Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 24/11/2022
Artă & Cultură / Artiști urbani Viața Orașului

Metamorfoza, tema celei de-a patra ediții a Classix 2023. Care sunt proiectele caștigătoare ale burselor Classix In Art 2022

Laura Cozmîncă De Laura Cozmîncă
Comentarii Metamorfoza, tema celei de-a patra ediții a Classix 2023. Care sunt proiectele caștigătoare ale burselor Classix In Art 2022 Share Metamorfoza, tema celei de-a patra ediții a Classix 2023. Care sunt proiectele caștigătoare ale burselor Classix In Art 2022
Classix In Art


Asociația Industrii Creative, inițiator al Classix Festival, cu sprijinul partenerului principal al ediției 2022, Kaufland România, a organizat vineri, 18 noiembrie 2022, la Palatul Braunstein din Iași, un eveniment în care s-a anunțat atât direcția artistică a ediției din 2023 a festivalului, Metamorfoza, dar și prezentarea proiectelor câștigătoare ale burselor de creație artistică Classix In Art.

Evenimentul a fost prezentat de Vlad Alui Gheorghe și a debutat cu un microrecital sustinut de Orchestra de Cameră „Sonos Alumni” a Universității Naționale de Arte „George Enescu”, coordonata de Lector Univ. Dr. Tudor Bolnavu si Asist. Univ. Dr. Bogdan Onofrei, care au interpretat Divertismentul in Fa Major K138 de W. A. Mozart.

Classix In Art

Classix In Art a oferit 5 burse a cate 1000 euro pentru tineri artiști, liberi profesioniști, artiști independenți si studenți din întreaga țară, în cinci domenii diferite, iar câștigătorii sunt: Alina Tofan (coregrafie / performance), Adrian Manolescu (new media), Adrian Cirdei – Harcea Parcea (arte plastice), Martyna Benedyka (muzică) și Ioana Teodora Savu (artă dramatică).

Demersul apelului de proiecte Classix In Art (lansat pe 1 martie) a venit ca o formă de suport și încurajare a practicii artistice, amintind faptul că arta și creativitatea pot exprima ceea ce uneori cuvintele nu reușesc.

Tematica proiectelor din acest an a fost „pace”, iar la finalul celor trei luni de rezidență creativă, artiștii selectați au prezentat cate un proiect relevant pentru sfera lor de interes si a practicii lor artistice. Au fost vizate proiectele care au un impact în comunitate și care pot contribui la revitalizarea vieții culturale.
Tot în cadrul evenimentului, pe lângă prezentarea proiectelor câștigătoare ale burselor Classix in Art, organizatorii au anuntat și direcția artistică a celei de-a patra ediții a Classix Festival, care este “Metamorfoza”.

Classix In Art

Cine sunt câtigătorii celor 5 burse Classix In Art

Alina Tofan este actriță/performer, artistă multidisciplinară ce migrează constant între mai multe teritorii artistice, experimentând formate hibride, precum și co-fondatoare PLASTIC Art Performance Collective, unde de cativa ani, a introdus eco-performance-ul ca practică și viziune pe scena culturală românească. În prezent este la doctorat la UNArte, unde încearcă să dezvolte propria metodologie privind eco-performance-ul.

Adrian Manolescu – Adistu- este artist digital ce explorează domenii multiple precum animație, video-mapping, VFX, instalații multimedia, holograme, VR și arta digitală printată. Munca sa a fost prezentă în cadrul Berlin Festival of Lights, Boom Portugalia, Burning Man SUA, Crest Theater Los Angeles, OFFOff Cinema Ghent, Utopia Cinema Toulouse etc. Totodată, Adrian a fost și regizor de videoclipuri și filme suprarealiste, profesor de artă digitală și directorul festivalului itinerant Tripoteca.

Adrian Cirdei – Harcea Parcea- este un street artist ieșean activ de 10 ani, arhitect, ilustrator și activist, ce a realizat lucrări variate, de la intervenții subtile în țesutul urban, la murale de mari dimensiuni sau instalații, prin care încearcă să conteste modalitatea în care omul de rând se raportează la ce îl inconjoară și să îl sensibilizeze cu privire la chestiuni neglijate sau probleme sociale.

Martyna Benedyka este o soprană și artistă vizuală poloneză care lucrează în mai multe
medii diferite: pictură, fotografie, instalații, video și artă sonoră. Ea a absolvit cu o
diplomă de primă clasă BA (Hons) în pictura artistică în 2014 de la Gray’s School of Art, Scoția, Marea Britanie și, în prezent, studiaza vocea la Universitatea Națională de Arte George Enescu.

Teodora Savu este dramaturg şi regizor de teatru la început de drum. Aceasta a absolvit
cursurile de licenţă şi de masterat din cadrul Universitaţii Naţionale de Artă Teatrală şi
Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, specializarea Arta Regizorului de
Teatru iar, dupa absolvirea ciclului de masterat, a înclinat şi spre zona de dramaturgie.

Un număr limitat de abonamente pentru Classix 2023, ce va avea loc în perioada 26 februarie – 4 martie 2022, au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate la
prețul de 450 lei + taxe online, pe platforma iabilet.ro si pe www.classixfestival.ro

Asociatia Industrii Creative este organizator al festivalurilor Rocanotherworld și Classix din Iași, având drept scop revitalizarea culturală a orașului, angrenarea comunităților creative și implicarea în viața civilă a societății prin acțiuni care promovează spiritul proactiv, contributiv și participativ.

Showberry, membru AROC (Asociația Româna a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale), este un startup câștigător al programului „Investește în oameni!” Din 2015, aceasta dezvoltă proiecte culturale și creative, fiind printre principalii promotori de concerte publice și evenimente tematice din regiunea de nord-est a României. Din 2016 este co-organizator al festivalului Rocanotherworld, iar din 2020 s-a alăturat conceptului Classix Festival împreună cu Asociația Industrii Creative.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută