Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 01/10/2023
Muzică / Dialoguri fără note

DIALOGURI FĂRĂ NOTE | DAVID GEDGE (The Wedding Present): “Nu mi-am dorit niciodată să scot albume care sună toate la fel”

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii DIALOGURI FĂRĂ NOTE | DAVID GEDGE (The Wedding Present): “Nu mi-am dorit niciodată să scot albume care sună toate la fel” Share DIALOGURI FĂRĂ NOTE | DAVID GEDGE (The Wedding Present): “Nu mi-am dorit niciodată să scot albume care sună toate la fel”
David Gedge The Wedding Present interviu


DIALOGURI FĂRĂ NOTE | DAVID GEDGE (The Wedding Present): “Nu mi-am dorit niciodată să scot albume care sună toate la fel”

Control 15, seria de concerte care marchează aniversarea a 15 ani de Control Club (4-7 octombrie), numără printre headlineri grupul cult de Indie Rock britanic format în anii ’80, THE WEDDING PRESENT, condus de vocalistul şi chitaristul David Gedge, ce va cânta la Bucureşti alături de Jon Stewart (chitară), Melanie Howard (bas) şi Nicholas Weelauer (baterie).

La 35 de ani de la succesul albumului său de debut, George Best, trupa a lansat un fastuos triplu vinyl, 24 Songs, conţinând exclusiv piese originale, ca memento adus unei intiaţive unice în istoria Rock-ului, lansarea în 1992 a câte unui nou single în fiecare lună, timp de un an întreg.

Atunci, cu Hit Parade, The Wedding Present a bătut recordul lui Elvis Presley pentru cele mai multe hit-uri prezente în UK Top 30.

De altfel, DAVID GEDGE este notoriu în mediul muzical independent pentru neconvenţionalismul cu care a promovat muzica trupei, mereu în schimbare odată cu trecerea timpului şi fluctuaţiile din line-up.

Am profitat de şansa prezenţei sale, în premieră, în Romania, pentru un dialog retrospectiv despre cameleonismul “cadoului de nuntă” pe care l-a fondat şi despre supravieţuirea cu succces la toate modificările de trenduri şi apetituri de consum muzical ale publicului larg.

David Gedge The Wedding Present interviu
DAVID GEDGE Foto: Jessica McMillan

David, presupun că veţi cânta la Control Club piese de pe 24 Songs, noul vostru album, ce trimite la seria Hit Parade din 1992, când aţi lansat câte un single în fiecare lună. Cum de ţi-a venit ideea refacerii acelui experiment? 

A fost destul de neobişnuit.

Totul a început în 2021, când am realizat că la orizont se arăta celebrarea a 30 de ani de la albumul Hit Parade şi am simţit nevoia să marketez asta într-un fel, fie printr-un turneu aniversar, fie printr-un alt demers mai aparte… atunci mi-a trăsnit prin minte ideea că am putea face din nou ce făcusem atunci, doar că mi se părea niţel straniu, întrucât Hit Parade a fost cu totul unic la vremea respectivă.

Am început să am îndoieli, m-am mai consultat şi cu cei din jur, dar, până la urmă, mi-am zis că ar fi şi asta ceva foarte în spiritul Wedding Present, fiindcă noi întotdeauna ne-am jucat cu formate diferite şi cu modalităţi neconvenţionale de lansare a muzicii noastre, deci… hai s-o facem!

Asta a coincis oarecum cu o schimbare de line-up în trupă, în sensul că ne venise [în 2019] un nou chitarist, Jon Stewart de la Sleeper, grup care nu mai era foarte activ în acea perioadă, iar el avea o grămadă de idei de cântece noi.

La fiecare câteva zile îmi trimitea câte o altă idee, un început de melodie sau un riff de chitară, aşa că simţeam că am putea realiza un material nou foarte consistent… pentru că ne trebuiau 12 single-uri, deci 24 de piese, feţele A şi B pentru fiecare dintre lunile unui an.

Pe scurt, două lucruri s-au întâmplat atunci aproximativ simultan, aniversarea discului din ’92 şi abundenţa materialului muzical nou, cea din urmă fiind esenţială pentru a ne distanţa de Hip Parade, care conţinea pe faţa B a single-urilor din serie numai cover-uri şi nu piese originale The Wedding Present, cum se întâmplă acum, în cazul lui 24 Songs.

Asemănarea cu proiectul de acum 30 de ani constă însă în faptul că am repetat acel proces de lansare lunară a pieselor noastre noi.

Apropo de aportul lui Jon Stewart, ai spus odată: “Sunt foarte deschis faţă de oamenii care vin în trupă şi îmi sugerează diverse idei, stiluri sau căi de a încerca lucruri diferite, deci mă simt ca şi cum aş fi făcut parte din 60 de trupe diferite începând din anii ’80.”. Cum afectează însă modificările de line-up modul în care compui muzica The Wedding Present?

Venind în grup cu stiluri diferite de a cânta la instrumente şi propriile idei de compoziţii, cel puţin pentru părţile ce ţin de instrumentele lor, cred că fiecare, în felul său, mă împinge către o altă direcţie şi, foarte ciudat… uneori nu-mi place asta.

Cineva îmi trimite o idee, eu încep să lucrez pe ea şi n-o simt, să zicem. O abandonez pentru moment, însă e posibil ca, totuşi, să ajungă să-mi placă la un moment dat, dacă mi se întâmplă, cumva, să revin asupra ei în ziua sau în săptămâna următoare.

Poate că acel şoc iniţial se datorează tocmai faptului că e atât de diferită, nu sună a Wedding Present, iar eu nu mă simt confortabil cu asta, dar, pe de altă parte, îmi place să fiu impulsionat să privesc spre alte zone, fiindcă doar atunci sunt şanse să rezulte ceva original şi proaspăt.

Nu mi-au plăcut niciodată trupele ale căror albume sună toate la fel.

Scot un disc, apoi încă unul, asemănător, le merge bine şi continuă să facă asta, păstrând sound-ul şi stilul timp de ani întregi. Nu mi-am dorit niciodată să fac asta!

Perindarea atâtor oameni prin trupă nu reflectă, probabil, o viziune a mea prea comercială, fiindcă îmi dau seama că publicul îşi doreste să asocieze un grup cu un sound specific acestuia şi am pierdut destui fani de-a lungul timpului din cauza asta, dar cred că am fost mai fericit având toată această serie de schimbări pe parcursul anilor… am întâlnit o mulţime de oameni interesanţi, iar asta s-a dovedit a fi, din fericire, în beneficiul muzicii noastre.

Această fericire se extinde şi asupra turneelor pe care le-ai petrecut cu The Wedding Present în diferite formule? 

Da, pentru că experienţa e diferită de fiecare dată.

Fiecare grup este unic prin ansamblul său de însuşiri individuale, iar mersul în turneu te pune într-o situaţie intimă, să trăieşti cu acei oameni, să lucrezi împreună cu ei, să călătoreşti alături de ei.

Indiferent că eşti pe scenă, la hotel sau într-un avion, se formează legături intime şi adânci între oameni şi de asta sunt trist cand cineva părăseşte trupa, dar, pe de altă parte, sunt agasat de faptul că va trebui să îi găsesc înlocuitor.

Per total însă, da, este o experienţă pozitivă.

David Gedge The Wedding Present interviu
THE WEDDING PRESENT Foto: Melanie Howard

Dacă tot am ajuns să ne plimbăm prin timpul tău, cum s-a născut ideea autobiografiei sub forma unui roman grafic? Lucrezi deja la volumul 3 din Tales From The Wedding Present

Ei bine, întotdeauna am fost fanul acestui mediu, de mic am adorat comics-urile cu super-eroi şi, după aceea, ca adolescent în anii ’80, spre ’90, pasiunea mea rămas intactă, doar că a evoluat, odată ce am descoperit romanele grafice care nu mai erau, precum comics-urile, pentru copii.

