Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 12/02/2023
Lifestyle / Fashion

FASHION ART | DIOR LADY ART, o poveste Lady Dior

Claudia Aldea De Claudia Aldea
Comentarii FASHION ART | DIOR LADY ART, o poveste Lady Dior Share FASHION ART | DIOR LADY ART, o poveste Lady Dior
Lady Dior


DIOR LADY ART, o poveste Lady Dior

În septembrie 1995, în cadrul Grand Palais des Champs-Elysées, Prințesa Diana participa la o expoziție dedicată pictorului francez Paul Cézanne.

Acolo, Prima Doamnă a Franței, Bernadette Chirac, i-a dăruit o nouă (atunci) creație a Casei Dior, sub forma unei genți negre, din piele, care nu fusese încă lansată pe piață, cunoscută, la momentul respectiv, sub numele de „Chouchou”.

În același an, în luna noiembrie, în timpul unei vizite oficiale în Buenos Aires, Diana a fost imortalizată purtând cadoul, fotografia devenind faimoasă în întreaga lume.

În anii următori, Prințesa a purtat modelul într-o serie de apariții publice, cea mai cunoscută fiind evenimentul Met Gala din 1996, unde a asortat accesoriul (făcut special pentru a reproduce culoarea ochilor ei) cu o rochie Dior midnight blue, din satin, creată de John Galliano.

Lady Dior

După ce și-a făcut apariția în magazine, în ianuarie 1996, o lună mai târziu, Chouchou a căpătat un nou nume, ales special pentru Lady Diana Spencer și pentru iubirea ei față de piesă: Lady Dior.

În prezent, așa cum geanta Hermès Birkin nu poate fi separată de Jane Birkin, iar Gucci Jackie va purta întotdeauna semnătura Jacqueline Kennedy, Lady Dior nu poate fi despărțită de povestea Prințesei, legenda sa fiind motivul pentru care încă este una dintre cele mai căutate piese din lume.

Alături de contribuțiile Mariei Grazia Chiuri, directorul de creație Dior (care a introdus modele precum Lady Dior Wicker, Lady D-Lite și Dior Lady 9522), și de posibilitatea cumpărătorilor de a personaliza charmurile ce amintesc de talismanele norocoase purtate de Christian Dior, pe lângă modelul clasic, cu linii curate, în care se folosește motivul Cannage (având la origine scaunele utilizate de designer la primele show-uri Dior, inspirate de cele din timpul lui Napoleon al III-lea), prin inițiativa Dior Lady Art, Casa de modă oferă artiștilor din întreaga lume posibilitatea de a adapta piesa în stil propriu. Astfel, cu ajutorul pictorilor, sculptorilor și designerilor, ea capătă definiții unice, reprezentând multiple perspective culturale.

Fiind descrisă prin „A meeting between Dior and the cultures of the world”, cea mai recentă ediție prezintă 11 interpretări ale genții, făcute de creatori din Egipt, Statele Unite, Canada, Coreea de Sud, Rusia, Qatar, Franța și China.

Lady Dior

Pentru început, pictorul american Alex Gardner a transpus pe pânza genții una dintre lucrările sale, jucându-se cu efecte 3D, culori și materiale aflate în contrast cu interiorul, care reprezintă o nuanță de roșu descrisă de Christian Dior prin „culoarea vieții”.

Mai departe, artista Bouthayna Al Muftah s-a folosit de arta tipografiei pentru a aduce un omagiu scriitorilor arabi, formele din șifon plasate pe Lady Dior (brodate de mână) vorbind despre legătura dintre identitate, artă și modă.

Brian Calvin, următorul artist implicat în proiect, a construit două reinterpretări bazate pe tablourile sale, dorindu-și să adauge o nouă dimensiune lucrărilor, una tactilă și senzorială.

Pentru a face acest lucru, el s-a folosit de mărgele și paiete brodate manual pe o bază din rafie, plasând, pe modelul Lady Dior Medium, un simbol al norocului (amintind din nou de fondatorul Casei): Ochiul Adevărului. În ceea ce o privește pe Françoise Pétrovitch, artista a readus în prim-plan un motiv recurent în operele ei, anume păsările, jucându-se cu luminile și umbrele pentru a sugera ideea regăsirii și cunoașterii de sine.

Lady Dior

Apoi, Ghada Amer a creat, ca un omagiu adus sculpturilor sale dedicate femeilor, un model acoperit de un mozaic din pietre prețioase, broderie și paiete, în care putem observa cuvintele „puternic”, „iubitor”, „rezistent” și „hotărât” (definitorii pentru muzele sale), Minjung Kim, cunoscută pentru grația lucrărilor ei, a împodobit geanta cu flori din tulle (inspirate din arta coreeană a hârtiei hanji), Sara Cwynar a transformat pielea într-o expoziție de fotografie, meditând asupra trecerii timpului, Shara Hughes a construit iluzii optice, dedicate naturii, folosindu-se de catifea roșie și flori colorate din muselină, Wang Yuyang a ilustrat, cu ajutorul paietelor, cinci imagini ale corpului ceresc (arătând contrastul dintre tradiție și tehnologie), Zhenya Machneva a vorbit despre locul femeilor în societate cu ajutorul unor construcții arhitecturale, iar Dorothy Iannone și-a dedicat designul simbolurilor americane.

Așa cum spune Casa Dior, amintind de moștenirea Prințesei Diana, inițiativa Dior Lady Art reprezintă un tribut adus unicității, sărbătorind bucuria și libertatea exprimate prin modă.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută