Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 14/02/2023
Viața Orașului Artă & Cultură

Academic Writing Week 2023 la Cluj-Napoca

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Academic Writing Week 2023 la Cluj-Napoca Share Academic Writing Week 2023 la Cluj-Napoca


Academic Writing Week | Cluj-Napoca – 28 februarie – 05 martie 2023

Academic Writing Week este un proiect realizat de către Societatea Studenților Europeniști din Cluj-Napoca, eveniment care anul acesta se află la a treia ediție. Este structurat în două părți: prima se desfășoară sub forma unor serii de traininguri și workshopuri gratuite, în format fizic, iar cea de-a doua parte reprezintă o sesiune de prezentare a lucrărilor științifice realizate pe parcursul trainingurilor și workshopurilor.

Proiectul are loc în perioada 28 februarie – 05 martie 2023 și se adresează studenților Universității Babeș-Bolyai. 

Scopul proiectului este de a veni în ajutorul studenților care sunt la început de drum în ceea ce privește scrierea academică. Astfel, prin participarea la proiect, aceștia își vor crea, dar și întări, o serie de competențe, care îi vor ajuta mai târziu în diferite situații – atât când vor scrie o lucrare academică pentru un examen, dar și în scrierea și redactarea lucrării de licență.

Prin intermediul activităților desfășurate în cadrul proiectului, participanții vor fi îndrumați în tainele scrierii academice cu ajutorul unor tehnici relevante privind elaborarea unei lucrări științifice, precum metodologii de cercetare, analiza datelor sau sisteme de citări. De asemenea,  o parte din workshopuri vin și în ajutorul îmbunătățirii susținerii unui discurs în fața unui public, dar și gestionarea emoțiilor în timpul unei prezentări.

Societatea Studenților Europeniști își propune prin acest proiect să familiarizeze studenții cu scrierea și redactarea academică. Realizarea acestui obiectiv se bazează pe promovarea scrierii academice conform standardelor etice și susținerea anti-plagiatului în rândul mediului academic. 

academic-writing-week-cluj-napoca-2023

Perioada înscrierilor a început încă de miercuri, 1 februarie, şi continuă până luni,  20 februarie. Cei interesaţi se pot înscrie accesând următorul link: https://sse.ro/academic-writing-week/inscriere/ .

Mai multe detalii puteţi găsi pe pagina de Facebook și Instagram a proiectului: Academic Writing Week, pe pagina organizaţiei: SSE sau pe site-ul www.sse.ro.

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută