OCU este o artistă vizuală din Transilvania. Portofoliul ei dinamic cuprinde o varietate de medii, de la picturi murale de mari dimensiuni la pânze, ilustrații, instalații immersive, art directing etc.
În viziunea ei, tehnica folosită în realizarea unei lucrări este o unealtă prin care aduce la lumină creativitatea și conceptele ce pulsează în interiorul ei. Pe lângă activitatea individuală, a fost implicată în organizarea de proiecte culturale, precum festivaluri de artă stradală în Cluj, ateliere de artă stradală în mai multe țări și diverse proiecte și concursuri pentru arta stradală.
Cum ai ajuns să-ți creezi stilul care te definește și cât de greu a fost pentru tine să ajungi cunoscut și apreciat în România?
În ceea ce privește dezvoltarea stilului meu artistic și drumul către recunoaștere în România, pot spune că, deși din exterior pare că am un stil bine definit, eu însumi nu simt că pot încadra creațiile mele într-o singură direcție. Am mai multe căi către care îmi vine natural să mă îndrept, și simt că merg într-o direcție determinată de intuiție. Aleg să abordez arta ca pe un experiment, explorând unde mă poartă anumite senzații sau repetiții, într-un fel de autodescoperire prin artă.
De mică, am fost atrasă de lumea vizuală, chiar înainte de a ști să citesc bine. Așadar, exprimarea mea prin desen și artă vizuală a fost întotdeauna o formă naturală de comunicare pentru mine. Procesul creativ este pentru mine ca un mecanism de self-discovery, unde fiecare linie trasă și fiecare formă conturată mă aduce mai aproape de a înțelege cine sunt și ce încerc să transmit. Pentru a fi cunoscută și apreciată în România, cred că cheia constă în faptul că ceea ce creezi pentru public, în special în street art unde interacționezi cu un public larg, trebuie să vorbească și pentru tine.
Chiar dacă la momentul respectiv nu pot explica logic fiecare decizie, dacă simt o puternică conexiune emoțională, mă las ghidată de acel sentiment.
Aleg să mă bucur de proces și să descopăr în mod constant noi aspecte ale creativității mele. Consider că este esențial să faci ceea ce îți place și să asculți dictatul inimii tale. Prin implicare și încercarea de a-ți crea oportunități atunci când altele nu sunt disponibile, poți deveni cunoscut și apreciat. Astfel, cred că recunoașterea vine atunci când faci arta cu pasiune și autenticitate, creând conexiuni profunde cu cei care privesc lucrările tale.
Cum decurge procesul tău creativ?
Există acest narativ în care procesul creativ apare ca un fel de super putere, dar nu cred că este neapărat așa, ci mai degrabă e o forță naturală, fundamentală pentru fiecare individ și societate în ansamblu. Este unul dintre mood-urile mele preferate de a fi, o stare de existență plăcută plina de libertate și meditativă. Pot spune că îmi place să mă cufund în acest nivel al brainstorming-ului, unde ideile încep să prindă viață și rotițele procesului creativ încep să se miște, fiind o experiență de iubire față de proces.
Procesul creativ nu este limitat la momentele când pictez sau desenez, ci este o modalitate constantă de a percepe lumea înconjurătoare. Observ simbolistica, textura, lumina, culoarea, mișcarea etc. – toate având un înțeles profund și important. Această abordare nu se oprește la nivelul superficial al aparențelor; este un mod de a vedea lumea cu ochii inimii, nu doar cu ochii din cap. Consider că acest proces nu este o activitate izolată, ci un mod de a fi și de a experimenta viața în întregul său.
Cu ușurință intru în acest mindset, pentru că, în esență, eram deja acolo. Creativitatea este o parte intrinsecă a ființei mele, iar deschiderea către această perspectivă mai adâncă și mai sensibilă este un proces firesc. Prin această viziune reușesc să mă conectez mai profund cu ceea ce mă înconjoară și să aduc la suprafață nu doar ceea ce este vizibil, ci și înțelesurile și emoțiile care există dincolo de aparențe.
Cum ți-a schimbat street art-ul felul în care percepi arta și lumea în general?
Street art-ul a avut o influență semnificativă asupra felului în care percep arta și lumea în general. Consider că puterea street art-ului este mult mai amplă datorită naturii sale de artă publică, capabilă să comunice cu masele. Încă de mică, mi-a plăcut să transform mediul înconjurător într-un spațiu plăcut, un loc care să vorbească mai mult. Observând străzile satului în care am crescut și apoi navigând prin străzile orașului, le-am privit ca pe un living room colectiv pe care ar trebui să ne străduim să-l facem mai plăcut inimii, să ne hrănească sufletele.
