Concert de Ziua Universală a Iei în Bastionul Țesătorilor
Așa cum v-am obișnuit, pentru al treilea an consecutiv, deschidem stagiunea estivală 2023 la Bastionul Artiștilor cu un concert dedicat Zilei Universale a Iei.
Pe 24 iunie 2023, de la orele 19:00, vă așteptăm în Bastionul Țesătorilor la un concert excepțional susținut de Mircea Tiberian & Nadia Trohin.
Cei doi ne propun un repertoriu special în care melodii de inspirație folclorică, muzică ușoară românească scrisă cu câteva decenii în urmă, vor fi mixate într-o manieră creativă şi originală specifică jazz-lui.
Mircea Tiberian este compozitor și pianist de jazz cu o vastă activitate concertistică ce se întinde pe mai mult de patru decenii și include peste 20 de albume discografice.
De-a lungul timpului acesta a condus sau a făcut parte din mai multe grupuri de jazz și a avut turnee în Statele Unite, Franța , Germania, Austria, Polonia, Cehia, Bulgaria, Grecia, fosta URSS, Siria și România. Și a cîntat alături de Larry Coryell, Tomasz Stanko, Herb Robertson, Ed Shuller, Nicholas Simion, Adam Pieronczyk, Maurice de Martin, Theo Jorgensmann, Johnny Răducanu, Aura Urziceanu, Dan Mândrilă, Anca Parghel.
Experiența artistului nu s-a limitat doar la nivelul muzical, ci s-a extins și spre cel academic, fiind lector la Universitatea de Muzică din București, la secția de jazz pe care, de altfel, a și înființat-o în 1990. Este fondatorul și coordonatorul Departamentului de Jazz din București (începînd cu 1990 și pînă în prezent) și din Cluj (începînd cu 1996 și pînă în prezent). Mircea Tiberian mai este și autor ‘Curriculumului de Jazz’ pentru liceele de muzică din România.
Nadia Trohin este o artistă cu o personalitate bine conturată în peisajul jazzului autohton.
Şi-a definitivat studiile de licenţă, masterat şi doctorat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. În 2010, a fost premiată în cadrul Festivalului de Jazz de la Tg. Mureş şi, în acelaşi an, a început colaborarea cu pianistul Mircea Tiberian.
Aceasta a susţinut numeroase concerte în ţară şi în străinătate, colaborând cu muzicieni de marcă ai scenei jazzistice, între care: John Betsch, Chris Dahlgren, Christian Lillinger, Maurice de Martin, Nicolas Simion, Cristian Soleanu, Sorin Romanescu ş.a. În paralel cu activitatea concertistică, Nadia Trohin se implică activ şi în domeniul educaţional, fiind asistent universitar în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi trainer vocal la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”.
Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile!
Evenimentul este organizat de Muzeul Județean de Istorie Brașov având ca partener UCIMR, cu sprijinul Coresi, Brainia și Zizin.
Bastionul Artiștilor este un proiect cultural al Muzeului Județean de Istorie Brașov, desfășurat în Bastionul Țesătorilor din Brașov