“Spiritele din Inisherin“… Pe drumul spre Oscar(uri)
Mare favorită la Oscar cu 9 nominalizări, tragicomedia The Banshees of Inisherin (Spiritele din Inisherin), cu premiera în 3 februarie, scrisă, regizată şi co-produsă de cineastul londonez Martin McDonagh (Şapte psihopaţi şi un câine, Trei panouri în afara oraşului Ebbing, Missouri), merită cu certitudine a fi vizionată, fie şi din simplă curiozitate, pentru cele aproape 300 de nominalizări şi peste 100 de premii deja câştigate, dintre care trei Globuri de Aur, dar, dincolo de acest argument, câteva detalii ar putea fi utile cinefililor aflaţi la primul contact cu imaginaţia lui McDonagh şi umorul său ultraîntunecat.
Povestea prieteniei dintre Colm (Brendan Gleeson) şi Pádraic (Colin Farrell) se consumă violent cu 100 de ani în urmă, la sfârşitul Războiului Civil din Irlanda, dar fără a avea conotaţii istorice, într-un cătun de pe insuliţa fictivă Inisherin, iar titlul The Banshees of Inisherin e dat de cântecul compus de Colm, cel care provoacă dezintegrarea în mod brutal a relaţiei – care părea a fi una “de-o viaţă” – din dorinţa de a merge mai departe, în încercarea lui de a se dedica unor lucruri cu adevărat memorabile… fără a ţine seama de consecinţe.
Debusolat de respingerea totală din partea prietenului său, Pádraic, un om simplu, inclusiv la minte, intră practic într-o criză existenţială, întrucât se definea pe sine eminamente prin raportarea la Colm şi devine răzbunător, ajungând să-şi distorsioneze inclusiv conexiunea cu propria soră, Siobhán (Kerry Condon), o fată bătrână visătoare, ori cu Dominic (Barry Keoghan), junele tarat de abuzurile părintelui, poliţist în acest microunivers tradiţionalist ferit până atunci de turbulenţe născute din alienarea socială.
Un alt motiv serios pentru a viziona The Banshees of Inisherin este chimia dintre Colin Farrell şi Brendan Gleeson, care funcţionează realmente impresionant, o reiterare a magiei tandemului făcut de cei doi super-actori în 2008, în debutul ca regizor în lungmetraj al lui Martin McDonagh, In Bruges. De altfel, fiecare a mai lucrat şi ulterior cu cineastul, la Seven Psychopaths (Farrell) şi, respectiv, The Guard (Gleeson).
Revenind la ficţiunea cinematografică, The Banshees of Inisherin este un film de o frumuseţe şi o sensibilitate aproape neverosimile, dacă am judeca strict separat unele ingrediente – simplitatea la limita cu clişeicul a poveştii, tratamentul în cheie melancolic-ilară a temei singurătăţii/izolării şi puseele acute de violenţă fizică şi psihologică -, dar tocmai absurdul cu ajutorul căruia Martin McDonagh forează, impasibil la susceptibilităţi, în zăcământul de frici, frustrări şi anxietăţi universale, este cel care ranforsează legătura emoţională a spectatorului cu personajele de pe marele ecran.
Text de Ioan Big.
» Vezi alte articole din capitolul PREMIERE.
