Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 15/11/2022
Lifestyle

Asociația HELP Autism și clubul The Fool organizează un spectacol caritabil de stand-up

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Asociația HELP Autism și clubul The Fool organizează un spectacol caritabil de stand-up Share Asociația HELP Autism și clubul The Fool organizează un spectacol caritabil de stand-up
Asociația HELP Autism și clubul The Fool organizează un spectacol caritabil de stand-up


Asociația HELP Autism împreună cu The Fool comedy club organizează spectacolul caritabil „Stand-up for Autism”, în beneficiul copiilor cu autism. Evenimentul va avea loc marți, 22 noiembrie, începând cu ora 20:00, la comedy club The Fool, pe Calea Victoriei 118 din București.

Pentru că binele se poate face și râzând, pe scenă vor urca unii dintre cei mai îndrăgiți comedianți de stand-up din România. Line-up-ul evenimentului e divers și cuprinde headliners ai clubului, comedianți care au performat pe scena show-urilor TV, iUmor și Stand-Up Revolution, precum și tinere speranțe descoperite în cadrul roast battle-urilor de pe scena The Fool, jurizate de stand-up-eri consacrați.

Iscusiți ai roast-urilor și show-urilor de improvizație, actori cu diplomă sau amatori desăvârșiți, toți vor face haz de necaz. Astfel, Radu Bucălae, câștigătorul ediției 2017 iUmor, Elena Voineag, una dintre puținele doamne din stand-up-ul românesc, Mădălin Cîrje, Florin Gheorghe, Claudiu Popa, Geo Adrian, Vlad Bieltz și Teo Ioniță vor încânta publicul pentru o cauză nobilă.

În România trăiesc 40.000 de persoane cu autism. Pe lângă aceștia, 1.000 de copii sunt diagnosticați cu autism anual. 1 copil din 4 diagnosticați nu merge la școală sau grădiniță, deși are vârsta potrivită. Acest lucru duce la izolare și neintegrare în societate pe termen lung, consecințele fiind vizibile mai ales când ajung la maturitate. Mai puțin de 10% dintre adulții cu autism au un loc de muncă în Europa (conform Autism Europe), în timp ce în România procentul este de 1%.

Statisticile arată că 40% din persoanele cu Tulburări de Spectru Autist (TSA) au nevoie de servicii de terapie și de îngrijire, de condiții de locuire adaptate nevoilor lor, precum și de integrare pe piața muncii. Însă, pentru a avea acces real la integrare în comunitate, este nevoie de un efort comun pentru accesul la servicii sociale, educaționale și de sănătate.

Sesiunile de terapie pentru copiii cu autism sunt esențiale pentru recuperare, însă se desfășoară pe o perioadă îndelungată de timp și sunt costisitoare. Acestea pot ajunge la 5.000 lei lunar pentru un copil, iar, din păcate, în România, statul nu decontează aceste servicii din bugetul de stat, nici măcar parțial, punând pe umerii familiilor acestor copii o povară și mai mare decât însuși diagnosticul.

Copiii cu autism proveniți din familii monoparentale, ori care au părinții plecați la muncă în străinătate și sunt crescuți de bunici sunt și mai vulnerabili, de aceea aceștia vor beneficia de fondurile strânse în urma spectacolului caritabil „Stand-up for Autism”.

Așadar, implicarea comunității este vitală în dezvoltarea celor care suferă de afecțiuni din spectrul autist și este acum și mai facilă, deoarece participarea la eveniment se face în baza donațiilor în valoare minimă de 150 lei de persoană, care vor merge către serviciile de terapie oferite pentru copiii cu autism. Fondurile strânse vor fi folosite integral pentru copiii care fac terapie în centrele HELP Autism, terapie de care au nevoie pentru dezvoltarea și formarea lor ca viitori adulți independenți.

„Stand-up for Autism” este unul din seria evenimentelor organizate de Asociația HELP Autism, care vine în sprijinul copiilor cu autism, dar și al părinților lor, făcând parte din Săptămâna Generozității desfășurată în perioada 22 – 29 noiembrie și organizată de GivingTuesday.ro. Doritorii care vor să-și descrețească frunțile își pot rezerva locurile accesând website-ul HELP Autism sau apelând numărul de telefon 0756 571 881.

Asociația HELP Autism clubul The Fool

Asociația HELP Autism

HELP Autism susține din 2010 peste 3.000 de copii și adolescenți diagnosticați cu TSA – Tulburare de Spectru Autist – în programe de terapie desfășurate în cele 9 centre și la domiciliu. De la terapie specifică la programe de integrare școlară, de la sprijin pentru părinți la campanii de conștientizare & advocacy, HELP Autism caută să ofere constant un spectru de soluții pentru copiii cu autism și familiile lor. Asociația HELP Autism este astăzi cea mai mare organizație dedicată cauzei din România, fondator al rețelei informale RO TSA formată din 86 de organizații în autism.

Misiunea asociației HELP Autism este de a ghida pașii persoanelor cu autism și familiilor lor, de la diagnostic la recuperare și integrare reală în comunitate, construind o comunitatea deschisă să înțeleagă, să accepte și să sprijine mințile diverse.

www.helpautism.ro

The Fool

The Fool este un nou concept de comedy club care aduce în fața publicului cei mai cunoscuți artiști de stand-up din țară, concerte live și momente de entertainment excepționale. Clubul a luat naștere în 2018, când trei prieteni au vrut să pună bazele unei „case” pentru stand-up comedy.

www.thefool.ro

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută