Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 15/11/2023
Eat & Drink Lifestyle

5 cafenele de unde să lucrezi remote în ultima lună de toamnă

Gruia Dragomir De Gruia Dragomir
Comentarii 5 cafenele de unde să lucrezi remote în ultima lună de toamnă Share 5 cafenele de unde să lucrezi remote în ultima lună de toamnă
lucrezi remote


De la an la an, cafenelele se transformă din ce în ce mai mult în mici hub-uri creative, în care vii să socializezi, dar și să lucrezi remote câteva ore pe zi, având posibilitatea și de a te bucura de o cafea bună și un brunch sățios. În ultima lună de toamnă, pe măsură ce nu mai stăm la terase, aceste cafenele vor fi la mare căutare. Iată, deci, 5 astfel de locuri.


AM. Social Space

AM. Social Space

  • Adresa: Constantin Boșianu 21
  • Telefon: 0771.293.615

În cei câțiva ani de când funcționează, AM. Social Space a devenit rapid unul dintre cele mai apreciate și recomandate cafenele pentru a lucra remote. De fapt, în interior chiar există niște spații speciale pentru cei care au nevoie de concentrare în fața laptopului, un fel de cubicles, dar care n-au nicio treabă cu cele din open space-urile corporatiste.


G.Y.S.T.

G.Y.S.T.

  • Adresa: Blănari 18

G.Y.S.T. se descrie drept un gastropub edgy ce pune pe primul loc lucrurile bune, făcute cât mai simplu. De asemenea, noul local se mândrește că este inspirat de felul în care sunt făcute lucrurile în Copenhaga. În plus, în timpul săptămânii se lucrează foarte bine de aici.


Manufaktura

Manufaktura

  • Adresa: Pierre de Coubertin 3-5
  • Telefon: 0728.180.003

În oraș sunt vreo șapte cafenele Manufaktura, majoritatea în mall-uri, și e bine de ținut minte că în oricare dintre ele poți să mergi cu laptopul pentru a lucra câteva ore, mai ales dacă îți propui să începi munca de dimineață, la o cafea, pentru a o termina cu un prânz delicios.


Erbario

Erbario

  • Adresa: Nicolae Haralambie 30
  • Telefon: 0731.144.159

Iată și o cafenea de specialitate în care, dacă alegi să lucrezi de aici, te vei simți ca într-o mică grădină botanică. Pe lângă cafeaua de specialitate, Erbario are și meniu de brunch, iar acesta e gândit în funcție de sezon, de chef Ștefan Burlacu.


Artichoke Coffee Shop

Artichoke Coffee Shop

  • Adresa: Calea Victoriei nr. 45
  • Telefon: 0771.707.869

Artichoke a devenit rapid una dintre cele mai populare cafenele din oraș, cel puțin în rândurile hipsterilor sau a populației cool. Formula câștigătoare a fost combinația de specialty coffee cu o atmosferă ce aduce aminte de cafenelele din Berlin, dar și terasa de sub porticuri, care oferă o priveliște foarte plăcută. Când ai de lucrat ceva creativ, ia-ți laptopul și dă o fugă până aici.

» Text de Gruia DRAGOMIR

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută