Ne-am obișnuit să tot repetăm vorba asta ”Sibiul e un oraș al culturii” fără să-i mai înțelegem sensul, adâncimea, fără să o mai scuturăm din când în când să observăm ce a mai rămas din ea.
Promovarea agresivă a evenimentelor, noianul de informații care vine spre noi din toate direcțiile și scrollatul fără discernământ pe rețelele sociale ne induc senzația că ”am văzut, am înțeles despre ce e vorba” chiar și atunci când în realitate noi nu participăm la actul cultural.
Suntem spectatori fără să mai fim însă parte din public, fizic. Ori cultura e o întâlnire și sub nicio formă nu poate fi asimilată după ureche. Ea se trăiește pe viu, nemijlocit, nu e o concluzie a unor vorbe, idei culese de ici, de colo. Și sunt tot mai mulți cei care ridică în slăvi cultura sibiană, fără a o mai întâlni, fără a mai ști ce se întâmplă cu ea, ce nevoi și lipsuri mai are, în ce direcție o apucă, dacă mai e relevantă sau dacă se mai adresează cuiva.
Vorbim despre ”Sibiu, oraș al culturii” și uităm cât de ciobită e vorba asta. Omitem că Sibiul nu are un cinematograf de artă, un centru dedicat artei contemporane și, poate cel mai important, un public activ și interesat să consume și altceva în afară de festivaluri cu sunetul dat la maxim, spectacole de teatru și filme blockbuster.
Chiar în momentul în care scriu aceste rânduri, în culisele Sibiului ”cel cultural” se vorbește despre o posibilă expoziție-manifest care să aducă arta contemporană și artiștii sibieni sub radarul autorităților, oamenilor cu resurse financiare care pot da o mână de ajutor, publicului – neinteresat sau poate doar amorțit. Pentru artiștii și curatorii implicați este acum sau niciodată. Chiar dacă sunt invizibili la ei acasă, nebăgați în seamă, toți sunt implicați în proiecte și expoziții naționale și internaționale.
Este poate o ultimă coagulare a forțelor după multe încercări eșuate sau incerte care s-au întâmplat din 2010 încoace, vezi tragerea pe linie moartă a Galeriei de Artă Contemporană, Studio Bruck, grupul Nostru, No’ Hai sau mai recenta Platformă de arte vizuale – PAV.
E poate și dorința de a nu pierde pariul cum că în Sibiu nu există public și interes pentru arta contemporană. Mai ales că știți cum se spune: ”public puțin, cultură mică”.
