Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 15/01/2024
Junior Lifestyle

De Ziua Culturii Naționale prețuiește „Românii de poveste”

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii De Ziua Culturii Naționale prețuiește „Românii de poveste” Share De Ziua Culturii Naționale prețuiește „Românii de poveste”
De Ziua Culturii Naționale prețuiește „Românii de poveste”


De Ziua Culturii Naționale prețuiește „Românii de poveste”

În perioada 15-31 ianuarie 2024 iubitorii de povești se pot bucura de numeroase evenimentele speciale organizate de echipa de povestitori A FOST ODATĂ cu ocazia Zilei Culturii Naționale. Colecția de resurse educative „Români de poveste” va fi sursa unei expoziții interactive în traseul de vizitare al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, dar și o ocazie bună de a invita copiii din București și împrejurimi la o serie de ateliere non-formale în mai multe muzee din capitală.

„După un an în care poveștile noastre au ajuns în întreaga țară prin zeci de expoziții, întâlniri cu sute de copii și participarea la evenimentele românilor de peste hotare, începem 2024 cu o mulțime de conținuturi noi și cu motivația de a duce acest proiect valoros cât mai departe”, spune Măriuca Mihăilescu, coordonatoarea proiectului.

" "

Colecția de resurse „Români de poveste” se adresează tuturor copiilor de vârste mai mari și mai mici, ba chiar și adulților care vor să afle mai multe despre oamenii cu realizări remarcabile în literatură, artă, sport, istorie, știință: afostodata.ro/romani-de-poveste/ 

Până la finalul lunii martie toți vizitatorii Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” vor putea vizita expoziția incluzivă „Români de poveste” și vor putea scana cu ajutorul telefonului mobil un QR code pentru a descoperi poveștile celor 24 români care au pus țara noastră pe harta lumii: Aurel Vlaicu, Nicolae Grigorescu, Nicolae Iorga, Lucian Blaga, Mihai Eminescu, George Enescu, I.L. Caragiale, Ecaterina Teodoroiu, Henri Coandă, Nadia Comăneci, Ion Creangă, Sofia Nădejde, Smaranda Brăescu, Constantin Brâncuși, Ana Maria Brânză, Hariclea Darclée, Alexandru Ioan Cuza,  Ștefan cel Mare, Ana Aslan, Vlad Țepeș, Ștefan Luchian, Traian Vuia, Emil Racoviță, Grigore Antipa.

De Ziua Culturii Naționale prețuiește „Românii de poveste”

Poveștile pot fi accesate gratuit pe site în format audio și în limba semnelor române aici: afostodata.ro/romani-de-poveste/, iar conținutul audio original poate fi ascultat și pe Spotify sau iTunes. În același timp, copiii pot completa online quiz-uri interactive cu informații de tipul Știați că? Să ținem minte, Fun Facts

În plus, elevii vor putea participa la o serie de ateliere de educație non-formală în mai multe muzee din București pentru a descoperi prin joc o mulțime de informații despre cultura națională. 

Români de poveste este un proiect pe care echipa A Fost Odată îl dezvoltă constant, iar începutul acestui an este încununarea unei perioade în care tot mai mulți români au aflat povestea celor 24 de personalități datorită metroului care circulă încă de la începutul lunii Decembrie pe magistrala M2 (Berceni-Pipera), volumului Români de poveste, expozițiilor și întâlnirilor care au avut loc în anul 2023 în România și peste hotare.

Proiectul cultural este finanțat de Ministerul Culturii prin programul Ziua Culturii Naționale și este implementat de Asociația pentru Educație Digitală Bigger Picture.

Detalii: afostodata.ro/despre-noi-despre/ 

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută