Corolenco Cristian aka Korolenco a terminat UNArte în București în 2017 la secția Arte Grafice, dar „mâzgălește” pereții de prin 2007, de la 14 ani. Acum are 30 și i se pare că în prezent are mult mai mult sens ceea ce face, iar criteriile după care se ghidează sunt mult mai riguroase. Pe lângă graffiti/street art, activează de 6 ani ca tatuator împreuna cu un prieten foarte bun.
Cum ai ajuns să-ți creezi stilul care te definește și cât de greu a fost pentru tine să ajungi cunoscut și apreciat în România?
Cred că cel mai important este să nu te focusezi prea mult pe ideea de stil. Stilul se găsește cu creionul pe hârtie, cu pensula pe pânză, cu spray-ul pe perete etc. Un prof’ de la arte zicea ceva interesant și amuzant în același timp: „Stilul nu-l găsești tu, te găsește el pe tine și ar fi bine să te găsească lucrând!”. Și asta fac. Nu trece o zi fără să desenez, indiferent dacă am ziua încărcată cu treburi vitale supraviețuirii. Urmăresc mulți artiști care-mi plac și mă pun și eu pe treabă.
Din păcate, anul trecut nu am avut ocazia să particip la niciun festival de street art din România, deci sigur trebuie să lucrez mai mult. Momentan nu consider că sunt cunoscut, iar pentru asta trebuie să desenez mai mult și probabil vor veni și aprecierile.
Cum decurge procesul tău creativ?
După cum spuneam, urmăresc și studiez foarte mulți artiști din toate categoriile artelor vizuale. Rockwell, Leyendecker, Mike Mignola, Greg Capullo, Otomo Katsuhiro, Kim Jung Gi, Eleeza, Joyce Lee, ETAM crew, HelioBray, MAD C sunt doar câteva nume dintr-o listă foarte lungă de artiști care-mi plac și care mă motivează să umplu foile. La ei mă uit ce fac sa încerc să disec ce fac și apoi încerc să aplic și eu ce înțeleg de la ei în lucrările mele. Deci artiștii ar fi în primul rând o sursă de inspirație, din punct de vedere tehnic.
În rest, viața cotidiană e o sursă inepuizabilă de întâmplări care pot fi transformate în lucrări. Pe mine mă inspiră lucrurile care par nedrepte, absurde, frustrante, pe care le observ, le citesc într-o carte/revistă/postare sau mi se întâmplă. Și nu cunosc nici un mod mai frumos de a le răspunde decât prin artă!
Cum ți-a schimbat street art-ul felul în care percepi arta și lumea în general?
În primul rând, până să ajung la Muzeul de Artă din Galați, am văzut pe pereți „expoziții cu japca”, cum îmi place mie să le numesc, deci din start graffiti/street art-ul are mult mai mult impact decât un tablou expus într-o încăpere, unde în prezent nu prea intră lumea nici măcar de curiozitate, la întâmplare, măcar să arunce un ochi, ceea ce e trist. Dar street art-ul ar putea fi „linia punctată” care îi ghidează către vernisaje. E posibil să le trezească curiozitatea la un moment dat. Îmi place ideea că toate categoriile sociale au acces la street art. E imposibil să nu rămână cu ceva persoana care privește, chiar dacă în unele situații reacțiile sunt negative.
Cum crezi că influențează social media evoluția și percepția artei?
Social media este cel mai important motor de promovare! Imaginează-ți o întâmplare pe cât e de absurdă, pe atât e de posibil să se fi întâmplat deja și probabil se va mai întâmpla: postezi o lucrare de mari dimensiuni, o persoană îți actioneaza și/sau îți distribuie postarea, se întâmplă să fie chiar în locul unde este desenat peretele, dar, stând cu ochii în telefon, nu-l vede! Cam atât de important este social media, iar arta este pentru toată lumea și-așa pot ajunge cel mai ușor la toți.
Povestește-mi un pic care e lucrarea ta preferată pe care ai făcut-o într-un oraș din România?
Lucrarea mea preferată este mereu ultima lucrare făcută. Asta ar fi în Sulina, pe un viitor Fast Food al unui prieten foarte bun și vechi. M-a lăsat să fac ce vreau în limita tematicii, desigur! Se numește „Pui Gătit” și reprezintă doi cocoși îmbrăcați frumos!
Care au fost lucrările care ți-au ridicat cele mai mari provocări?
Toate lucrurile făcute legal în spațiul public sau privat reprezintă o provocare… rar găsești persoane care să-ți ofere 100% libertate de exprimare. Dar cele mai mari provocări au fost tematicile de la festivalurile de anul trecut. Nu știi în ce direcție să te duci, ca să nu superi sau să sperii juriul. Sunt niște bariere pe care mi le-am creat probabil. Anul ăsta o să încerc să fiu mai liber.
Din punctul tău de vedere, cât de important este pentru un artist să includă în opera sa și un mesaj social / politic?
Din punctul meu de vedere, mesajele sociale și politice sunt esența street art-ului, dar instituțiile publice sau private nu te sponsorizează sau nu își dau acordul pentru cele „brutale” și ar fi și culmea să susțină ceva ce îi atacă în mod direct și atât de expus. Ce am observat în ultima perioadă vis-a-vis de evenimentele de street art e că toate au tendințe hippie, extrem de dulci și pozitive. Lumea nu se împarte numai în flori, îmbrățișări și scări către nori pe unde zboară fluturași. Dar aici nu e vina artiștilor, în nici un caz.
Spiritul revoluționar a fost transformat într-un cerc cu colțuri orientate spre interior de cei care impun reguli la astfel de evenimente. Lucrările cu mesaj politic brutal se înfăptuiesc numai la lumina lunii, iar cele cu mesaj social blând și drăguț, la evenimente sponsorizate. Dar sunt și multe lucruri care doar arată extrem de bine ceea ce nu e cu nimic în neregulă, dacă scopul lor e pur decorativ. Până la urmă trebuie să existe un echilibru între ele.
Cu ce ai vrea să rămână cineva care trece pe stradă și vede lucrările tale?
Mi-aș dori să fie motivul pentru care trece mai des pe strada respectivă!
Ce urmează pentru Korolenco?
Urmează să desenez mai mult, să mă documentez mai mult, să fac multe chestii pe cont propriu, de unul singur, cum am făcut și până acum.
Interviu de GRUIA DRAGOMIR
