Vlad Țigănuș este elev al Colegiul Național „Unirea” din Brașov. Este pasionat de teatru, iar debutul pe scenă l-a avut la 8 ani pe scena Teatrului Sică Alexandrescu, spectacolul Dansând în noapte în regia lui Vlad Massaci.
Alături de colegii săi, Maia Jardan, Daria Bujor și Ștefan Mateuț, formează trupa de teatru Între Acte a Școlii Populare de Arte și Meserii ,,Tiberiu Brediceanu”.
Trupa a participat la Festivalul Naţional de Teatru pentru adolescenţi Victory of Art, de la Bucureşti, cu spectacolul Proștii sub clar de lună de Teodor Mazilu, unde a obţinut locul al doilea, precum şi premiile individuale pentru cel mai bun actor în rol principal şi cel mai bun actor în rol secundar, precum şi cea mai bună actriţă în rol secundar.
Trupa a participat la începutul lunii iulie și la Festivalul Săptămâna Comediei cu o serie de spectacole și ateliere
Cu Vlad am vorbit despre pasiunea lui pentru teatru, dar și despre trupa Între Acte.
De unde a pornit pasiunea pentru teatru?
Când eram foarte mic, cam pe la doi ani, încercam să fac o poveste din ce jucării aveam. După aia, am pus-o pe bunica să se uite. Când s-a născut și sora mea, eu primeam mașinuțe, ea primea păpuși, iar eu îi luam păpușile și făceam teatru de păpuși.
Iar pe la trei ani, când am fost prima oară la teatru și s-au stins luminile, mi-am dat seama că e wow, e tare. Și am simțit că asta vreau să fac. Mai am un pic de timp să mă răzgândesc, dar nu cred.
A fost ceva ce a venit de dinainte de a decide eu. Îmi place să glumesc și să spun că pasiunea pentru teatru s-a născut de dinainte de a mă naște eu.
Cum a fost procesul de lucru la spectacolul Proștii sub clar de lună? Cine a ales textul?
Noi ne aglomerasem deja… Lucram deja la trei spectacole, cel puțin eu cu încă un coleg. Doar că mai erau două colege care rămăseseră pe dinafară și atunci profa [Alexandra Năfureanu] a zis că trebuie să facem și cu ele ceva și ne-a luat și pe noi doi.
Ne-a dat textul ăsta, l-am citit, ne-a plăcut și a ieșit spectacolul după o perioadă cu de toate. Am avut premiera pe 17 mai la Reduta, iar a doua zi am plecat la București, la festival.
Ce este amuzant este că atunci când ne-am înscris, spectacolul nu era gata, am filmat 15 minute din ce aveam construit și aparent a fost suficient cât să ne aleagă (râde). Cam asta a fost povestea, dar e o poveste care încă continuă și probabil o să mai continue încă vreo 4-5 reprezentații, dacă nu chiar mai multe.
Cum vi s-a părut vouă, celor din trupă, textul? Ați modificat ceva la el?
Nu e un text la prima mână. Durează mult în primul rând să îl înțelegi, după să ajungi să crezi în el și chiar să transmiți ceva cu el. Cumva, deși este un text scris în `62, noi ne-am simțit foarte aproape de el. Și am simțit că ceva rezonează cu noi.
Sunt personajele astea de care publicul se simte puțin departe, își zice ,,ăsta nu e ca mine”, ,,eu n-am persoane d-astea în jurul meu” și văzându-le trecând prin tot felul de transformări aproape nenaturale și cabotine, ajungi să-ți pui întrebări.
Și noi încă descoperim lucruri noi la text cu fiecare spectacol pe care îl jucăm.
În ceea ce privește modificările, am tăiat destul de mult. Am tăiat două personaje și pe un alt personaj l-am încorporat în replicile altuia. Dar am încercat să nu adăugăm nimic peste ce a vrut Mazilu să zică. L-am adaptat, dar seva textului a rămas.
Ați câștigat patru premii la Festivalul Victory of Art din București. Cum a fost experiența voastră acolo?
Festivalul în sine a fost foarte mișto încă de când am ajuns și ne așteptau voluntarii la metrou. Mișto organizat, bine pus la punct. Și, am mai zis chestia asta, știu că e ceva subiectiv, dar eu nu cred că premiile au un sens în artă.
Pentru noi cel mai important premiu a fost reacția publicului. Chiar s-au bucurat de ce au văzut și noi ne-am simțit bine alături cu ei… Atmosfera de a sta cu aproape 200 de oameni de vârsta ta, cu aceeași pasiune, ăsta pot să zic că este marele avantaj al tuturor festivalurilor.
Faceți și impro. Cine a venit cu ideea?
Mi-a venit mie ideea că putem face show-uri de impro. Noi mai făceam improvizații la repetiții care erau mai mult pe partea de actorie și nu neapărat improvizații de show.
Așa că am început să ne vedem, să facem un pic de research și ne-am descurcat singuri. Cu profa ne-am văzut o dată cât să ne dea teme și să ne spună cum să curățăm exercițiul.
De ce improvizație? Că vă atrage la genul ăsta de spectacol?
Pur și simplu pentru că îți creezi o altă conexiune cu publicul. Și imprevizibilul ne atrage. Pentru că din momentul în care te urci pe scenă nu știi ce o să se întâmple. Și de aici devin obligatorii chimia cu partenerul de scenă și chimia cu publicul.
Iar în Brașov, impro-ul nu e ceva mainstream, de fapt, în România nu e așa. Și ne-am dorit să încercăm pentru că e ceva nou și distractiv.
Cum este să lucrați în cadrul atelierelor cu copii, dar cu cei de vârsta voastră?
E mai ușor să lucrezi cu cei mici, contrar a ce s-ar spune. Am mai făcut și în trecut ateliere și chiar mă gândeam să facem un fel de caravană de ateliere prin școlile și liceele din județul Brașov. Să mergem și pentru două ore să facem ateliere de jocuri teatrale în care înveți.
Și deși unele jocuri pot părea un pic stupide sau nenaturale, scopul lor este să te scoată din zona de confort și să îți dezvolte anumite abilități de care ai nevoie în viața de zi cu zi, dar nu prea le înveți de altundeva.
Spre exemplu: cum stabilești o relație, cum te iei de mâna și faci ceva în același scop cu o persoană pe care nu ai văzut-o în viața ta? Iar teatru în sine te învață că e ok să greșești. Nu e o joacă, e un joc cu reguli bine stabilite și e ok să greșești.
Iar cu adolescenții am mai făcut ateliere la festivalul De-a Râsu’ Plânsu’. Vorbim aceeași limbă, doar că din nou, odată cu vârsta, deși încep să aibă alte probleme, alte căutări care poate și-ar găsi un răspuns prin genul ăsta de activități, sunt mai reticenți.
Nu-mi dau seama dacă e din cauza faptului că avem aceeași vârstă… E destul de greu să-i faci să se deschidă în cadrul unui singur atelier de 2 ore care nu se va mai repeta.
Iar exercițiile diferă, sunt exerciții pentru toate vârstele, chiar și pentru copii între 0-3 ani sau pentru vârstnici. Te ajută să apeși butoane diferite.
Un mesaj pentru cititorii Zile și Nopți.
Vă așteptăm la teatru, la spectacolele noastre și la tot ce înseamnă și altceva decât strictul necesar.
Bucurați-vă de ce aveți și dacă n-aveți, faceți! Iar pe noi, ne găsiți pe paginile de Instagram și Facebook și pe canalul de YouTube.
