Una dintre cele mai valoroase şi de succes actrițe din România, printre puținele care au reușit să se impună ca prezență de primplan în cinematografia internațională și pe care, totuși, o putem vedea în continuare și în producții autohtone sau pe scenele de teatru independent de la noi, multipremiata ANA ULARU va prezida anul acesta juriul competiției de lungmetraje din cadrul Dracula Film Festival (12-16 octombrie) de la Brașov, cel mai important festival de film fantastic din România, ajuns la ediția aniversară cu numărul 10.
Filmografia Anei Ularu, jalonată de blockbustere în care a jucat alături de nume mari ale cinematografiei, de filme de Gopo și de seriale populare difuzate în streaming pe toate meridianele, sugerează și o puternică atracție pentru spațiul fanteziei, indiferent că e vorba de Sci-Fi (Index Zero, serialul Tribes of Europa), Fantasy (serialul Emerald City, dar și Fantasy-ul romantic al lui F.F. Coppola, Youth Without Youth), Mystery/Crime Thriller (The Man Who Was Thursday, Camera Trap, The Marker) și, nu în ultimul rând, Horror, dacă avem în vedere Muse al lui Jaume Balagueró, autorul trilogiei-cult [REC], și, drept urmare, am rugat-o pe Ana să ne dea câteva detalii despre participarea la Dracula Film Festival și înclinația sa pentru această zonă a cinematografiei.
Vei fi președintă de juriu în toamna aceasta la Dracula Film Festival. Cât de mult te atrag genurile horror/fantasy/sci-fi?
Sunt onorată de propunere, hai să pornim de aici. Ce e drept, ea rimează profund cu parte din gusturile mele – sunt îndrăgostită de sci-fi-ul de calitate și, uneori, de plăcerile vinovate care pot veni dintr-un film delicios de prost, ca să fiu sinceră.
Ador genul horror – am trecut prin faze de degustat doar horror japonez sau de făcut reverență exclusiv anilor ’70. Aveam până nu demult un abonament la streamerul specializat pe gen. Dar, cum timpul e puțin, viața e multă și gusturile mele sunt, nu știu, eclectice, nu dedic atât de mult timp unui singur filon cinematografic cât să concurez cu pătimașii la trivia.
Ai mai fost la festivaluri de filme horror/fantasy?
Nu! E prima oară și abia aștept. Mergeam mereu la TIFF, la proiecțiile speciale, dar iată-mă acum în inima cetății horrorului. Mulțumesc!
Povestește-mi un pic despre rolurile tale din filme de această factură.
În ale tinereții valuri am fugit de Anaconde (4) și am vânat vârcolaci cu aruncătorul de flăcări. Mă amuz și îmi aduc aminte cu drag și cu un zâmbet tandru de proiectele respective.
Însă, mai aproape de istoria recentă a drumului meu, am iubit foarte mult filmul Index Zero, o bijuterie de indie sci-fi, care venea să întrerupă un hiatus de 17 ani în cinematografia italiană de gen. Nu știu ce s-a mai făcut de atunci prin zonă și din zonă, dar Index a fost făcut cu lacrimi, sudoare și noduri de nervi. A trecut prin abandonuri de producție și sistări în post-producție, dar pasiunea și talentul echipei și, mai ales, ale regizorului Lorenzo Sportiello au adus proiectul la viață și la aplauze în picioare și urale la premiera de la Festivalul de Film de la Roma. Poate, pentru că e, de fapt, o poveste de dragoste și supraviețuire în cadrul unei distopii, poate pentru că e un road movie curajos și căruia realitatea îi aduce înspăimântătoare tributuri din când în când, poate astea sunt motivele pentru care cred că rezistă testului timpului, încă.
Cât despre fantasy – nu pot să nu iubesc mereu rolul meu din Emerald City, West. E prea mult de spus și gesticulat și amintit și nostalgizat (da, acum am făcut un cuvânt din asta) despre Emerald. Cert e că am lăsat multă inimă și energie acolo și le-am recâștigat înmiit în ceea ce mă constituie ca actor, datorită acelui serial.
Ana Ularu în Emerald City | foto Michael Muller © NBC
Ana Ularu în Emerald City, alături de Jordan Loughran | foto David Lukacs © NBC
Dat fiind contextul, n-am cum să nu te întreb și despre filmele Horror preferate…
Am o iubire eternă pentru Poltergeist, poate doar pentru că mă uitam cu tatăl meu la ele, pe la 7-8 ani și era minunată comuniunea și fuga de spaimă prin umor.
28 Days Later mi se pare, în continuare, perfect. Ca și Let the Right One In. Doamne, ce minunăție de film… „I’m twelve. But I’ve been 12 for a very long time”.
The Shining e de revăzut din când în când, deși poveștile din culise îi mătuiesc din strălucire, sting un pic din magie. Alien. Shutter, la cele mai obscure. Three… Extremes.
Poate Gozu e, de fapt, cel mai preferat dintre preferate, pentru că îl ador pe Miike și mereu mi s-a părut că aici a fost un fel de copil de suflet cu influențe de Lynch, nu știu. Asta vedeam eu în el la 15 ani. Și Eraserhead! Sunt catastrofală la a face liste.
Ana Ularu în Index Zero
Dar care este filmul tău favorit cu Dracula, din multele care s-au făcut?
Coppola forever, fără nici un regret sau ezitare.
Ai jucat alături de nume mari precum Tom Hanks, Bradley Cooper sau Keanu Reeves. Ai vreun actor alături de care îți dorești să joci pe viitor?
Îmi doresc să fiu surprinsă plăcut de parteneri de scenă talentați și generoși, fie ei nume sonore sau nu. Ce îmi doresc e să fac meseria asta cu bucurie și curiozitate și să am un dialog creativ plăcut.
Într-un alt interviu îmi povesteai că îți dorești foarte mult să aduci la viață lungmetrajul a cărui poveste o construiai de mai bine de cinci ani. De atunci au trecut 4 ani. În ce stadiu se află lungmetrajul tău?
Se află în stadiul de poveste încă, în timp ce un alt scenariu deja e terminat și așteaptă finanțare.
O carte pe care ai dori-o transformată în film și în a cărei ecranizare ai juca rolul principal?
Borne, a lui Jeff VanderMeer.
Ana Ularu în Tribes of Europa
Ne poți spune trei filme pe care le-ai văzut în 2022 și pe care le-ai recomanda… dacă sunt din zona Horror/Fantasy cu atât mai bine?
The Humans, Surge și C’mon C’mon, care e off topic aici.
Ce așteptări ai de la Dracula Film Festival?
Fără așteptări. E mai plăcut așa, când ai surprize plăcute.
Interviu de GRUIA DRAGOMIR
- foto header © Marc Rissmann