VIDEODOME | “NORTHERN LIMIT LINE” (2015, r: Hak-soon Kim)
De mult prea multe ori stăm în confortul locuinţelor noastre şi tratăm cu detaşare şi insensibilitate tragediile care se consumă cu o violenţă extremă pe această planetă. Până la 9/11 am trecut cu impasibilitate suverană peste ştirile aproape de neverosimilitate care veneau din estul Europei, dar experienţele cutremurătoare ale ultimilor ani ne-au relevat însă că bârlogul călduţ pe care şi l-a construit fiecare occidental burghez cu aspiraţii pur domestice are o fragilitate ce aminteşte de Povestea celor trei purceluşi şi de zbenguiala estivală inconştientă (în cazul nostru, a se citi consumerismul exacerbat) ai lui Nif-Nif şi Nuf-Nuf.
Realmente, trăim într-o epocă ce se îndepărtează de inocenţa basmului original şi seamănă cu satira crâncenă – animată de genialul Tex Avery – “Blitz Wolf” din 1942, în care, în ciuda pactului de neagresiune semnat de purcei cu lupul… Adolf Wolf invadează Pigmania.
Vă veţi întreba care a fost rostul acestei introduceri, iar răspunsul este simplu: nu ne mai putem permite în noul mileniu, în calitate de bipezi raţionali, să continuăm a adopta tactica struţului şi a ne preface că tot restul lumii, mai ales elementele disconfortabile asociate cu aceasta, nu există doar pentru că nu ne afectează direct şi imediat. Ajungem astfel la subiectul acestui film sud-coreean bazat pe fapte reale, consumate nu cu multe zeci sau sute de ani în urmă, ci în trecutul nostru recent, doar că pe alte meridiane.
Cu toate că, încă din anii ’90, seria de conflicte navale dintre Nord şi Sud de pe Northern Limit Line, frontieră maritimă de facto nici acum recunoscută oficial de către Coreea de Nord, are o istorie bogată, dar mai puţin importantă pentru occidentali – vezi expansiunea economică centrată pe portul Haeju, ezitările ONU în a gestiona cu fermitate criza, tentativa de împingere spre sud a liniei sub noul nume de “West Sea Military Demarcation Line” din 1999 -, cea de-a doua confruntare din preajma insulei Yeonpyeong, din Marea Galbenă (precedenta se înregistrase în ‘99), este prima care a creat victime în rândul militarilor sud-coreeni… exact în timpul Campionatului Mondial de Fotbal din 2002, atunci când Coreea de Sud (ţară-gazdă, împreună cu Japonia) a reuşit în mod surprinzător să se califice în semifinale, unde a fost oprită de golul germanului Michael Ballack.
Pe 29 iunie 2002, într-o atmosferă care friza isteria de masă generată de entuziasmul naţional şi de speranţele într-un succes sportiv neverosimil, Naţionala lor juca totuşi la Daegu pentru locul trei cu Turcia, însă, în aer, elicopterele transportau soldaţi grav răniţi la Spitalul Militar.
Spoilerele nu îşi găsesc rostul în cronica acestei pelicule, bazată pe fapte adevărate, construită nu nepărat pe suspans, ci pe ineditul unui episod consumat în realitate. Plasat în cadrul genericului, intro-ul familiarizează spectatorul, în mod eficace şi fără broderii artistice inutile, cu istoria Liniei Nordice de Demarcaţie, începând cu armistiţiul din 1953, conducându-l succint spre timpul în care s-au desfăşurat propriuzis faptele.
Naraţiunea este structurată în două acte clare. Primul este de tip “Band of Brothers”, dar în… Asian style. Nava de patrulare PKM 357 Chamsuri, condusă de un nou comandant, adept rezervat a politicii non-conflictuale impuse de la centru, ajunge într-una din misiunile de rutină pe Linia de Demarcaţie să se ciocnească cu totul accidental cu o ambarcaţiune militară aparţinând inamicului.
Nu avem de-a face cu nişte eroi prefabricaţi, ci cu un echipaj de 22 de marinari militari, constituit din oameni simpli, cu bucurii şi probleme la fel de simple, disciplinaţi şi dedicaţi treburilor pe care şi le-au asumat, recunoscători colegilor pentru încrederea în competenţa sau devotamentul lor şi obedienţi la auzul ordinelor milităreşti.
Cu toate că este descriptivă şi, pentru gustul meu, cam lungă, această primă parte construieşte cu destulă noimă premiza tragediei, combinând umorul (sora geamănă, omul-antenă, dansul suporterilor din cantina fregatei), drama (înecatul, resuscitarea, alcoolicul) şi melodrama (petrecerea copilului, flashback-ul tată-fiu, camaraderia/vizita la mama mută). Schimbarea de tonalitate se produce odată cu interceptarea mesajului ce dezvăluie intenţiile ostile ale nord-coreenilor bazate pe un plan gândit în detaliu cu destul timp înainte.
Pentru al doilea act, construit ca un episod de război naval (caftul bubuitor între vasele celor două ‘jumătăţi’ coreene), într-un mod în care – desigur, păstrând proporţiile – ne trimite la realismul vizual brutal şi ultraviolent al lui Steven Spielberg din viziunea sa asupra debarcării din Normandia, parte a intro-ului lui Saving Private Ryan, cineastul coreean adoptă inspirat, cu efecte viscerale asupra spectatorului, perspectiva unui copil inocent şi plin de candoare.
Şocul transmis spectatorului provine tocmai din conştientizarea – simultan cu cei 22 de marinari de pe navă, calaţi oarecum mecanic pe bifarea sarcinilor ce ţin de rutina profesională, pe gestiunea problemelor casnice şi pe urmărirea planurilor de viaţă individuale – faptului că, scufundaţi în moliciunea saltelei democraţiei, devenim incapabili să reacţionăm eficient în situaţii de criză acută.
Sigur că este mai greu de îngurgitat partea de final a filmului, ce emană eroism cu iz de propagandă şi de naţionalism (exemplul misiunii asumate de către cârmaciul muribund), alimentat de ultimele 15-20 minute de imagini de arhivă combinate cu incursiunea subacvatică de recuperare a corpului, însă trebuie să admitem că faptele s-au consumat în realitate, iar concluzia nu este una edulcorată, pentru că nu există vreun happy-end.
În opinia mea, “Northern Limit Line” rezistă la vizionare ca un film foarte bine făcut şi eficace pus în scenă, dar destinat cinefililor pasionaţi de Asia şi de evenimentele care se consumă departe de noi.
Apropo, în caz că aţi uitat, în finala mică a Campionatului Mondial, Turcia a învins Coreea de Sud cu 3-2. Foarte interesant ca anecdotică rămane faptul că realizarea acestui film ar merita în sine o dramatizare cinematografică sau măcar un documentar care să relateze istoria de şapte ani a producţiei sale. Cineastul Kim Hak-soon, pe val după premiile obtinute în festivaluri cu debutul său (melodrama “Man Watching Video” din 2003), a intrat în posesia drepturilor cărţii lui Choi Soon Cho în 2006, dar familiile militarilor căzuţi la datorie în incidentul de pe Linia de Demarcaţie s-au opus ecranizării acesteia până în 2010, când, în urma scufundării corvetei Cheonan, soldată cu 46 de morţi, au revenit asupra deciziei.
Finanţatorii pe care se conta la început s-au retras, iar bugetul filmului (nu foarte mic, mai ales că a fost turnat în 3D) a fost acoperit de Korean Film Council şi de o campanie de crowdfunding la care au participat, printre cei peste 7,000 de contributori, inclusiv 23 de membri din Naţionala de fotbal a Coreei de Sud din 2002, plus patronul concernului Hyundai, la acea vreme Preşedinte a Asociaţiei Sud-Coreene de Fotbal.
Deşi avea premiera lui “Northern Limit Line”, programată în primăvara lui 2014, aceasta avea să fie amânată cu un an datorită tragediei scufundării feribotului Sewol pe 16 aprilie, cel mai mare dezastru de acest gen (294 de morţi dintre cele 476 de persoane aflate la bord) din istoria naţiunii de la scufundarea Namyoung din decembrie 1970. În concluzie, îl putem acuza pe cineast de orice altceva, dar nu de… lipsă de perseverenţă. Răsplata i-a fost oferită prin numărul record de spectatori, pentru că rămâne cel mai vizionat film coreean în 2015, cu peste şase milioane de bilete vândute şi aproape 40 de milioane de dolari încasări.