De exemplu, în copilărie pictam pietre mari pe care le adunam de la râul din apropiere și le amplasam în curte sau pe stradă, colorându-le în ideea de a îmbunătăți estetica locului. Așadar, am crescut având convingerea că arta este o necesitate și nu un lux. Această necesitate subtilă este adesea ignorată într-o lume în care mulți luptă să supraviețuiască, dar este esențială pentru sănătatea noastră mentală și spirituală. Prin street art am intrat într-o relație mai profundă cu lumea din afara „bulei mele”. Fiecare interacțiune cu mediul mă inspiră și plantează semințe pentru noi idei și proiecte.
Cât de mult te-a ajutat social media în cariera ta? Și cum crezi că influențează social media evoluția și percepția artei?
Este evident că trăim într-o perioadă propice pentru artiști datorită social media! Aceasta oferă oportunități semnificative, permițându-mi să îmi construiesc portofoliu și să mă prezint în moduri care nu ar fi fost posibile altfel. Este un instrument puternic de promovare și conexiune și ajută la crearea unei prezențe online care poate atrage atenția asupra creațiilor mele. Cu toate acestea, ca și în oricare alt context, există și o latură mai puțin plăcută.
În unele cazuri, lumea pare să pună accentul nu pe calitate, ci pe cantitatea de urmăritori, transformând experiența într-o provocare, în care trebuie să fiu nu doar artist, ci și un fel de manager de relații publice și copywriter care se ocupă de paginile de social media. Uneori mă confrunt cu perioade în care nu simt nevoia să postez nimic, deoarece prefer să mă ghidez după intuiție și să rămân autentică în loc să urmăresc o anumită stare de „social media status”.
Există multe proiecte pe care nu le-am mai postat/ prezentat online, iar aceasta devine o presiune adăugată. Cu toate acestea, cu toate provocările, cred că social media a fost și continuă să fie un ajutor semnificativ în cariera mea. Oferă vizibilitate, conectare și șanse de a fi descoperit într-un mod pe care nu l-am avut înainte ca societate.
Povestește-mi un pic care e lucrarea ta preferată pe care ai făcut-o într-un oraș din România?
Alegerea unei lucrări preferate este o provocare, având în vedere că fiecare creație poartă în spate o poveste, o înțelegere și o simțire distinctă. Cu toate acestea, dacă ar trebui să evidențiez una, aceasta ar fi „Homo Galactic”, realizată chiar în Cluj. Această lucrare m-a surprins și pe mine, mai ales pentru că nu mă așteptam la un efect atât de puternic al iluziei optice create. De ceva timp mă pasiona să explorez și să înțeleg cum pot crea iluzii optice care să ofere impresia reală a mișcării. Am reușit să dezvolt o schiță și să pun în practică această tehnică.
Am utilizat propriul meu model, un pattern pe care l-am integrat adesea în lucrările mele din ultimii ani, pentru a crea mișcarea. În plus, am adoptat forma minimalistă a unui humanoid, reprezentativă pentru Kero (cu care am colaborat pentru a da viață muralului). Lucrarea „Homo Galactic” transmite un mesaj profund despre interconectarea profundă dintre umanitate și univers, unde fiecare influențează celălalt în moduri semnificative.
Suntem modelați de univers și, în același timp, avem capacitatea de a-l modela în schimb, creând astfel o relație dinamică și continuă între macrocosmos și microcosmos. Am dedicat o perioadă considerabilă pentru a înțelege cum poate funcționa această iluzie optică, iar rezultatul final a depășit așteptările mele. Este una dintre acele lucrări de artă care trebuie văzute în persoană, deoarece efectul este uluitor și nu poate fi redat în totalitate prin intermediul unei imagini sau al unei descrieri.
Care au fost lucrările care ți-au ridicat cele mai mari provocări?
La fel ca și în cazul proiectelor preferate, e greu sa alegi doar unele, am întâmpinat provocări semnificative în diverse împrejurări. Proiectele de dimensiuni mari, de exemplu, implică provocări logistice și oboseală fizică, iar în astfel de situații, orice se poate întâmpla. Cred cu tărie că trebuie să fii pregătit tot timpul, chiar și atunci când ești artist. Organizarea este esențială, mai ales când lucrezi la proiecte ample. Provocările au fost prezente și la nivel personal, în proiecte unde am simțit incertitudine și nesiguranță cu privire la propriile mele capacități.
Chiar dacă aveam experiență anterioară, uneori am avut impresia că nu voi reuși să realizez ce aveam plănuit. Una dintre cele mai mari provocări este să las acea emoție să existe, să o accept și să o trăiesc în ciuda conștiinței logice că mă descurc ca de fiecare dată și că proiectul va fi un succes. Acest sentiment apare în unele proiecte din diverse motive, dar de obicei persistă doar în prima zi sau până când încep efectiv lucrul și mă implic total, iar nesiguranțele devin istorie.
Din punctul tău de vedere, cât de important este pentru un artist să includă în opera sa și un mesaj social / politic?
Consider că artiștii sau mai degrabă arta lor este reflexia timpurilor în care trăiesc și pot aduce în prim-plan problemele sociale și servesc ca o oglindă a conștiinței colective. Este esențial ca arta să pună întrebări cu privire la provocările societății și să abordeze o varietate de teme, fie ele sociale, politice sau pur estetice. Artiștii devin, într-un fel, cronici ai epocii lor și contribuie la discursul public prin intermediul creațiilor lor. În același timp, consider că arta trebuie să aibă libertatea de a explora și alte aspecte ale vieții, inclusiv cele frumoase și subiecte mai personale.
Arta este un mijloc prin care artiștii își exprimă viziunea asupra lumii și contribuie la diversitatea dialogului cultural. Desigur, modul în care fiecare artist abordează mesajul social sau politic poate varia în funcție de experiența și viziunea personală. Unii pot alege să ofere o perspectivă critică, în timp ce alții pot încerca să inspire sau să ofere speranță. Este important să recunoaștem că arta este subiectivă și că fiecare artist are propria sa voce și mod unic de a comunica. În final, diversitatea temelor și perspectivelor în artă contribuie la bogăția și complexitatea dialogului uman și social. Este un paradox în care nu există un răspuns unic, dar tocmai aceasta diversitate și ambiguitate definesc forța și frumusețea artei.
Este un teritoriu vast și captivant, unde nu există răspunsuri definitive, ci mai degrabă o continuă explorare și descoperire a sensurilor și semnificațiilor. Arta are o putere unică de a se exprima și a comunica, iar de multe ori este esențial să-i permitem să vorbească de la sine. În calitate de artiști, trebuie să ne retragem din fața ei și să-i oferim libertatea de a evolua și a se dezvolta așa cum dorește. Atunci când renunțăm la control și ne lăsăm să devenim doar un vas prin care curge informație, ne conectăm la o conștientizare mai profundă a puterii artei. Lucrarea devine mult mai mare decât artistul în sine.
Creăm opere care devin faruri, ghidându-ne către casă, către noi înșine și către ceilalți. Prin arta noastră, devenim canale ale vindecării colective, documentând experiența umană. A lăsa arta să vorbească de la sine înseamnă a permite acelei expresii să devină o voce colectivă, transmițând mesaje de înțelegere, empatie și conexiune între oameni. Este o călătorie în care și artiștii devin martorii și purtătorii unei povești mai mari – povestea umanității.
Cu ce ai vrea să rămână cineva care trece pe stradă și vede lucrările tale?
În primul rând, cred că trecătorii experimentează un exercițiu creativ atunci când privesc lucrările mele sau orice fel de lucrări de artă – un fel de „Exercițiu de elasticitate mentală”. Interpretarea lucrărilor este o călătorie personală și subiectivă în universul meu artistic, provocând gândirea și imaginația privitorilor. Dacă aș fi sinceră, răspunsul meu e dintr-o lume mai fantastică. Îmi doresc ca atunci când oamenii trec pe lângă una dintre lucrările mele, să li se deschidă un portal către o dimensiune nouă, perfectă pentru privitor.
Dacă simt chemarea, aceștia ar putea trece prin portal și să descopere o nouă dimensiune plină de surprize și posibilități. Sau poate chiar să intre într-un multivers fascinant, explorând variante diferite ale realității. În esență, aș vrea ca lucrările mele să fie mai mult decât picturi sau desene pe un perete. Îmi doresc ca ele să servească drept portaluri către lumi inexplorate, invitând privitorii să exploreze și să descopere universuri noi și captivante, transformând experiența de a privi arta într-o călătorie către necunoscut.
Ce urmează pentru Ocu?
Aș spune că vreau sa merg pe același drum minunat al creativității! Îmi propun să fiu mai atentă și mai blândă cu mine însămi în acest periplu artistic. Îmi doresc să petrec mai mult timp în atelier, dedicându-mă creației de lucrări pe pânză și să mă las inspirată de fluxul al imaginației mele. Aștept cu entuziasm provocările și surprizele care vor veni pe parcursul acestui drum artistic, știind că fiecare pas aduce cu sine oportunități noi și descoperiri fascinante!
» Interviu de GRUIA DRAGOMIR | Artiși Urbani
