În perioada 9-11 iunie 2023 are loc ediția a X-a a evenimentului „Șotron. Festivalul copilăriei”, organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Asociația „Patrimoniu pentru comunitate”. Acesta se va desfășura în Dumbrava Minunată și Grădina Urbană de la Muzeul „Mihail Sadoveanu” din Iași, într-o atmosferă plină de Fantezii, tema festivalului.
Programul festivalului este unul bogat și divers, cu sute de activități gratuite pentru
copii și părinți. Timp de trei zile, participanții se vor bucura de sesiuni de lectură, experimente explozive, ateliere de pictură, gătit, dans, jurnalism, scriere creativă, piese de teatru, întâlniri cu personaje din povești, concursuri cu premii.
De asemenea, copiii vor avea ocazia să îi cunoască pe scriitorii beneficiari ai Rezidențelor Șotron: Un Cristian, Victoria Pătrașcu și Nataliya Volotovska (Ucraina). Lor li se va alătura scriitoarea Simona Epure.
În program sunt incluse activități și ateliere în limba ucraineană pentru refugiații din orașul Iași, coordonate de Asociația Ukrainians in Iași. În plus, cu ocazia aniversării a zece ediții, pe pagina de Facebook Şotron. Festivalul copilăriei sunt organizate periodic concursuri cu premii constând în cărți, vouchere, jocuri.
Şotron. Festivalul copilăriei
Şotron. Festivalul copilăriei este un tur de forță al activităților cultural-educative
dedicate publicului tânăr, fiind cel mai mare festival de profil din zona Moldovei. Încă de la prima ediție, din anul 2014, Șotron a adunat mii de participanți prin activitățile variate pentru copiii de toate vârstele. Prin parteneriatul cu Asociația ACVO, în anul 2022 a fost creat programul „Rezidențele Șotron”, ce sprijină creația contemporană în domeniul cărților pentru copii. Până acum au fost acordate 6 burse, 3 pentru autori din România și 3 pentru autori din Ucraina.
Programul complet al evenimentului și alte detalii se află pe site-ul www.sotroniasi.ro.