BucurEȘTI aLIVE: săptămâna 16 – 22 ianuarie 2023

Teodora Bratu De Teodora Bratu | Publicat: 16 ianuarie 2023
București. Evenimente București. Știri București. Bucuresti aLive


BucurEȘTI aLIVE: săptămâna 16 – 22 ianuarie 2023

Happy Impro | Clubul Țăranului

Happy Impro bucuresti alive

Câteodată e bine să fii spontan, să improvizezi. La Happy Impro se știe că improvizația e binevenită, dar doar pe scenă. Joi, 19 ianuarie, de la ora 20:00, la Clubul Țăranului,  cinci actori profesioniști și un pianist super talentat vin cu poftă de viață și cu voie bună, gata să rupă scena în două sub ochii tăi.

La figurat, bineînțeles. Scenariul? Nici actorii noștri nu știu încă, dar va fi un spectacol unic, asta e sigur. Eliberează-te de stres, stimulează-ți creierul, arde calorii și reduce tensiunea cu cel mai bun medicament: râsul. Distribuția: Claudiu Maier, Cosmin Bighei, Teo Ghiță, Doru Cătănescu, Florin Penișoară, Marian Hâncu. Bilet: 45/90/135/180/270/360 lei (iabilet.ro). 

Gara | Teatrul Masca

Gara bucuresti alive

La care destin te gândești atunci când aștepți trenul? La al tău sau la al celui de lângă tine? La Gara, de sâmbătă, 21 ianuarie, ora 19:00, la Teatrul Masca, timp de un ceas 12 destine își reclamă, rând pe rând, dreptul la gest.

În spatele fiecăruia dintre aceștia se află o poveste cât viața, iar singurul lucru comun este întâmplarea că se află aici și acum. Gara devine nimic mai mult decât un spațiu de trecere, în care nimeni nu poate înțelege motivul pentru care se află acolo și în care 12 străini, pentru câteva momente, împărtășesc aceeași soartă. Un pretext absurd care scoate la iveală tot ceea ce acești oameni simt nevoia să spună despre ei, își adună curajul și își țin fiecare pledoaria, încercând nimic altceva decât să dovedească faptul că sunt vii. Regia și scenariul: Mihai Mălaimare. Distribuție: Sorin Dinculescu, Anamaria Pîslaru, Dora Iftode, Mihai Mălaimare, Valentin Mihalache, Alina Crăiță, Laura Dumitrașcu-Duică, Agnes Muschici, Petru Marginean, Zsuzsana Cerveni, Ioana Răchită și Mădălin Mladinovici. Bilet 40 lei (mystage.ro).

Evenin` Jazz | Restaurant Elisabeta

bucuresti alive sorina rotaru

Hai la Evenin` Jazz, sâmbăta, 21 ianuarie, de la ora 20:00, la Restaurant Elisabeta. Unora le place jazz-ul, iar asta se observă cel mai bine la Sorina Rotaru.

Nu degeaba e pregătită să o ia la pas într–o călătorie muzicală cu destinația în epoca de aur a Hollywood-ului, ca mai apoi să facă un ocol prin repertoriul brazilian, în pași de bossa nova și samba, ajungând, în cele din urmă, la aranjamente în stil contemporan. N-avem idee ce trebuie servit odată cu jazz-ul, dar starea de spirit pozitivă e obligatorie! Bilet: 59 lei (teatrulelisabeta.ro).

M de la Murphy | Teatrul Național București Ion Luca Caragiale 

Bucuresti alive - M de la Murphy

Lucrurile ar mai merge prost, dacă ai știi ca pot merge prost?Andrea Gavriliu a pus la cale un puzzle coregrafic bazat micile mari paradoxuri din viața noastră – M de la Murphy, duminică, 22 ianuarie, de la ora 20:00, la Teatrul Național București Ion Luca Caragiale.

Cum viața este ceea ce ni se întâmplă în timp ce ne facem alte planuri și cum a greși este uman, dar și mai uman este să dai vina pe alții spectacolul se joacă de-a comicul cu fatalitatea noastră de zi cu zi și face haz de necaz.

Mereu am avut impresia că legile lui Murphy vorbesc despre eșec cu seninătate, ironie și o oarecare candoare. În acest context, cei opt performeri și-au inserat propria viziune despre existența noastră sisifică într-o construcție bazată de hazard.” – Andrea Gavriliu.

Distribuție: Alexandru Chindriș, Eva Danciu, Roxana Fânață / Teodora Velescu, Mariana Gavriciuc, Pedro Aurelian Gâfei, Flavia Giurgiu, George Alexandru Pleșca și Tavi Voina. Bilet: 40 lei (bilet.ro).

Recomandări de Teodora Bratu

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută