Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 09/05/2023
Festival Muzică

Începe festivalul Jazz in Church

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Începe festivalul Jazz in Church Share Începe festivalul Jazz in Church
Începe festivalul Jazz in Church


Începe festivalul Jazz in Church. A opta ediție a festivalului Jazz in Church are loc între 11-14 mai 2023

Joi, 11 mai, începe iubitul festival de jazz și muzică contemporană JAZZ IN CHURCH. 15 artiști din jurul lumii vor concerta în festival, aducând ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

Prima zi este deja sold-out, iar iubitorii de muzică mai pot achiziționa bilete la prețul de 200 lei/seară pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

Unul dintre cele mai magice momente va fi concertul ansamblului vocal feminin norvegian Trio Mediæval ce va interpreta cântece și balade tradiționale scandinave și islandeze, împletite cu muzică contemporană. Cele trei membre ale ansamblului sunt absolvente de cursuri avansate de muzică veche, fiind specializate în muzică barocă, de cameră și corală.

Începe festivalul Jazz in Church
Trio Medieval

Cele trei grații vor fi acompaniate de renumitul Arve Henriksen – trompetist și compozitor, cu un timbru vocal unic. Devenit pentru o oră cvartet, trio-ul se inspiră din folkul islandez și suedez, din imnuri bisericești și miniaturi pentru vioară, amestecându-le cu știința și grația proprii doar alchimiștilor.

Printre starurile acestei ediții se numără Marc Ribot – chitarist și compozitor american renumit pentru colaborările sale cu Tom Waits, Elvis Costello sau John Zorn. Ribot a lansat nu mai puțin de șase albume de chitară solo, iar recitalurile lui solo sunt evenimente imprevizibile, la granița dintre avangardă, improvizație și comunicarea cu forme de viață extraterestre… pregătiți-vă pentru un eveniment original!

Începe festivalul Jazz in Church
Marc Ribot

Program:

Joi 11 mai, ora 19.00:

Mieko Miyazaki (koto) / Franck Wolf (saxofon)

Joanna MacGregor (pian) / Andy Sheppard (saxofon)

Vineri 12 mai, ora 19.00:

Trio Mediæval (voci, vioară) / Arve Henriksen (trompetă, voce)

Vega Trails (contrabas, saxofon)

Sâmbătă 13 mai, ora 19.00:

Ștefan Stoianovici (pian)

Mark Lockheart (saxofon) / Steve Lodder (orgă)

Colin Vallon (pian) / Matthieu Michel (trompetă, flighorn)

Duminică 14 mai, ora 19.00:

Marc Ribot (chitară)

Giovanni Guidi (pian) / Daniele Di Bonaventura (bandoneon)

Începe festivalul Jazz in Church
Vega Trails

Facebook event.

Biletele sunt disponibile online pe eventbook.ro. Prețul unui bilet în avans este de 200 lei pe seară. Biletele achiziționate direct la festival au prețul de 250 lei pe seară.

Festivalul este organizat de asociația JAZZ.RO, în parteneriat cu Biserica Evanghelica C.A. din Bucuresti.

Festivalul se bucură pentru al cincilea an consecutiv de patronajul Excelenței sale, Domnul Arthur Mattli Ambasadorul Elvetiei în România.

Începe festivalul Jazz in Church

Mai multe informaţii pe www.jazz.ro, www.facebook.com/jazz.romania

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Esențiale

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.