Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 13/10/2023
Film

Competiția Digital Dracula TiMes – o oportunitate unică pentru tinerii din Timișoara

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Competiția Digital Dracula TiMes – o oportunitate unică pentru tinerii din Timișoara Share Competiția Digital Dracula TiMes – o oportunitate unică pentru tinerii din Timișoara
Competiția Digital Dracula TiMes - o oportunitate unică pentru tinerii din Timișoara


Competiția Digital Dracula TiMes – o oportunitate unică pentru tinerii din Timișoara

Dracula Film Festival organizează la Timișoara, în perioada 29 noiembrie – 3 decembrie, prima ediție a festivalului de film fantastic Dracula TiMes.

Pe lângă proiecții de filme în avanpremieră națională, cineconcerte și invitați străini, festivalul aduce în prim-planul scenei cinematografice timișorene competiția Digital Dracula TiMes, care oferă tinerilor din Timișoara, pasionați de film și de fotografie, o platformă pentru a-și exprima creativitatea și șansa de a se apropia de lumea filmului.

Totodată, competiția își propune să promoveze educația cinematografică, pentru a descoperi şi cultiva noi talente în cinematografia din România.

Perioada de înscriere este 15 octombrie – 15 noiembrie 2023, iar tinerii cu vârste între 16 și 29 de ani se pot înscrie cu câte un film de scurtmetraj realizat cu telefonul, filmat în Timișoara, pe site-ul digital.draculatimes.ro.

Pentru a participa la competiția Digital Dracula TiMes, filmul trebuie să aibă o durată de maximum 3 minute și să fie din genul horror, SF, supranatural, thriller sau fantastic.

După încheierea perioadei de înscriere, publicul și juriul vor putea vota filmele înscrise în competiție, tot pe site-ul digital.draculatimes.ro.

În data de 21 noiembrie vor fi anunțați cei șase finaliști. Aceștia vor avea misiunea de a realiza un film de scurtmetraj, filmat cu un telefon mobil în Timișoara, pe perioada festivalului Dracula TiMes, 29 noiembrie – 3 decembrie. Peliculele vor fi create în baza unor cuvinte cheie, oferite de către juriu.

În ultima zi de festival, pe 3 decembrie, la Faber, va avea loc proiecția filmelor de scurtmetraj din competiția Digital Dracula TiMes, iar echipa câștigătoare, desemnată de juriul de specialiști, va primi un premiu de 500 euro.

Competiția Digital Dracula TiMes - o oportunitate unică pentru tinerii din Timișoara

Mai multe informații legate de regulament și înscrieri se găsesc pe digital.draculatimes.ro/concurs

Competiția Digital Dracula TiMes este organizată în cadrul evenimentului Dracula TiMes, parte din Dracula Film Festival, eveniment organizat de către Asociația Culturală FANZIN.

Dracula Film Festival are o tradiţie anuală neîntreruptă în a oferi cinefililor acces direct la o mare varietate de forme de expresie ale fanteziei, de la film de artă şi documentar până la thriller, SF sau horror, și își propune, încă de la prima ediție, din 2013, să contureze un spaţiu de întâlnire pentru pasionaţii de Fantasy & Horror.

Proiectul Dracula TiMes face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Vezi aici finaliștii competiției Dracula Digital Brașov, eveniment care se va desfășura în perioada 25-29 octombrie la Brașov

 

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută