Poveşti cinematografice interesante în programul Festivalul Filmului European
După debutul programat de Ziua Europei la Timişoara, Festivalul Filmului European, acum la a 27-a ediţie, ajunge la Bucureşti în perioada 15 – 23 mai, în trei locaţii (Sala Auditorium a MNAR, cinematografele Union şi Elvire Popesco), propunând cinefililor un program consistent de producţii recente, ale căror valoare este confirmată de multitudinea de premii primite deja în festivaluri prestigioase sau din partea asociaţiilor profesionale internaţionale.
Este evident că varietatea poveştilor şi al tratamentului acestora face necesară o selecţie atentă din partea cinefililor, în funcţie de apetiturile de consum ale fiecăruia, însă există, totuşi, câteva filme ce prezintă un interes aparte prin premisă, mai ales că s-ar putea să fie o şansă unică să le vedem la noi pe marile ecrane.
The Pod Generation (15 mai, MNAR)
Premiat la Sundance şi San Francisco IFF anul acesta, SF-ul satiric The Pod Generation este, fără îndoială, unul dintre cel mai aşteptate filme din FFE, inclusiv datorită distribuţiei multinaţionale: Emilia Clarke (Game Of Thrones, Solo: A Star Wars Story), Chiwetel Ejiofor (12 Years a Slave, Doctor Strange in The Multiverse of Madness), Jean-Marc Barr (Le Grand Bleu, Lovers). Povestea e cea care incită însă la vizionare, pentru că Rachel (Clarke) tocmai a obținut un loc la Womb Center, care oferă cuplurilor – cândva, la finele unui distopic secol XXI – o maternitate confortabilă și care poate fi partajată prin intermediul uterelor artificiale detașabile sau a unor capsule. Dar Alvy (Ejiofor), un botanist iubitor de natură, preferă o sarcină naturală. Și, totuși, de ce ar fi asta… „natural”?
Femeia de pe acoperiş (17 mai, Cinema Union)
Inspirată dintr-o poveste reală, această dramă are ca personaj central o sexagenară, Mira (Dorota Pomykala, multipremiată pentru rol, inclusiv la Tribeca), a cărei viaţă absolut normală este dată peste cap de decizia impulsivă de a… jefui o bancă în timpul unei anodine ieşiri în oraş ca să cumpere hrană pentru peşti. Filmul se concentrează pe consecinţele acţiunii sale şi pe modul în care societatea îşi nuanţează interesul faţă de ea. Cel puţin aparent, fiindcă în realitate aproape nimănui nu-i pasă de ea. Femeia de pe acoperiş este scris şi regizat de către poloneza Anna Jadowksa, ale cărei prime lungmetraje, Touch Me și Corridor, au fost selectate la Berlinale în 2003, respectiv în Semaine de la Critique, la Cannes, iar Wild Roses din 2017 a câștigat premii la festivalurile de la Stockholm și Cottbus.
Baladă pentru Piargy (18 mai, Cinema Union)
Ivo Trajkov, cineast ce are în portofoliu peste 150 de filme documentare şi de ficţiune, ne propune o melodramă folk-horror foarte rafinată vizual, a cărui acţiune se petrece în primăvara lui 1939 în Piargy, cătun îngropat de o avalanşă cu puţin timp în urmă, în care se vorbeşte că ar fi renăscut Antichristul.
Inspirat de o povestire scrisă de un autor naturalist slovac, Švantner, la rândul său influenţat de mituri şi balade, scenariul se construieşte în jurul unui triunghi amoros (dragostea unei tinere recent căsătorite pentru socrul său), ce relevă ipocrizia, falsa pietate şi imoralitatea în cadrul comunităţilor rurale, în preajma WWII, punând în acelaşi timp în discuţie şi poziţia femeilor în societate în acele vremuri. Baladă pentru Piargy are deja în palmares aproape 40 de premii câştigate, inclusiv la BIFF şi Fantaspoa.
Cu tot cu oase / Bones and All (20 mai, Cinema Elvire Popesco)
Dramedia horror italo-americană pusă în scenă de Luca Guadagnino (Suspiria, I Am Love) şi premiată la Veneţia şi cu un David di Donatello Award (printre multe altele), reprezintă o adaptare după romanul scriitoarei Camille DeAngelis, ce beneficiază de muzica tandemului Trent Reznor-Atticus Ross (The Social Network, Watchmen). Timothée Chalamet (Dune, Don’t Look Up) joacă rolul unui un rătăcitor singuratic ce porneşte, alături de o tânără care învață cum să supraviețuiască la marginea societății, într-o odisee de o mie de mile care îi poartă pe drumurile secundare şi prin pasajele ascunse ale Americii lui Ronald Reagan. Luca Guadagnino mai colaborase cu Chalamet şi la Call Me by Your name, nominalizat la Oscar în 2018 pentru pentru cel mai bun film.
So Damn Easy Going (20 mai, Cinema Union)
Adaptare a unui roman ‚young adult’ suedez, So Damn Easy Going e un Rom-Com scandinav foarte ludic şi proaspăt, în pofida faptului că are ca protagonistă o adolescentă suferind de ADHD şi care nu-şi mai permite medicamentele care îi ţin sub control mintea ce funcţionează cam anarhic, mai ales că începe să aibă nişte sentimente ciudate faţă de noua ei colegă de clasă şi confidentă. În mod evident, nu avem de-a face cu o comedie uşurică, date fiind temele ce conturează cadrul poveştii (consumul de droguri, desoperirea de sine, boala neuropsihică), dar So Damn Easy Going nu este nici un film grav, pentru că, în fondul său, face parte din categoria coming-of-age-urilor luminoase şi amuzante, inclusiv atunci când Joanna (Nikki Hanseblad, debutantă în cinema, ca şi regizorul Christopher Sandler) îşi concepe schemele de a obţine medicamentele.
Fiara din junglă (20 mai, Cinema Union)
Adaptare (extrem de) liberă al cineastului austriac Patric Chiha după romanul lui Henry James, Bestia din junglă spune povestea fascinantei relaţii dintre un bărbat și o femeie care, timp de douăzeci și cinci de ani, frecventează un imens club de noapte în așteptarea unui eveniment misterios.
Din 1979 până în 2004, urmărim istoria muzicii de la disco la techno, pe firul unei iubiri și mai ales a unei obsesii, ambele frizând imposibilul.
Că Fiara din junglă a câştigat anul acesta premiul pentru cele mai bune costume la Diagonale: Festival of Austrian Film nu e chiar o surpriză, atâta vreme cât Patric Chiha a studiat designul vestimentar la Paris până să se apuce de cinema. Filmul este un must see, fie si doar pentru „fizionomista” clubului, Béatrice Dalle.
Hyperland (22 mai, Cinema Union)
Lista de recomandări începută cu un SF distopic, Pod Generation, se încheie tot cu un film din această zonă, însă de o factură sensibil diferită întrucât e un thriller ce pleacă de la premisa unui viitor în care reţelele sociale au preluat complet controlul, iar imaginea publică a unui om este determinată de un… contor de karma. Evaluările celorlalţi se introduc într-un sistem de rating, care generează o ierarhizare publică în funcţie de care se acordă privilegiile şi recompensele sociale.
Protagonista, o căutătoare de talente artistice, devine victima unei campanii de defăimare, iar în lupta ei pentru a-şi conserva reputaţia descoperă că sistemul este viciat de experţi în manipulare care se joacă cu destinele oamenilor. Lungmetrajul de ficţiune Hyperland este scris şi regizat de scriitorul şi cineastul berlinez Mario Sixtus (Electrical Reporter).
Recomandări de IOAN BIG | Filme
NOTĂ: În afară de Timişoara şi Bucureşti, 27.FFE, organizat de ICR, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC România, în parteneriat cu UCIN, ambasadele, centrele și institutele culturale europene, continuă în țară la Curtea de Argeș, între 18-20 mai, la Botoșani, între 18-21 mai, și la Gura Humorului, între 19-21 mai.
Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din București
- Program Filme București
- Calendar Festivaluri Romania