Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 08/08/2023
Artă & Cultură / Benzi Desenate

De vorbă cu patriarhul benzii desenate româneşti, Puiu Manu!

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii De vorbă cu patriarhul benzii desenate româneşti, Puiu Manu! Share De vorbă cu patriarhul benzii desenate româneşti, Puiu Manu!
Puiu Manu


Interviu | De vorbă cu patriarhul benzii desenate româneşti, Puiu Manu!

Născut pe data de 14 septembrie 1928, maestrul Puiu Manu aniversează în acest an frumoasa vârstă de 95 de ani.

Îi aniversează lucrând, așa cum face de mai bine de 70 de ani, pentru că pe planșeta sa de desen se află primele planșe dintr-un  viitor album de benzi desenate  având ca personaj central pe Regele Mihai. Domnia sa s-a întrerupt din lucru,  pentru a ne răspunde la cîteva întrebări.

Domnule Puiu Manu, vă mai amintiți cînd ați început să desenați?

 Într-o zi am mers cu părinţii mei la circ. Eram mic, încă nu mergeam la şcoală. M-a impresionat tare mult un clown, arăta  amuzant cu costumul lui năstruşnic şi faţa pictată. Când ne-am întors acasă,  am  luat un creion în mână şi am desenat clown-ul pe hârtie. „Puiule, tu o să fii mare pictor”, mi-a zis tata, când a văzut desenul.

La şcoală desenam toată ziua tancuri şi avioane – era război… Copiilor le plăcea ce făceam, dar profesorul de desen îmi confisca desenele, pentru că nu făceam pătrăţelele de la tablă…

După liceu, în vacanţa de vară, am fost angajat de un fost coleg, care acum era şef la sindicatul unei întreprinderi, să desenez gazeta de perete. Au fost primii bani pe care i-am câştigat din desen.

În armată, i-am convins pe comandanţi să facă un fel de atelier de pictură, unde  desenam şi pictam portretele conducătorilor cu care se defila la sărbătorile naţionale ale Partidului.

Au vrut să mă oprească la armată, să mă facă locotenent din prima, dar eu am dat examen la Arte Plastice şi, din toamnă, m-am dus la Facultate.

Între anii 1951- 1956 am studiat la Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, absolvind secţia de pictură monumentală.

Pictura monumentală m-a influenţat în grafica ce o făceam pentru BD,  întrucât  trebuia să desenez racursiuri şi prim-planuri specifice acestei secţii. Se punea mare accent pe desenul  cu mişcări dinamice. În paranteză fie spus, la această secţie erau trimişi cei care stăpâneau bine desenul.

Puiu Manu
Monografia Puiu Manu, de Dodo NIță

Povestiţi-ne despre debutul dumneavoastră. Aţi fost unul dintre primii desenatori care practic a reintrodus benzile desenate în revistele pentru copii, ţinând cont că acestea au fost surghiunite de acolo, din 1948 şi până în 1953, când a murit Stalin.

Ca  student aveam bursă, dar nu prea mare, era o perioadă de sărăcie în anii `50… Atunci am abordat Scânteia Pionierului (avea sediul  undeva pe strada Academiei) şi lor le-a plăcut cum desenez…  Mai întâi mi-au publicat câteva desene nesemnate, ca să testeze reacţia cititorilor, după care, prin 1954, mi-au tipărit prima oară numele sub nişte ilustraţii. Bandă desenată am publicat ceva mai târziu.

Prima bandă desenată de dvs. a apărut în ianuarie-februarie 1957, în revista Cravata Roşie: Comoara lui Montezuma, după un scenariu de Mircea Sântimbreanu. După moartea lui Stalin, în paginile revistelor pentru copii reîncepuseră să apară benzi desenate, dar erau scurte povestiri comice, semnate Burschi, Dures, Arno sau Iura Darie. Comoara lui Montezuma era  însă prima povestire desenată realist, şi cu un subiect „serios”: aventurile conquistadorului  Cortez în America de Sud. Această bandă desenată a constituit un dublu debut, atât al dvs. ca desenator BD cât şi al lui Mircea Sântimbreanu, ca scenarist.

Pe vremea aceea, ştiţi că se făceau schimburi între redacţiile revistelor pentru copii din ţările socialiste şi, uneori, erau traduse şi publicate lucrări dintr-o ţară în alta.

Comoara lui Montezuma a plăcut atât de mult încât a  fost tradusă şi publicată  într-o revistă pentru copii din Uniunea Sovietică. Dar nu mi-au dat nici un ban pentru asta.

M-am dus la ambasada URSS cu revista sovietică şi i-am rugat să se intereseze ce trebuie să fac ca să mă plătească. Mi-au răspuns: „Să mergeţi la Moscova”. Am fost în toată lumea, dar nu m-am dus niciodată în Uniunea Sovietică deşi, în facultate,  au vrut să mă trimită la studii acolo.

Cum decurgea colaborarea cu redactorii revistelor de copii pentru care lucraţi?Dar cu scenariştii dumneavoastră? Vă dădeau scenariul pe episoade sau  pe tot odată? Vă cereau să vadă planşele înainte de a le trimite la redacţie? Le arătaţi schiţe de personaje sau decoruri?

Lucrând foarte mult, eram prieten cu redactorii revistelor respective. Am cunoscut şi mulţi scriitori care colaborau la aceste reviste, printre care  Octav Pancu-Iaşi, Mircea Sântimbreanu, Ovidiu Zotta,  Iuliu Raţiu etc. Ei îşi creau personajele, făceau micile istorioare şi apelau la desenatorul potrivit pentru genul respectiv. Eu aveam un gen, Nicki Nobilescu alt gen, Duldurescu altul…

Am colaborat foarte bine cu Octav Pancu-Iaşi,  cu care eram şi foarte bun prieten, îi ziceam Ţuţu…De asemenea, şi cu Ovidiu Zotta  mă aflam într-o strânsă prietenie, bazată pe respect reciproc.

În ceea ce priveşte scenariile, căpătam nişte texte împărţite pe număr de ilustraţii. Compoziţia îmi aparţinea însă în întregime. Desenul trebuia să conţină esenţa acţiunii, adică trebuia să atragă atenţia cititorului mai mult asupra ilustraţiei decât o făcea simpla citire a textului. De asemenea aveam libertatea dialogului sau exclamaţiilor. Realizarea planşelor şi personajelor îmi aparţinea în întregime. Planşa ajungea la redacţie după ce era terminată. Şi nu a intervenit nimeni niciodată asupra desenului sau textului.

În cazul albumelor istorice care erau tipărite la altă editură decât cea a revistelor cu care lucram permanent (Scânteia), textul trebuia aprobat de un politruc şi nu puteam să mă abat de la el. Motiv pentru care albumul semăna mai mult cu o poveste ilustrată decât cu o bandă desenată. Este vorba de albumele istorice.

Pentru planşele care apăreau săptămânal în Cutezătorii, scenariştii îmi dădeau  textul  pentru fiecare episod în parte. Primeam scenariul joia iar eu trebuia să predau planşa sâmbăta… Aveam două zile la dispoziţie, ceea ce era foarte greu… Dar lucram toată ziua, lucram şi  noaptea, dacă era cazul…

Nici nu se punea problema ca, din indiferent ce motiv, să nu apară revista la data programată…

Din câte  ne-am dat seama  citind  benzile desenate de dumneavoastră, le preferaţi pe cele istorice și de aventuri…

Bineînţeles că prefer scenariile cu  multă acţiune. Aici poţi să-ţi etalezi pasiunea pentru bandă desenată. Să faci racursiuri, care să demonstreze ceea ce înseamnă interesul şi dragostea pentru compoziţia specifică genului. Banda desenată nu este doar un desen care ilustrează un text. Compoziţia trebuie sa trezească interesul cititorului dincolo de text. Altfel trece peste desen,  citind doar textul.

În general, aţi preferat să lucraţi mai mult după scenariile altora, decât ale dumneavoastră.

Trebuie să mărturisesc că am lucrat în cele mai multe cazuri după scenarii ale unor scriitori consacraţi. Iniţiativa o aveam numai în cazurile de bandă desenată humoristică. Inspiraţia pentru aşa ceva decurgea din însuşi contactul ce-l aveam cu lumea copiilor.

La editura Stadion aţi ajuns să publicaţi trei albume în celebra lor colecţie BD?

Pe vremea aceea editura nu prea avea cititori şi era în pericol să fie desfiinţată de autorităţi. Eu le-am propus să publice un mic album, care avea să se bucure de un succes extraordinar: Toate pânzele sus !, adaptarea romanului lui Radu Tudoran.

Eram bun prieten cu scriitorul, iubeam amândoi navigaţia cu pânze, dar când i-am propus să scrie scenariul pentru banda desenată a fost uimit : « Puiule, cum să concentrez eu 800 de pagini de roman în 30 de bandă desenată ? ». « Păi, alege doar scenele de acţiune » i-am zis eu.

Puiu-Manu-Publicații-Editura-Stadion
Puiu Manu | Publicații Editura Stadion

«Dacă nu erai tu, nu făceam albumul Toate pânzele sus!» îmi va spune ulterior Radu Tudoran.

În anii 70 s-a făcut şi serialul TV Toate pânzele sus! şi cred că regizorul s-a lăsat inspirat de cartea mea, fiindcă am recunoscut foarte multe dintre scene, decoruri, personaje, cum ar fi Martin Strickland… Singura deosebire este că Anton Lupan, la mine, n-are barbă.

După 1992 ați abandonat grafica și de-abia în 2002 aţi revenit la planşeta  de desen…Ați început să participați la Salonul Benzii Desenate de la Constanța și aici i-ați cunoscut pe viitoarii dvs. scenariști.

Dragostea dintâi nu se uită niciodată… Însă, între 2002-2004,  am plecat în America, unde m-a chemat fiica mea Dana, să stau cu băiețelul ei. A fost foarte frumos, ne-am plimbat peste tot, am şi navigat pe oceanul Pacific, precum Corto Maltese…

La Salonul de la Constanţa, organizat de dvs., i-am cunoscut pe Marius Leştaru şi pe Adrian Cioroianu, care mi-au devenit scenarişti şi foarte buni prieteni.

Cu Marius Leştaru aţi realizat mai întâi o nouă aventură a lui Dim Dunăreanu, Sarabandă în Golful Aden.

După ce ne-am cunoscut  la  Constanţa, Marius, care mi-a devenit  un prieten drag, a început să vină pe la mine împreună cu un alt amic de-al lui,  Paul Ioanid, să desenăm împreună. Paul Ioanid a plecat în Luxemburg iar lui Marius, când am văzut ce imaginaţie bogată are, dar şi câte cunoştinţe,  din multe domenii, i-am propus să-mi scrie un scenariu.

Puiu-Manu-Dim-Sarabandă-în-Golful-Aden
Puiu Manu – Dim Sarabandă în Golful Aden

Am avut o şansă foarte mare, fiindcă Marius Leştaru este profesor de educaţie fizică şi are ca specializare artele marţiale. Toate scenele de luptă din album sunt concepute şi explicate de Marius care, de multe ori, chiar mi-a pozat ca model.

Ca scenarist, Marius a reluat o poveste mai veche din Cutezătorii, dar a adus-o în zilele noastre, când actele de pirataj din Oceanul Indian au devenit un fenomen curent.

Mai întâi am făcut o povestire scurtă, de 5 pagini, pentru revista Cutezătorii, dar apoi i-am propus lui Marius s-o mărim la dimensiunile unui album. Acesta a  ieşit şi arată foarte bine,  album de lux, a fost tipărit la tipografia doamnei Stănescu de la Ploieşti  şi are suspans de la o  pagină la alta…

Culmea ştiţi care este ? La câteva luni după ce a apărut albumul, de pe o navă care naviga în Oceanul Indian au fost răpiţi nişte marinari români, lucru care nu se mai întâmplase până atunci…

Al doilea album pe care l-aţi desenat după un scenariu de Marius Leştaru este Ioniţă Tunsu, haiduc de Bucureşti.

Marius îşi iubeşte foarte mult ţara, de aceea a refuzat să rămână în străinătate, atunci când a avut ocazia. Şi, ca orice patriot, el cunoaşte foarte bine istoria României.

În septembrie 2012, când am organizat o mică întâlnire cu prietenii de ziua mea, Marius mi-a oferit drept cadou scenariul de la o nouă bandă desenată, Ioniţă Tunsu.

Să ştiţi că Marius se documentează foarte serios, are acasă o bibliotecă întreagă de cărţi şi de reviste de istorie, m-a dus cu el prin Bucureşti să-mi arate străzile pe unde a hălăduit haiducul, ba chiar mi-a adus şi replica unui pistol de epocă pentru inspiraţie.

Tot la Constanţa l-am cunoscut pe Octav Ungureanu, şi el un bun prieten şi colaborator, care îmi tehnoredactează toate albumele noi şi care ne-a făcut cunoştinţă cu Mihai Ionaşcu, patronul editurii HAC!BD.  Acestuia i-a plăcut proiectul şi l-a publicat la editura sa, albumul fiind lansat în decembrie 2013 la librăria Anthony Frost.

A treia serie BD pe care ați conceput-o împreună a fost  Istoria e cea mai frumoasă poveste  în benzi desenate.

Titlul l-am împrumutat de la emisiunea distinsului profesor Adrian Cioroianu, sper că nu s-a supărat. Marius a ales episoade şi personalităţi istorice mai puţin cunoscute din istoria noastră sau, mai bine zis,  mai puţin promovate, despre care copiii din ziua de astăzi nu mai învaţă la şcoală. Şi, în două pagini, maxim patru, spunem povestea acelui personaj, sau al acelui eveniment.

Trebuie ca lumea să ştie că aceste benzi desenate sunt toate bazate pe fapte reale şi foarte bine documentate de Marius Leştaru, care nu numai a studiat zeci de cărţi şi reviste pentru fiecare episod ci s-a dus de multe ori chiar la locul faptei, acolo unde s-a petrecut  evenimentul respectiv. Episoadele au apărut mai întâi în noua revistă Cutezătorii, iar apoi au fost editate sub formă de album la Brașov.

Puiu-Manu_Căpitanul-RO
Căpitanul RO

A urmat apoi colaborarea cu profesorul Adrian Cioroianu.

Ca desenator de bandă desenată, aveam o oarecare invidie pe confrații mei din America ce puteau să jongleze cu minunatul «Superman», implicându-l în cele mai fantastice aventuri!

Am trăit însă într-o perioadă în care acest «fantastic» era interzis! Dar, din fericire, am apucat și vremuri permisive la acest superb zbor (la propriu și la figurat!).

Bucuria a fost și mai mare când acest mare povestitor de istorie, Adrian Cioroianu, mi-a propus să inventăm  împreună  un  super-erou român, asemănător celor americani, dar care este înzestrat cu mult mai multe calități (fireşte, este român!) decât confraţii săi de peste ocean!

Am publicat două episoade din Aventurile Căpitanului Ro și am înțeles că dl. Cioroianu scrie la un nou episod.

După 1990 banda desenată istorică românească intrase într-un con de umbră. Dumneavoastră ați fost unul dintre puținii autori  care au  mai desenat BD istorice. Ori, din 2018, directorul Muzeului Județean de Istorie din Brașov a început să organizeze un festival dedicat aproape exclusiv acestei tematici. Ce părere aveți de inițiativa sa?

Domnul  director Nicolae Pepene m-a uimit cu calitățile sale de organizator. A adus banda desenată la îndemâna tuturor, cu acele frumoase expoziții  stradale. Eu îi sunt recunoscător pentru expoziția pe care mi-a consacrat-o în sălile Muzeului de Istorie. Nici nu știu de unde a avut toate acele albume, cărți, planșe, pe care le-a expus.

Apoi în fiecare an organizează un concurs național de BD istorice, canalizând astfel tinerii creatori BD spre istorie. Și mai mult, publică albume BD istorice românești, așa cum de mult nu au mai publicat editorii de la noi.

Puiu-Manu-în-expoziția-dedicată-de-Muzeul-Județean-de-Istorie-Brașov
Puiu Manu în expoziția dedicată de Muzeul Județean de Istorie Brașov

De profesie istoric, dl Nicolae Pepene a văzut că în ziua de azi istoriei românești nu i se mai acordă importanța cuvenită și a găsit această metodă inedită de a promova istoria în rândul tinerilor. Îi doresc multă sănătate și forță de muncă, să organizeze cât mai multe ediții ale Festivalului de BD istorice.

Îi promit că îi voi fi alături atât  de mult cât voi putea.

Interviu realizat de Dodo Niță, București, iunie 2023, în cadrul Festivalului Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov 2023, organizat de Muzeul Județean de Istorie Brașov

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută