Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 09/02/2023
Artă & Cultură / Carte

Lansare de carte: Stelian Tănase la Muzeul Național de Artă al României

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Lansare de carte: Stelian Tănase la Muzeul Național de Artă al României Share Lansare de carte: Stelian Tănase la Muzeul Național de Artă al României
Lansare de carte: Stelian Tănase la Muzeul Național de Artă al României


Lansare de carte: Stelian Tănase la Muzeul Național de Artă al României

Editura Corint în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României lansează Negustorul de antichități, al zecelea volum de ficțiune al unuia dintre cei mai apreciați autori contemporani, Stelian Tănase. Evenimentul are loc pe 17 februarie, de la ora 18.00, în Sala Franceză, etaj 2, Galeria de Artă Europeană a MNAR.

Noul volum semnat de Stelian Tănase și publicat în imprintul Corint Fiction va fi pus în context de Ana Antonescu, coordonatoarea colecției Corint Fiction, Oana Ionel, artist vizual, curatoare, și scriitorii Bedros Horasangian și Cristian Teodorescu. Evenimentul va fi moderat de jurnalistul Ovidiu Șimonca, director executiv al revistei „Timpul”.

Ca să scriu această poveste, m-am făcut anticar. În ultimii ani, m-am mișcat printre obiecte de preț ca un adevărat negustor. Dar acest roman nu este nici autobiografic, nici documentar. Este o ficțiune pe care o purtam de mulți ani în gând, dar care refuza să se nască. Așa că am vizitat galerii, am fost la licitații, am participat la târguri, am mers în ateliere, dar mai ales am trăit în mediul exclusivist al anticarilor. Am cunoscut sute de oameni, le-am ascultat poveștile, i-am înțeles. Lor le dedic această carte”, spune Stelian Tănase.

Lansare de carte: Stelian Tănase la Muzeul Național de Artă al României

Despre autor

STELIAN TĂNASE este scriitor, eseist, istoric, politolog, realizator de televiziune, profesor universitar. Absolvent al Facultății de Filosofie din București, a participat activ la evenimentele din decembrie 1989, devenind o personalitate de referință a societății civile românești. A fost primul președinte al Grupului pentru Dialog Social, vicepreședinte al Partidului Alianța Civică, Președinte al Societății Române de Radio și Televiziune, fiind și profesor la Facultatea de Științe Politice. Opera sa cuprinde lucrări de ficțiune (literatură), texte de nonficțiune (științe politice, istorie, cercetarea arhivelor) și volume de memorialistică.

Intrarea este gratuită în limita a 40 de persoane.

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută