Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 14/10/2022
Eat & Drink Lifestyle Viața Orașului

Spectacol sau cafea? Spectacol și cafea!

Mădălina Lefter De Mădălina Lefter
Comentarii Spectacol sau cafea? Spectacol și cafea! Share Spectacol sau cafea? Spectacol și cafea!
Cafea


Pentru că toamna aduce cu sine deschiderea stagiunii teatrale, anunțându-se numeroase spectacole de teatru captivante, cum sună o piesă de teatru reușită acompaniată de o cafea târzie?

Astfel, pentru bucureștenii care vor să își petreacă, în sala de teatru, câteva ore, dar îi încântă și câteva momente într-un cadru relaxant, cafenelele cool din proximitatea teatrelor au rolul de a le ușura decizia.

Beans & Dots

Beans & Dots

Palatul Universul, Ion Brezoianu 23-25

La doar câteva minute de Cișmigiu, unul dintre cele mai îndrăgite parcuri din București, se află Beans&Dots – un spațiu cool de băut cafea, socializat și relaxat. Fiind situată chiar la parterul clădirii principale a Palatului Universul, la doi paşi de sala Teatrului Mic, de pe Constantin Mille, cafeneaua este învăluită într-o atmosferă chill, boemă, dar cu accente hipsterești.
Tot în Palatul Universul, coborând la subsol, vei descoperi unul dintre cele mai interesante spații din București, Apollo111 – un bar și un teatru independent, deschis relativ recent, acum aproximativ 6 ani. Astfel, pentru amatorii de spectacole îndrăznețe, unice, concepute de tineri talentați, Apollo111 este locul perfect, punând în scenă spectacole selecționate anual cu grijă de directori artistici diferiți, dar la fel de talentați.

Alt Shift

Alt Shift

Strada Constantin Mille 4

Situat într-o zonă ultracentrală, mereu aglomerată și agitată, Alt Shift este un loc foarte fain, destul de cunoscut și frecventat de bucureșteni și nu numai. Astfel, localul se află într-o clădire veche, dar renovată și dispune de o terasă superbă, înconjurată de vegetație, ideală pentru câteva momente liniștite, relativ departe de agitația urbană (cu gândul măcar).

La doar 5 minute de Alt Shift, traversând unele dintre cele mai frumoase străzi ale Capitalei, vei descoperi Teatrul Odeon – un teatru de repertoriu fondat la jumătatea secolului al XX-lea. Fiind unul dintre cele mai reprezentative din București, Teatrul Odeon propune spectacole diverse, precum ,,Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, „Julieta fără Romeo” sau „Delirium”. Și ce-ar merge mai bine după o reprezentație emoționantă decât câteva momente alături de o mâncare sau o cafea bună?

Bar A1

Bar A1

Piața Amzei 1

A1 este unul dintre cele mai populate și preferate locuri ale zonei, fiind deja faimos pentru ambianța lejeră și cool pe care o găsești întotdeauna la bar. La A1 poți sta atât în interior, diferențiindu-se de celelalte locuri din împrejurimi prin piesele unice de decor, cât și în exterior, pentru că dispune o terasă micuță, cu mese și scaune simple, din lemn, amplasate chiar pe trotuar, în mijlocul agitației. Aici cu greu găsești un loc liber, fiind spațiul perfect pentru a savura o cafea sau pentru a sta la un cocktail cu prietenii.

De la A1, la nu mai mult de câțiva pași, chiar pe Calea Victoriei, se află Teatrul ACT, primul teatru independent din România. La ACT, pe lângă spectacole care se laudă cu apariții la festivaluri naționale și internaționale, poți lua parte și la diverse acțiuni culturale interesante, precum ateliere de creație, lansări de carte etc. Așadar, fie că vrei să te delectezi cu un spectacol sau pur și simplu participi la un eveniment găzduit de teatru, A1 e chiar după colț și te așteaptă la o cafea, pahar de șampanie sau un fel de mâncare unic.

Meron

Meron

Bulevardul Regina Elisabeta 40

Meron este o cafenea situată într-o zonă superbă a Capitalei, chiar lângă parcul Cișmigiu, și este una dintre locațiile lanțului de cafenele deja faimos, care poate fi regăsit atât în Brașov, cât și în Cluj. Design-ul locului este unul simplu, dar de efect, cu piese de mobilier confecționate din lemn, care se îmbină perfect cu nuanțele calde și neutre.

Vizavi de Meron, într-o locație interbelică, cu totul aparte și specială, se găsește Teatrul Elisabeta – un teatru privat și independent, cu spectacole savuroase. Pe lângă numeroasele piese de teatru puse în scenă de actori deja consacrați și iubiți de publicul larg, teatrul se mândrește și cu numeroase producții ale proaspeților absolvenți ai UNATC-ului, lansări de carte, seminarii sau concerte, fiind o alegere ideală pentru petrecerea timpului liber, indiferent că este vorba de weekend sau timpul săptămânii.

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Esențiale

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.