Editura Frontiera anunță în parteneriat cu Institutul Francez din România și Cinema Victoria Cluj-Napoca proiecția filmului ,,Secretul lui Raul Taburin” după cartea cu același nume a celebrului autor francez Jean-Jacques Sempé.
Copiii sunt așteptați alături de părinții lor sâmbătă, 2 septembrie, de la ora 11,00 la Cinema Victoria Cluj-Napoca pentru a-l cunoaște pe cel mai cunoscut mecanic de biciclete din micul oraș Sin-Cereni.
Raul Taburin trăiește înconjurat de biciclete, le repară ca nimeni altul, dar are un secret care îl apasă. A încercat să-l mărturisească de mai multe ori, dar fără succes – căci cine ar crede că un specialist în biciclete nu știe să se țină pe o bicicletă? – , așa că Taburin a hotărât să-l îngroape o dată pentru totdeauna.
Trailerul filmului poate fi vizionat aici:
Filmul a fost regizat în 2018 de Pierre Godeau și este un film de familie, localizat în peisaje idilice din Franța rurală. Proiecția este însoțită de subtitrări în limba română.
Vârsta recomandată: 6+
DETALII PRACTICE
Evenimentul se deschide cu o sesiune de vânzare de carte începând cu ora 10:00, iar filmul începe la ora 11:00.
Biletele la film pot fi achiziționate de aici.
Intrarea la film este gratuită pentru primele 15 de perechi adult+copil care achiziționează o carte de la standul din cadrul evenimentului.