Ca tânăr adult, această formă de expresie a făcut parte din formarea mea şi în continuare deţin în colecţia mea sute de titluri. Pe parcursul timpului, am fost abordat de diverşi editori sau publisheri cu propunerea de a scrie o biografie, dar niciodată nu m-am considerat pregătit pentru asta… pur şi simplu, cumva, nu simţeam că asta ar face parte din mine.

Cine se crede ăsta de-şi scrie biografia?

În formă de comic book nu mai pare însă atât de personal demersul, atât de pretenţios, deşi tonul nu este uşurel sau glumeţ, căci viaţa nu e întotdeauna în felul ăsta… aşa că m-am apucat şi am descoperit pe parcurs că-mi place s-o fac.

Scriu texte şi i le trimit unui prieten, care mi le întoarce apoi ilustrate, iar ceea ce face el este remarcabil, fiindcă dă cu-adevărat viaţă cuvintelor, e ca şi cum te uiţi la un film sau la un show TV.

Iubesc să lucrez la cărţile astea.

David Gedge The Wedding Present interviu

Ai o memorie atât de fenomenală? De unde vin toate amintirile? Fiindcă primele două volume sunt pline de date de concerte şi de mici întâmplări de culise din existenţa ta şi a trupei. 

Aici sunt două chestii de zis.

Unul, că eu sunt o persoană foarte meticuloasă şi, când vine vorba de a înregistra diverse informaţii, am o bază de date detaliată despre conceptele pe care le-am creat şi pe care lucram, modul în care acestea evoluează, cu alte cuvinte îmi ţin un soi de jurnal.

Al doilea este că, sigur, uit şi eu destule lucruri, dar partea bună la faptul că nu sunt perceput ca fiind liniar, nimeni nu se aşteaptă să fiu cursiv şi să descriu totul în ordine, de la început până la sfârşit.

Am inclus deci poveşti din perioade diferite, care, fiecare, m-au trimis în unele momente în alţi ani.

Aah, stai aşa! Asta îmi aminteşte de ce s-a întâmplat cu 20 de ani în urmă!’… si atunci includ acea întâmplare în firul povestirii mele.

În plus de asta, am menţinut contactul şi cu o mare parte dintre foştii membrii ai grupului, care îşi amintesc la rândul lor de anumite întâmplări pe care memoria mea, poate, nu le-a mai reţinut cu atâta putere.

Cum a fost experienţa cântării din Berlin, după căderea Zidului, atunci când cei din partea de est au putut, pentru întâia oară, să ne asculte live…. ei bine, eu mă apucasem să scriu despre asta, însă cineva mi-a amintit cum a căzut acolo chitaristul nostru într-un club de noapte, detaliu ce-mi ieşise complet din minte şi pe care l-am adăugat istorisirii.

Deci povestea evoluează. Memoria e ceva ciudat, nu-i aşa?

Câteodată îţi serveşte, alteori nu, câteodată crezi că nu ştii, dar tu de fapt ştii sau îţi aminteşti lucrurile într-un mod diferit de ceilalţi, dar cred că, până la urmă, aceasta e natura unei biografii.

Nu intrăm în detalii, însă e de notorietate cum te-ai dus în Yorkshire, la Rhino Records, cu 500 de exemplare ale single-ului vostru apărut la propria casă de discuri, Reception Records, în geamantanul maică-tii. Cât din asta a fost plănuit şi cât a fost noroc sau inspiraţie?

Nu mi-am dorit vreodată să am propria mea casă de discuri.

Povestea cu trupa a început să devină serioasă între 1983 şi 1985, pe măsură ce am înregistrat un număr de casete demo, pe care le-am trimis lui John Peel [celebrul DJ britanic (1939-2004), cel mai longeviv prezentator de emisiuni de la BBC Radio 1, promotor încă de la finele anilor ’60 ai unor muzicieni din varii genuri, de la Prog şi Punk-Rock până la Indie şi Extreme Metal – n.r.] şi a mai multor label-uri pe care le iubeam, precum Rough Trade, Factory Records sau 4 AD Records.

M-am dus chiar la Londra de câteva ori, special ca să mă întâlnesc cu reprezentanţii lor, dar toţi mi-au zis că nu sunt interesaţi. Atunci am ajuns la concluzia că, dacă vrem să scoatem un disc, trebuie să o facem pe cont propriu, dar fără a avea pe moment ambiţia să înfiinţez o casă de discuri.

N-aveam însă alternativă, era singura posibilitate, aşa că am economisit bani ca să plătim noi înregistrările, manufacturarea, iar apoi, când a fost vorba de a pune un nume pe single, i-am spus Reception Records. Asta a fost tot.

După care ne-am dus la Red Rhino, care era o companie de distribuţie şi i-am întrebat dacă vor să ia şi discul nostru, iar ei au acceptat, dar pe principiul “sale or return”… ce nu se vinde ţi se dă înapoi.

Doar că s-au vândut neaşteptat de bine şi de repede, în parte şi datorită lui John Peel, care a difuzat single-ul la radio de cel putin 10 ori. Văzând asta, cei de la Red Rhino şi-au asumat după aceea în continuare costurile de multiplicare şi de marketing pentru acel prim single al nostru.

David Gedge The Wedding Present interviu
THE WEDDING PRESENT Foto: Jessica McMillan

E limpede că John Peel a avut un rol esenţial în lansarea The Wedding Present. Vă cunoştea deja într-un fel sau altul ori v-a descoperit muzica din pură întâmplare? 

Nu, deloc. Eu eram un fan a emisiunilor lui încă din anii ’70, din adolescenţă.

Asta s-a datorat unui prieten de-al meu, care, în contextul în care muzica Punk explodase în 1976-1977, m-a întrebat:

L-ai ascultat pe John Peel, cel care difuzează toate acele discuri de Punk, cântate de Ramones, [New York] Dolls şi de alţii ca ei?’.

Atunci l-am descoperit şi, instantaneu, am simţit că programul ăla de radio e casa mea, că este exact ce-mi trebuie… am devenit un fan înfocat al emisiunii, un acultător, fără exagerare, avid.

În ce-l priveşte pe John, el mă ştia la rândul său, oarecum, întrucât îl contactasem în reptate rânduri – i-am scris scrisori, i-am trimis casete demo -, dar cred că, până la acel prim single al nostru, n-a crezut că suntem chiar atât de buni ca trupă.

Avea deci idee de existenţa mea, iar discul nostru n-a fost o revelaţie pentru el… poate fi mai degrabă privit ca sfârşitul relaţiei cu el din poziţia de simplu ascultător şi trecerea într-o nouă etapă, de recunoaştere a noastră ca muzicieni.

Leeds e un orăşel micuţ – nu e ca Manchester, Birmingham sau Londra -, dar unul dintre motivele pentru care am plecat din Manchester, unde am crescut, ca să studiez la Universitatea din Leeds fusese efervescenţa scenei Rock… acolo cântau Gang of Four, The Mekons sau Sisters of Mercy, de exemplu.

Era un peisaj muzical viu în comparaţie cu alte oraşe cu populaţie asemănătoare ca mărime, cu o mulţime de artişti – dacă te uiţi pe Google sau pe Wikipedia, ai să dai de o listă lungă -, de locuri în care se cânta sau unde puteai repeta şi unde toată lumea cunoştea pe toată lumea.

Sigur, nu toate erau trupe cu mare notorietate, însă asta mi se părea mai degrabă sănătos, cumva…

De acord, lista nu e chiar scurtă, dacă ne gândim şi la trupe precum Scritti Politti, Chumbawamba sau Kaiser Chefs, iar niciuna nu părea să-şi dorească să ajungă să umple stadioane…

Înţeleg unde baţi, însă eu mă refer mai mult la trupele din zona Alternative, care-mi sunt mai familiare şi tocmai aici trebuie căutată cheia de interpretare a ceea ce facem.

Noi nu avem acest tip de setare mentală, nu facem muzică având ca ţel să ajungem să cântăm pe stadioane… noi facem ceea ce facem pentru că ţinem să cântăm un fel de muzică ce ne este propriu.

