În weekend-ul 17-19 februarie am dat o fugă în orașul de pe Bega pentru a vedea cum celebrează timișorenii debutul programului Timișoara, Capitală Europeană a Culturii, program de care ne-am bucurat și noi în 2007.
A fost un weekend intens, în care evenimentele s-au înșirat unul după altul, purtându-ne prin aproape tot orașul. Ne-am întors cu sentimente amestecate.
Ne place că am avut un sentiment de ”Veneția în timpul Bienalei de Artă”, cu multe expoziții ample și ambițioase: Victor Brauner, Paul Neagu, Adina Pintilie sau ”Chronic Desire” – 35 de artiști în 4 spații.
Ne place că evenimentele te purtau prin tot orașul, ocazie numai bună să descoperi clădiri, piațete și cartiere cu farmec, precum Palatul Ștefania, Faber, fostul depou de tramvaie sau cartierul Iosefin.
Ne place că cele mai multe evenimente au avut acces gratuit în weekend-ul inaugural. Chiar și transportul în comun a fost gratuit, asta pentru cei care au avut de unde afla această informație.
Ne place că primarul orașului a avut cuvintele la el în momentul în care a căzut curentul la ceremonia oficială de deschidere. Fritz a amintit că și Sibiul a trăit această ”rușine” și că o ia ca pe un semn bun.
Nu ne place că în plimbările de la un eveniment la altul, dar și în turul cu tramvaiul-manifest desenat de artistul sibian Dan Perjovschi am trecut pe lângă sute de comori arhitecturale lăsate în paragină.
Nu ne place că au existat greșeli elementare în comunicare. De pe pliantul dedicat weeekend-ului inaugural lipseau cu desăvârșire adresele sau intervalele orare în care puteau fi vizitate expozițiile.
Nu ne place că timișorenii păreau mirați de agitația de pe străzile orașului lor. Am avut aproape în permanență senzația că evenimentele erau mai degrabă destinate turiștilor decât localnicilor.
Nu ne place că singura atracție outdoor constă într-o schelă metalică amplasată în Piața Operei, din vârful căreia stai față în față cu urmele gloanțelor din ‘89 de pe fațadele în ruină ale Palatului Löffler.
Text de RĂZVAN SĂDEAN
