Celebrii arhitecţi ai lui Zaha Hadid, premiată cu Nobelul în arhitectură vin la Muzeul Naţional Brukenthal, în septembrie, la Festivalul Internațional de Artă Contemporană (16-30 septembrie), a anunţat directorul muzeului sibian, Alexandru Chituţă, într-o conferinţă de presă.
“Pe lângă expoziţii vom avea o platformă de dialog atât fizic, cât şi online. (…) Vom avea invitaţi şi din domeniul arhitecturii, pentru că, aşa cum bine se ştie, la Sibiu încercăm să facem un proiect pentru restaurarea Palatului Brukenthal, la Sibiu este nevoie şi de un spaţiu de artă contemporană şi de un spaţiu de conferinţe. Am deosebita bucurie să avem o conferinţă online şi s-ar putea la anul să vină şi la Sibiu, un reprezentant al uneia dintre cele mai importante firme de arhitectură din lume, top 10, Zaha Hadid Arhitects. (…) Cred că în România este pentru prima dată când sunt invitaţi să participe la o conferinţă”, a declarat Alexandru Chituţă.
Potrivit directorului Muzeului Naţional Brukenthal, cei de la Zaha Hadid au fost aleşi să conferenţieze la Sibiu, după ce au proiectat “câteva muzee importante din lume”, unul dintre acestea fiind Muzeul de Artă Contemporană din Roma (Italia).
Zaha Hadid, numită şi “regina curbelor” a fost prima femeie din istorie recompensata cu Premiul Pritzker, echivalentul Premiului Nobel in arhitectură, potrivit celor de la idealdecor.ro.