„140 de Ani de CHANEL”, în Athenée Palace
Editorial Fashion Decembrie 2023 | Alin Gălățescu
Editorialul aferent temei „140 de Ani de CHANEL” are la bază regăsirile elementelor iconice ale creației lui COCO CHANEL, una dintre cele mai mari creatoare din istoria modei, designer revoluționar al modernizării ideii de FASHION și a luptei de emancipare a femeii, stilistic, dar și ca lifestyle.
CHANEL a rezistat trecerii timpului devenind un brand autentic.
Coco Chanel a impus lumii o serie de icon-uri devenite deja atemporale, de la „Petit Robe Noire” la ținutele alb-negru, de la Camee la eliberarea femeii de corsetărie prin rochiile simple, tricotajele și garderoba masculină asimilată celei feminine – pantaloni în principal, dar și sacourile devenite emblematice, precum „Chaneliene” –, la care se adaugă concepte revoluționare care astăzi sunt esențe ale modei contemporane, ale conceptului de Modernitate: Simplitatea / Comoditatea / Egalitatea sexelor / Stilul / Trendurile / Sustenabilitatea etc.
Concept și Direcție Artistică: Alin Gălățescu. Foto: Răzvan Sandu. Modele: Diana Mihai, Alina și Teodora Pușcariu. Designeri: Aleha Toncea / Alexandra Calafețeanu / Antonia Nae / Raluca Soare / Mihnea Covaci / Denis Predescu / Larisa Croitoru (New) / Sara Andreea Griguță (New). Accesorii: Atelier Danessa și Alina Băncilă. Make-up: Laura Perian. Hair: Echipa Erika Gonczi. Locație: Intercontinental Athenée Palace.
COCO CHANEL spunea:
„O modă care nu ajunge pe străzi, nu este modă”! / „Nu fac modă. Eu sunt MODA”! / „Moda se schimbă, dar stilul rămâne”! / „Simplitatea este cheia eleganței adevărate”! / „Eleganța apare atunci când interiorul este la fel de frumos ca exteriorul”! / „Viața mea nu mă satisfăcea, așa că mi-am creat-o singură”!
Text de Alin Gălățescu | Fashion











