Lars Kutschke este unul dintre cei mai buni chitariști din Germania. Activează în mai multe proiecte mergând de la R&B și Blues până la Jazz și Rock.
În calitate de chitarist și director muzical pentru cântăreața de blues din Michigan – Sharrie Williams, a concertat în peste 40 de țări de pe 4 continente din 2005 și a avut șansa să împartă scena cu legende precum Van Morrison, Ike Turner, Hubert Sumlin, Taj Mahal, Lucky Peterson, Lurie Bell, Larry McCray sau Joe Bonamassa. A compus și a produs trei albume pentru Sharrie Williams, toate trei fiind nominalizate la Blues Music Awards, ultimul (Out of the Dark) fiind chiar distins cu premiul „Albumul Blues al Anului” în 2012 de către Academia de Jazz din Franța.
Împreună cu bandul său – LK Band (Attila Herr – bass, Till Sahm – pian, Heiko Jung – tobe)- , a bifat ultimele 9 ediții ale Brașov Jazz & Blues Festival. Brașovul e un fel de a doua casă a lor. Știu exact unde se cazează, unde găsesc cea mai bună mâncare din oraș… Iar jam session-urile cu ei sunt de vis. Prietenii de la Aftăr Hours i-au invitat (din nou) la Brașov pe 22 februarie. Și foarte bine au făcut că tare ne era dor de o seară de blues cu ei!
Ai cântat în diferite proiecte muzicale și ai colaborat cu o multitudine de trupe. Totuși, noi te știm cel mai bine cântând blues. De ce blues ?
Este un limbaj muzical care mă atinge la un nivel profund, și acest lucru este valabil și pentru Gospel și Soul. Cu toate acestea, nu mă consider un „adevărat” artist de Blues. Am prieteni care au săpat mult mai adânc și mult mai temeinic în zona asta în timp ce eu sunt mai mult un tip universal, care a încercat mai multe stiluri muzicale.
Anul trecut ți-ai lansat cel de-al doilea album solo While we are here. Ce te inspiră să creezi ? Cum a fost procesul de realizare al acestui al doilea album?
Mă inspiră locurile în care ajung, și oamenii pe care îi întâlnesc. Așa începe procesul de creație. Cele mai multe melodii îmi vin de nicăieri, deși sunt și momente în care mă așez și îmi propun să scriu o melodie în stilul ăsta și ăsta. Producția albumului s-a întins pe câțiva ani. La album au contribuit mai mulți artiști invitați. De câte ori aveam o idee nouă, invitam câțiva prieteni și mergeam la studio. Deci, este puțin diferit de primul meu album care a fost înregistrat în 3 zile. Sincer, cred că data viitoare voi reveni la această abordare.
Care sunt eroii tăi muzicali? Ce artiști ți-au influențat muzica cel mai tare ?
Dacă e să mă gândesc la eroi muzicali… în general, apreciez artiștii care se străduiesc mereu să ajungă la următorul nivel. Îmi vine în minte John Coltrane. Îmi vine în minte Jeff Beck, care era deja considerat cel mai bun de către colegii săi, la propriu, și totuși a continuat și a mers mai departe atingând noi orizonturi. Acesta este un fel de cod după care să trăiești, ca artist. În ceea ce privește influențele directe, cred că muzica Soul a anilor ’60 – ’70 m-au marcat cel mai mult. Stax, Motown, Gamble & Huff – asta ar fi muzica mea pe o insulă pustie. Hard Bop, Gospel, Blues sunt ingredientele principale din muzica mea.
Am trecut și printr-o fază lungă și intensă de Steely Dan. Aș putea să mai adaug câteva nume aici: Larry Goldings este unul dintre cei mai mari muzicieni în viață din zilele noastre. Ascult tot ce apare de la el, fie că este pe Instagram, Patreon sau la lansările lui. Adam Rogers. Kirk Fletcher. Mike Welch. De asemenea, îmi place Yebba mult acum, este o artistă extraordinară, are melodii și versuri grozave. Producția ei este, de asemenea, de top.
Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit ?
Nu te mulțumi cu ceea ce ai realizat până acum! În fiecare zi, începi de la zero. Într-o seară e posibil să suni grozav, dar în noaptea următoare poate merge foarte prost și trebuie să exersezi din nou și să lucrezi mai mult.
Există chiar o glumă pe tema asta: un chitarist se întoarce în orașul său natal și se întâlnește cu un vechi prieten. “Deci ce mai e nou?” întreabă prietenul. „Păi, tocmai am terminat un turneu internațional cu Sting”. „Uau, habar n-aveam! Cât de tare!”. „Da, m-am căsătorit cu fotomodelul ăla și mi-am cumpărat casa aia în Beverly Hills”. “Serios? Nu știam. Mă bucur mult pentru tine” răspunde prietenul. Chitaristul continuă: „Ieri am fost la jam session și chiar am încurcat rău secțiunea de legătură de la „Have You Met Miss Jones”. Prietenul îi răspunde: „Da, am auzit, toată lumea vorbește despre asta”.
Care consideri că sunt cele mai importante momente din cariera ta de până acum?
Sunt multe lucruri pentru care mă simt binecuvântat, dar dacă ar fi să aleg unul dintre ele, jamming cu Hiram Bullock ar fi unul dintre ele. A fost trecut cu vederea de mulți, dar este eroul meu la chitară numărul unu. Am avut ocazia să petrec puțin timp cu el, și sunt foarte recunoscător pentru asta. Hiram era unic. Vă recomand să îl ascultați cântând „Little Wing” în versiunea lui Sting. Cred că este singurul căruia i-a reușit cu adevărat, după Hendrix.
Cum ai cunoscut-o pe Sharrie Williams și ai ajuns să fii directorul ei muzical?
Cântam la chitară în trupa locală care a acompaniat-o prima dată când a venit în Europa și la o săptămână după concert am primit un e-mail cu o invitație în Michigan pentru a lucra cu trupa ei și a scrie melodii împreună. Locuiam în Olanda pe atunci, nu aveam niciun fel de planuri serioase, așa că am luat primul avion spre Detroit. Trecuseră doar două săptămâni după 11 septembrie și era aproape pustiu. Am stat acolo câteva luni și am cântat cu Sharrie și am descoperit că toate cunoștințele și teoria din Europa nu însemnau de fapt nimic. A fost o experiență extraordinară. Adică fusesem la școală, studiasem muzică, dar experiența de acolo a fost școala adevărată.
Ce poți să ne spui de colaborarea cu Rammstein?
Unul dintre vechii mei prieteni, Sven Helbig, devenit între timp un producător și un artist bine cunoscut îi cunoștea foarte bine pe băieți și le-a oferit contactul meu atunci când au avut nevoie de cineva să le transcrie toate piesele pentru editură. Unele dintre melodii au fost incluse în ceea ce a devenit ulterior cartea lor de partituri „Klavier”. Îmi amintesc că mă săturasem să ascult Rammstein. Au fost 90 de melodii și mi-a luat 4 luni.
Ești și profesor de chitară. Cum faci muzica blues accesibilă generațiilor mai tinere?
Fie o simt și răspund la aceasta, fie nu o simt. Acum predau la un conservator de jazz și văd că Jazz-ul se îndepărtează de rădăcinile sale de Blues. Forma a rămas, dar conținutul muzical pare să se îndrepte spre muzica europeană în ultima vreme. Nu e chiar pe gustul meu, dar lucrurile se schimbă fie că ne place sau nu.
Ai fost în turnee peste tot prin lume. Povestește-ne câteva dintre cele mai faine și cele mai proaste experiențe din turneu?
Cel mai bine mă simt la Brașov. De fiecare dată. Sunt mai multe experiențe importante pentru care mă simt recunoscător. Destul de recent am fost în Israel cu Alphaville și am avut ocazia să vizitez niște locuri frumoase. Participarea la Festivalul de Blues din Chicago a fost ceva extraordinar! Întâlnirea cu Taj Mahal și frații Holmes sau o plimbare de 30 de minute cu taxiul în Florida, doar eu și Hubert Sumlin, care, dintr-un motiv oarecare, am avut aceeași oră de checkout ca mine.
Dar aș putea numi și câteva neplăcute… Am fost în China într-un lung turneu și în mijlocul acestuia, compania a pierdut drepturile de a prezenta melodiile. Eram blocați într-un hotel și poluarea era atât de mare încât nu puteai vedea cealaltă parte a străzii. Compania chineză ne luase pașapoartele și nu puteam face nimic. După o săptămână, managerul de turneu din Germania a încercat în secret să obțină pașapoartele și să rezerve zboruri, dar a fost prins.
În cele din urmă, la un moment dat ni s-a permis să plecăm. Și asta mă duce la următoarea poveste: în acel turneu, printre altele, trebuia să cântăm melodia „Shoop Shoop” de la Cher, iar după ce se termina, urma un mic outro suplimentar, astfel încât soliștii să aibă timp să se schimbe.
Toboșarul număra și noi cântam 32 de măsuri de ceva muzică. Jumătate de an mai târziu, ne întorsesem deja în Europa, încă mergeam în turnee, dar unele lucruri se schimbaseră, inclusiv acel outro care fusese anulat, din anumite motive nu mai era nevoie de el, cred că ordinea melodiilor se schimbase. Toboșarul se schimbase și el și, dar la unul dintre concerte pentru că era bolnav toboșarul actual, a fost chemat tipul care cântase în turneul din China. Dar cineva a uitat să-i transmită și lui acea informație! Așa că ghiciți ce s-a întâmplat: se termină „Shoop Shoop”, oamenii aplaudă și dintr-o dată, cu groază! aud toba: tipul a trecut direct la outro, așa cum era obișnuit!
Între timp, toată lumea uitase ce trebuia să cânte în partea asta. Așa că a ieșit ceva ce greu poate fi descris în cuvinte, cu adevărat nasol și patetic, toată lumea încercând să găsească acorduri și partituri, a sunat ORIBIL! Nici cei de la lumini nu știau ce se întâmpla, scena era complet în întuneric, așa că, în plus, toată mizeria s-a petrecut 100% pe ÎNTUNERIC. După 30 de secunde, partea asta s-a terminat și totul s-a prăbușit ca un castel din cărți de joc… Cu adevărat îngrozitor! Și nici o SINGURĂ persoană din public nu a aplaudat, s-a lăsat o liniște de mormânt.
Hahah! După aceea, concertul a continuat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Cel mai prost moment al meu pe scenă – până acum 😀 Partea bună e că am înregistrat concertul din aceea seară pe telefon. Încă am înregistrarea. 😀
Dacă nu ai fi muzician, ce ți-ar plăcea să faci?
Mi-aș deschide un restaurant și/sau mi-aș crea propriul vin.
Bilete pentru concertul LK Band de la Brașov se pot cumpăra online de pe www.biletebrasov.ro
foto © Rene Gaens
