Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 18/10/2022
Film Lifestyle

Cinema Victoria Timișoara: prima lună de funcționare constantă

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Cinema Victoria Timișoara: prima lună de funcționare constantă Share Cinema Victoria Timișoara: prima lună de funcționare constantă
Cinema Victoria Timișoara


49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

Programul și administrarea sălii sunt asigurate de o echipă dedicată, recent formată în cadrul Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara.

„Orice început este deopotrivă provocator și entuziasmant. Suntem o echipă mică și efortul este considerabil, dar publicul timișorean ne surprinde plăcut. Rezultatele primei luni de funcționare, imaginea sălii pline și mai ales entuziasmul spectatorilor când revin pentru prima data la Victoria după 20 de ani ne motivează”, declară Ioana Dragomirescu, coordonatoarea cinematografului.

Cinema Victoria Timișoara

În prima lună de funcționare, Cinema Victoria Timișoara a găzduit 49 proiecții de film, marea majoritate europene sau românești, multe în avanpremieră, unele în prezența regizorilor și a actorilor care au discutat cu publicul. Printre cele mai de succes proiecții au fost cele dedicate publicului tânăr, care a avut pe parcursul ultimei luni o ofertă de șapte proiecții dedicate, cu precădere în după-amiezele de weekend, dar și două proiecții organizate pentru clase școlare prin programul de educație cinematografică CinEd, care va continua să se desfășoare la Cinema Victoria.

Cinema Victoria Timișoara

Programul a fost completat cu trei spectacole realizate de compania de teatru independent Basca, iar în această săptămână (joi, 20 și vineri, 21 octombrie), vor avea loc și primele spectacole de dans și arte vizuale, ceea ce subliniază versatilitatea sălii și confirmă identitatea sa de scenă pentru film de artă, dar și teatru independent și alte genuri de spectacole.

O parte importantă a ofertei a fost reprezentată de festivaluri și programe propuse de operatori culturali locali sau naționali: Noaptea Albă a Filmului Românesc, F-Sides Crash Course, Serile de film din cadrul Beta – Bienala timișoreană de arhitectură, proiecțiile din cadrul ediției locale One World Romania, precum și Zilele Filmului Maghiar. Acest entuziasm al operatorilor culturali de a programa evenimente la Cinema Victoria dovedește încă o dată necesitatea unei scene alternative cinematografelor din complexele comerciale în orașul nostru. Următorul festival de film va fi Les Films de Cannes à Timișoara, între 28 și 30 octombrie.

Cinema Victoria Timișoara

Nu în ultimul rând, sala redevine un reper cultural al cartierului Elisabetin. A fost inclusă în Tururile de Arhitectură din weekendul 23-24 septembrie în cadrul Beta și tot mai mulți locuitori ai cartierului au devenit spectatori fideli.

Mai multe informații despre programul săptămânal se găsesc pe pagina de internet a cinematografului, cinemavictoria-tm.ro, pe pagina de Facebook, care numără deja peste 2000 de urmăritori, cât și pe Instagram.

Cinema Victoria este deschis de miercuri până duminică. Prețul unui bilet variază între 10 și 20 de lei la film, în funcție de categoria de vârstă, și între 20 și 40 de lei la teatru. Biletele pot fi cumpărate atât online, cât și la casa de bilete, care se deschide cu 30 de minute înainte de prima reprezentație a zilei.

Cinema Victoria Timișoara

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Un răspuns

  1. Cartierul ELISABETIN a reprezentat copilaria si tineretea mea, inclusuv cinematograful VICTORIA. BINE AI REVENIT IN VIATA NOASTRA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.