Dar, altfel, Soft Cell erau din Leeds şi au fost o trupă mare şi, probabil, mai sunt şi destule altele, mult mai cunoscute, doar că nu le ştiu eu.

În ce mă priveşte, mă mulţumesc să spun că Leeds-ul avea o scenă de Alternative foarte sănătoasă.

Revenind la The Wedding Present, înainte de primul vostru LP, George Best, aţi fost incluşi pe acum super-faimoasa compilaţie C86, scoasă de New Musical Express, dar multă vreme te-ai manifestat împotriva asocierii cu trendul Indie pe care l-a lansat. De ce?

Ei bine, în jurul anului 1986, s-a produs o mini-revoluţie a trupelor cu sound-ul bazat pe chitară şi, dintr-odată, numărul acestora a crescut foarte mult, ca şi a locaţiilor noi de concert, a fanzinelor, a promoterilor şi a label-urilor minuscule precum Reception Records a noastră.

Toatea astea nu alcătuiau însă un peisaj coerent şi bine închegat, fiind vorba doar de o colecţie de grupuri alăturate în mod aleatoriu, ale căror unic numitor comun era chitara. Este ceea ce NME, scriind despre aceşti muzicieni, a făcut când a conceput compilaţia, din perspectiva celor din redacţie, caseta reprezentand o celebrare a acestei revoluţii.

Bineînţeles că am acceptat să fim incluşi pe ea, doar era vorba de NME… a fost, într-un fel, ca atunci când am fost băgaţi în seamă de John Peel, pentru că eu citeam din adolescenţă New Musical Express. Ne vroiau pe acea casetă, iar n-aveam cum să refuz şi efectul s-a simţit, într-adevăr, cu putere, pentru că, datorită NME, oameni din afara UK au auzit de The Wedding Present.

Lumea din New York sau Paris ne-a descoperit pe casetă odată ce a cumpărat de la chioşc revista.

I-auzi, The Wedding Present, cine-or mai fi şi ăştia?’ 

Problema a fost nu că nu ne-ar fi servit bine ca formă de publicitate, ci că a născut o modă şi, ca orice modă, a trecut foarte repede.

Timp de aproximativ un an toată lumea a zis că C86 este ceva foarte cool, dar, după aia, ascultătorii au considerat muzica de pe casetă demodată şi mulţi au ajuns să nu-şi dorească să mai audă de ea.

Norocul nostru a fost acela că, spre deosebire de multe grupuri londoneze care s-au cantonat în stilul în care începuseră, noi ne-am mişcat foarte mult muzical încă din acea perioadă, încercând apoi să explorăm continuu şi alte spaţii.

Multe din acele grupuri rămân şi acum apreciate pentru ce au făcut doar în acei ani ’80 – altfel, foarte importanţi! -, spre deosebire de noi, care am urmărit tot timpul să evoluăm creativ pe parcursul trecerii timpului şi, drept urmare, publicul s-a raportat în alt mod la muzica noastră.

David Gedge The Wedding Present interviu
THE WEDDING PRESENT Foto: Jessica McMillan

Odată ce au început să apară legăturile cu jucătorii majori din industria muzicală, precum semnarea contractului cu casa de discuri RCA, nu te-ai temut că ai putea pierde controlul creativ? 

Absolut deloc, pentru că primul nostru LP, George Best, l-am scos la propriul label, la Reception Records [în 1987], a fost independent distribuit, prin Red Rhino, şi a avut un succes cu-adevărat remarcabil, deci, teoretic, n-am fi avut nevoie de altceva.

Avantajul însă incontestabil a partenerierii cu un label major este cel al investiţiei în trupă şi oportunitatea de a cânta peste tot în lume.

Tentaţia era mare şi-am zis să încercăm, dar, totuşi, nu vroiam să ne vindem unora care să facă ce vor ei din noi. Fiind pe val datorită succesului cu George Best, ne-am aşezat la masă şi am discutat cu fiecare casă de discuri importantă din UK, fie că au venit ei la unul sau altul dintre concertele noastre, fie că ne-am dus noi special la Londra… cu MCA, cu Polydor, cu EMI, în fine, cu toate.

Am discutat însă având atitudinea pe care ai definit-o în întrebare, precaută şi rezervată, şi de asta argumentele aduse de unii ca Polydor sau EMI, că o să ne ridice la un alt nivel, că o să facă una-alta, că o să ne aducă un super-producător, dar, pentru asta, va trebui să acceptăm unele schimbări, evident, nu ne-au convins…. am fost politicoşi şi le-am răspuns că nu suntem siguri că ne dorim asta.

Cei de la RCA nu au pus însă niciodată problema în aceşti termeni, ba dimpotrivă, ne-au asigurat că vom continua să ne facem discurile doar în felul nostru, iar ei le vor vinde… era ceva neobişnuit pentru o casă de discuri atât de importantă să sugereze aşa ceva şi atunci noi am zis, OK, dar menţionaţi asta inclusiv în contract. Iar ei au acceptat!

Acel contract a devenit unul legendar, fiindcă doar trupe de calibrul lui Eurythmics îşi puteau permite să dicteze condiţii de felul ăsta.

Ne-au lăsat deci să ne jucăm cum am vrut noi şi cu Bizarro şi cu Seamonsters [albumele The Wedding Present din 1989 şi, respectiv, 1991 – n.r.] şi apoi cu Hit Parade, cel de care vorbeam la început. Niciodată nu am avut nici cea mai mică problemă cu ei! Nu ne-au presat, venind doar cu sugestii, iar dacă noi refuzam nu insistau.

A fost o relaţie excelentă, realmente am fost extrem de norocoşi.

David Gedge The Wedding Present interviu
Foto: Tobias May

 

Fiindcă ai amintit de albume, după sound-ul mai Pop al LP-lui Bizarro a venit cel sumbru a lui Seamonsters, produs de Steve Albini. Cum a debutat relaţia cu această legendă a underground-ului?

Ei bine, făcusem George Best şi Bizarro şi eram mulţumit de ambele discuri, însă niciunul nu-mi suna în minte întocmai aşa cum se auzea real trupa în concert sau chiar la repetiţii.

În contextul ăsta, am ascultat accidental Surfer Rosa al lui Pixies [albumul de debut a celebrei trupe de Alternative Rock din Boston, lansat în 1988, produs de Steve Albini – n.r.], iar sound-ul său mi s-a părut incredibil.

Dincolo de faptul că piesele erau excelente, am fost dat pe spate de cum se auzeau, foarte natural, dar, în acelaşi timp, foarte straniu… şi am simţit că aşa ceva ni s-ar potrivi şi nouă. Steve Albini nu era însă foarte cunoscut ca inginer de sunet pe vremea aceea şi a trebuit să duc muncă de lămurire cu RCA că îl vrem ca inginer şi producător, fiindcă ei habar n-aveau cine e… dar, din nou, au fost de acord cu ce le-am cerut şi rezultatul mi se pare unul reuşit.

Cred că, în ultimă instanţă, The Wedding Present se defineşte ca o trupă live, că suntem într-o mai mare măsură una de concert decât de studio, iar frumuseţea colaborării cu cineva precum Steve Albini este aceea că el ştie cum să capteze sunetul unui live band.

Pentru Bizarro, de exemplu, am înregistrat timp de şase săptămâni, pe când pentru Seamonsters ne-au trebuit doar vreo 12 zile, fiindcă, practic, doar ne-am dus la studio, am montat echipamentul, am făcut probele de sunet, am cântat împreună ca un grup bine legat şi s-a înregistrat ce a rezultat.

Steve Albini a fost perfect pentru The Wedding Present în acea perioadă, eu chiar cred asta.

The Wedding Present fiind, în esenţă, un live band, spune-mi ce aşteptări ai ca artist de la public?

Realitatea esta că nu am nicio aşteptare de la public.

Cred că noi suntem cei care trebuie să facem tot ce ne stă în puteri şi abilităţi pe scenă ca să îi satisfacem aşteptările şi mai cred că diferenţa între un disc şi o cântare live constă în puntea de comunicare care se stabileşte cu publicul.

Nu e un drum cu un singur sens… să stau într-o încăpere şi să fac sau să ascult muzică, nu, se întâmplă lucruri în ambele direcţii, pentru că pot, la rândul meu, să-i văd pe spectatori, să îi aud şi pe unii, care vin la concertele noastre de peste 35 de ani, ajung chiar să îi cunosc.

Noi nu suntem cu mult diferiţi faţă de cum eram în 1985, fiindcă am rămas tot o trupă care se simte bine, ca ansamblu, pe scenă.

De asta iubesc eu muzica, fiindcă îmi doresc să asist la o cântare reuşită de către membrii unui grup care funcţionează bine împreună.

Totul e foarte simplu în ce mă priveşte.

Există, totuşi, diferenţe între David Gedge din 2023, cu 24 Songs, faţă de cel din 1992, din perioada când lansa Hit Parade?

În fapt, compunerea unui cântec, indiferent că e vorba de muzică sau versuri, se întâmplă în continuare la fel, iar modul de înregistrare al său e similar… doar tehnologia s-a schimbat.

Tehnologia a simplificat lucrurile.

De exemplu, pot compune ceva acum şi să trimit imediat mai departe sau Jon îmi poate transmite instantaneu din ideile sale oriunde m-aş afla, fiecare dintre noi lucrând pe cont propriu, ceea ce înainte era, evident, mai dificil.

Înregistrarea, de asemenea, se poate face mai simplu acum, chiar acasă la tine sau live, atunci când te afli în turneu.

Avem acum smartphone-uri şi laptop-uri cu GPS în loc de un purcoi de hărţi şi, în loc să caut ceva pe o hartă a Berlinului sau a Pragăi, mă uit direct în telefon, dar, la sfârşitul zilei, tot aceeaşi gaşcă de oameni ne regăsim într-un microbuz plin de instrumente şi echipamente muzicale, în drumul nostru dintre două locaţii de concert.

David Gedge The Wedding Present interviu
THE WEDDING PRESENT Foto: Jessica McMillan

 

Da, însă mă intrigă faptul că ţi-ai menţinut intact cheful de a experimenta. De la Watusi la Going Going, albume Wedding Present, sau de la proiectul independent de trupă, Cinerama, până la interpretarea temelor din filmele cu James Bond, îţi surprinzi continu fanii. Încotro te uiţi după inspiraţie?

Mă bucur foarte tare că subliniezi asta, pentru că trag din greu să creez lucruri diferite.

Versurile pieselor, de exemplu, sunt un subiect relevant, fiindcă eu scriu în general despre relaţii.

Scriu despre felul în care oamenii comunică între ei, în special în condiţii de stres, despre cum începe sau, dimpotrivă, cum se sfârşeşte o relaţie, dar asta se poate spune prin intermediul unei multitudini de poveşti diferite.

Şi, dacă stai să te gândeşti, toate filmele, toate cărţile şi ziarele şi toate programele TV sunt pline tocmai de asemenea poveşti, versiuni diferite ale unora pe care le poate trăi oricare dintre noi.

În ceea ce priveşte muzica, e la fel… pentru că ai amintit de Cinerama [proiectul de Indie Pop fondat de David Gedge cu Sally Murrell în 1998, menit a face o muzică diferită de cea compusă de acesta în cadrul The Wedding Present – n.r.], dintotdeauna am iubit muzica de film, iar Cinerama este rezultatul acestei afecţiuni. 

Dincolo de cinema, cărţi sau comics-uri, pe parcursul anilor, pentru muzica Wedding Present am fost inspirat de multe genuri, de la Pop sau Punk până la Progressive Rock şi Folk… cred că sunt, pur şi simplu, fascinat de tot ceea ce formează Pop culture.

Interviu de IOAN BIG | Dialoguri fără note

Foto header: Sara-Louise Bowrey

David Gedge The Wedding Present interviu

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută