Cinema Programul săptămânii 12- 16 iulie, la Cinema Victoria
Vino la Victoria și săptămâna aceasta să ne bucurăm de o selecție excelentă de filme europene și întâlniri cu oameni din industria cinematografică!
Urmează o săptămână de sărbătoare cu multă savoare la Victoria! Ajuns la ediția cu numărul zece, Ceau, Cinema!, festivalul de film al orașului ne aduce câteva felii din cea mai zemoasă cinematografie europeană, de la sud la nord, cu o oprire obligatorie prin Europa Centrală. Nu lipsesc nici invitații speciali, de la regizori și actori, la reprezentanți ai celor mai importante festivaluri de film și cinematografe din România, dar și din Norvegia.
Înainte de startul festivalului în sala noastră, mai poți vedea miercuri la Victoria MI-E SILĂ DE MINE / SICK OF MYSELF, comedia nordică „antiromantică” a lui Kristoffer Borgli, despre competitivitate și narcisism duse la extrem. CARBON, fenomenul moldovenesc care a bătut toate recordurile peste Prut, va mai fi și el pe ecran miercuri seara.
De joi până duminică, #HaiLaCeau! Întreaga COMPETIȚIE a festivalului se vede pe ecranul de la Victoria. Având ca subiect comun migrația, filmele regizate de cineaști din țări cu minorități tradiționale în Banat iau pulsul momentului, surprinzând schimbările prin care trec societățile noastre.

Este vorba despre VICTIMĂ de Michal Blasko (Slovacia, Cehia), PÂINE ȘI SARE de Damian Kocur (Polonia), SONNE de Kurdwin Ayub (Austria), MĂCAR DE-AR FI ARS de Adam Rybanský (Cehia), urmat de un Q&A cu regizorul, PRINȚESA de Roberto De Paolis (Italia) și VALERIA SE CĂSĂTOREȘTE de Michal Vinik (Israel, Ucraina).
În program mai găsești și alte proiecții de neratat, cu invitați speciali. Vineri, Cristina Groșan își prezintă noul film, ORDINARY FAILURES, care vorbește despre o adolescentă excentrică, o mamă anxioasă și o proaspătă văduvă a căror zi este întreruptă de un fenomen natural misterios.
Sâmbătă, AM PUTEA LA FEL DE BINE SĂ FIM MORȚI, în care joacă timișoreanca Ioana Iacob, invitată alături de regizoare și scenaristă, aduce pe ecran fărâmele unei civilizații distopice. Duminică, poți vedea MAMMALIA, noul film al lui Sebastian Mihăilescu, urmat de o discuție cu producătoarea Ada Solomon.
Nicio ediție Ceau, Cinema fără FILME BĂNĂȚENE! Vino sâmbătă seara să vezi un extras dintr-un lungmetraj „in the making” şi patru scurtmetraje realizate local și să întâlnești câțiva dintre membrii echipelor filmelor.

Nelipsită este și DOC-MINICA, ce aduce în premieră la Timișoara documentarele ARSENIE. VIAȚA DE APOI de Alexandru Solomon și ÎNTRE REVOLUȚII, de Vlad Petri, ambele urmate de discuții cu regizorii.
Festivalul prezintă în acest an un #FocusNorvegia. La Victoria vedem ECLIPSA de Nataša Urban, unul dintre cele mai premiate filme norvegiene al anului trecut, care ne duce la eclipsa totală de soare din 1999 și cum a fost trăită ea de oamenii din Serbia, țara de origine a regizoarei.
Și spectatorii mai tineri au parte de un film nordic: SURORI: VARA ÎN CARE NE-AM DESCOPERIT SUPERPUTERILE de Arild Østin Ommundsen, Silje Salomonsen. Filmul spune povestea a două surori care pornesc într-o călătorie epică prin sălbăticia norvegiană pentru a găsi ajutor pentru tatăl lor, care a căzut într-o crăpătură de munte.
La ceas aniversar, Ceau, Cinema! provoacă cinefilii la câteva discuții esențiale despre rolul cinematografelor de artă şi al festivalurilor de film în epoca platformelor online, la care vor lua parte cei mai notabili profesioniști din industria cinematografică, joi și vineri dimineața.

Program și bilete pe: www.cinemavictoria-tm.ro

