fiindcă veni vorba despre artă, noi încercăm să facem un spectacol de teatru de artă, nu un spectacol de teatru comercial, nu un spectacol de teatru documentar.
Un spectator care nu e interesat de Mozart probabil că nu o să vină la spectacol, oricât de bun ar fi spectacolul. Teatrul nu e pentru toată lumea. E pentru un anumit segment de public care își poate crea analogii cu spectacolul sau cu temele, cu motivele culturale dintr-un spectacol sau altul. Mozart e un tânăr rebel. E un tânăr nonconformist și asta poate să rezoneze cu un tânăr din zilele noastre, cu un tânăr de acum un secol și cu un tânăr de peste două, trei, patru, cinci secole.
Povestea vine, se construiește pe cei doi poli: Amadeus și Salieri. Cum ați imaginat dumneavoastră aceste personaje și în ce măsură colectivul de la Brașov a răspuns cerințelor dumneavoastră?
Eu am încercat să construiesc aceste personaje, acești doi artiști care se confruntă pe datele sugerate de text, pe biografia care vine din text. Vine și din alte informații, în primul rând despre Mozart, dar textul lui Peter Shaffer e atât de ofertant și în ceea ce îl privește pe Mozart, dar mai ales în ceea ce îl privește pe Salieri, încât acolo, în text, se găsesc și un rol și celălalt, și toate celelalte, nu numai Mozart și Salieri. Am învățat, în ultimii ani buni, că adevărul e acolo, în text, nu în afara textului.
La Brașov lucrez cu o trupă care mi se pare foarte potrivită pentru demersul meu. Am găsit în trupa de la Brașov pentru rolurile celor doi muzicieni doi actori fără de care n-aș fi făcut spectacolul: Mădălin Mandin în Mozart și Gabriel Spahiu în Salieri. Fără ei nu făceam acest spectacol. Poate că făceam la Brașov alt spectacol.
Presupun că rolul Salieri este mult mai dificil decât rolul Mozart. Și atunci cred că și cerințele dumneavoastră pentru acest rol au fost mult mai mari.
Da, e un rol mai complicat, mai complex probabil decât al lui Mozart, dar e și foarte ofertant. Am lucrat și cu Mădălin, cel care îl joacă pe Mozart, acum un an și ceva, când am făcut Căsătoria, când am lucrat și cu Gabriel Spahiu. Dar cu Gabriel Spahiu am mai lucrat mai demult. Ne știm de mai mulți ani și știu ce îi poate capul. Are o inteligență specifică, o inteligență ieșită din comun. Fără un actor inteligent, rolul lui Salieri se ratează la sigur.
Sunt două roluri totuși diferite. E dificil și pentru actorul care îl joacă pe Mozart, are alt tip de cerințe care trebuie împlinite în rolul lui Mozart ca să fie un Mozart memorabil. Că așa e destul de bine scris. Chiar foarte bine scris. Se poate și la minima rezistență, dar e păcat. Cu asemenea partituri, un actor se întâlnește rar și atunci e păcat să treacă superficial prin partitură, prin rolurile de felul ăsta.
„Amadeus”, de Peter Shaffer
Traducere: Beatrice Staicu
Regia: Gavriil Pinte
Distribuție:
Antonio Salieri – Gabriel Spahiu
Wolfgang Amadeus Mozart – Mădălin Mandin
Constanze Weber, soția lui Mozart – Simona Pop
Iosif al II-lea, Împăratul Austriei – Dan Cogălniceanu
Contele Johan Killian Von Strack, șambelan – Demis Muraru
Baronul Gottfried van Swieten, prefectul Bibliotecii – Mihai Giurițan
Contele Franco Orsini – Rosenberg, directorul Operei – Relu Sirițeanu
Caterina Cavalieri, eleva lui Salieri – Claudia Suliman
Venticelli – Ion Gâlmă, Alexandru Beteringhe
Scenografia: Roxana Ionescu
Coloana sonoră: Gavriil Pinte
» Interviu de Adina Chirvasă | Brașov
