Nevoie (eventuală) de ancoră în istoria noastră recentă
Pentru aproape fiecare dintre noi realitatea în care trăim în prezent este una confuză, alimentată de impredictibilitatea evoluţiei societăţii din care, inerent, facem parte.
Nu ştim ce va aduce ziua de mâine în războiul din vecinătate, nu ştim ce mutaţii mai poate suferi virusul, nu ştim de ce tâmpenii mai sunt capabili politicienii, nu ştim cât vom plăti gazele la iarnă… nu ştim înfricoşător de multe, iar scenariile legate de viitor care se nasc în minţile noastre infectate cu incertitudini sunt mai degrabă sumbre decât optimiste.
Asta e realitatea.
În aceste condiţii, simţim nevoia de ancore care să ne stabilizeze, deopotrivă raţional şi emoţional, şi, de aceea, înclinaţia noastră de a privi înspre trecut, nu doar cel personal, ci şi al comunităţilor în care suntem integraţi, e una firească, iar creatorii de produse culturale nu aveau cum să se dovedească imuni la impulsul de a căuta eventuale repere în fapte sau întâmplări relevante din istoria recentă a societăţii în care ne-am format şi ne consumăm existenţa.
Privind din perspectiva revalorizării propriului trecut, alegerea conceptului Graniţe fragile. Istorii fluide pentru Festivalul Naţional de Teatru (5-13 noiembrie), ultimul eveniment cultural de mare anvergură din 2022, este adecvată, mai ales că, din argumentul curatorilor,
„Istorii fluide grupează spectacole care revizitează relația cu trecutul și interoghează prezentul, recitesc istorii colective și de familie din perspective subiective, chestionează episoade controversate din istoria oficială.”.
Astfel, în FNT, putem vedea modul în care membrii unor comunități se raportează la episoade majore ale istoriei recente în Myth Show. O istorie a neîncrederii (Teatrul Tineretului Piatra Neamț), Oameni. De vânzare (Teatrul German de Stat Timișoara) sau Millennial History (Resonate Productions, Olanda). Iar Vrabia (Teatrul Fani Tardini Galați), un alt exemplu, este un spectacol must-see întrucât autoarea urmărește evoluția până la maturitate a unei fete ce crește într-un oraș industrial din România postcomunistă, spectacolul vorbind, de fapt, despre o întreagă generație.
În alt plan, în cinema, nu ar trebui ratat zilele acestea Metronom, a cărui poveste de dragoste se petrece cu exact 50 de ani în urmă, în “Epoca de Aur”. De altfel, ficţiunile cu fundal istoric sau inspirate din fapte reale cu impact social recent, destinate marilor ecrane, au jalonat întreg anul 2022, dacă ne amintim de Potemkiniştii din Almanah Cinema. Şase filme scurte, Anul pierdut 1986, Dirijorul tăcerilor, R.M.N. sau Dosarul 631. Într-un fel sau altul, toate subliniaza că, într-un prezent tributar contextului imprevizibil, un clişeu lipsit de substanţă – ‘înapoi în viitor’ – a dobândit pentru mulţi dintre noi un contur… real.
Dincolo de asta, fiecare își defineşte însă propria relaţie cu istoria. Dacă ne gândim că Ziua Bărbatului de-o sărbătorim pe 19 noiembrie e preluată din Trindad Tobago şi că bujorul, noua floare naţională a României, e un simbol secular al Chinei şi, totodată, floarea oficială a statului american Indiana, ar fi de preferat, poate, să continuăm a ne raporta la istorie mai mult prin intermediul creatorilor de artă şi cultură decât al făcătorilor de… realitate.
Text de Ioan BIG
foto cover – petitieonline
