Rezumat
Bărbați de succes 2022 | Cum ajunge un bărbat să cunoască succesulvezi TOP BĂRBAȚI DE SUCCES 2022
Bărbați de succes 2022 | Cum ajunge un bărbat să cunoască succesul
Indiferent de subiect, topurile sunt făcute, de cele mai multe ori, pentru două lucruri: pentru a premia performanța, dar și pentru a descoperi o oarecare rețetă a succesului. Topul din acest an al celor mai de succes 10 bărbați din România ne poate învăța câteva lucruri importante despre masculinitate și reușită, dar și cum ajunge un bărbat să cunoască succesul, acel succes care-l face un exemplu pentru restul semenilor și care face ca numele să-i răsune altfel și să rămână imprimat în memoria colectivă.
În tot acest context, trebuie menționat că succesul nu are legătură cu norocul, nu e un gamble, iar asta o știu până și cei mai împătimiți jucători de poker. Succesul nici nu se întâmplă din senin, nu pică din cer și nu ține de alinierea planetelor – cine folosește expresia asta, o face doar pentru a evita răspunsurile mai complicate. Succesul nu se cumpără și nici nu se lasă moștenire.
Deci, cum ajunge un bărbat (căci el e subiectul acestui top) să cunoască succesul?
E destul de simplu, nu trebuie decât să ne uităm la cei 10 bărbați pe care i-au votat românii ca fiind cei mai de succes în 2022. Ei se împart în trei mari categorii: sportivi, artiști și oameni de afaceri. Deși pare că nu au nimic în comun (David Popovici cu Gheorghe Zamfir; Cărtărescu cu Hagi; Țiriac cu Smiley sau Dineș cu Rebengiuc), există un fir roșu care-i unește pe toți, o calitate pe care o împărtășesc și care le-a făcut cunoștință cu succesul: pasiunea.
Determinarea, încrederea și încăpățânarea cu care și-au urmat pasiunea i-au transformat în ceea ce sunt astăzi: cei mai de succes bărbați din România.
David Popovici n-a făcut niciun compromis, când a venit vorba de pasiunea sa: înotul.
Cărtărescu nu a renunțat la scris pentru o meserie mai bănoasă.
Iar Dineș a visat de mic să devină scriitor și când a pus mâna pe o carte despre limbajul de programare C++, s-a transformat în cel mai de succes scriitor de cod din România, cu o afacere evaluată acum la miliarde de dolari.
Așadar, topul nostru recunoaște încă o dată performanțele acestor 10 bărbați, dar ne dezvăluie și rețeta succesului: aceea de a-ți urmări pasiunea, chiar și atunci când ar fi mai ușor să renunți la ea și să o apuci pe o cale mai simplă. Nu există succes în absența pasiunii!
Text de Gruia Dragomir