GFEST, sărbătoarea dedicată vieții de student, a început pe 29 august și continuă până pe 1 septembrie, în Parcul Voievozilor, lângă Casa de Culturăa Studenților.
Organizatorii le promit vizitatorilor încă două zile pline de dans, muzică, voie bună și multe concursuri și provocări, având o mulțime de premii puse la dispoziție pentru fiecare „cetățean GFEST”. În cadrul festivalului vor fi până la 28 de standuri pline de activități, de la reprezentanți ai facultăților din Iași care doresc să se facă cunoscute în randul viitorilor studenți, până la cluburi de robotica (Cyliis), dans (Quasar Dance și Tazu Dance) sau teatru (Les Apos, Mooz).

Cel mai așteptat eveniment este cel de joi, când pe scenă vor urca Bobi Dumitraș, Gabriel Dumitriu și Petrică Iștoc la o porție zdravănă de stand-up comedy. Pe lângă asta, pe scenă vor cânta și artiști locali ce fac parte din clubul „Susține Artiștii Ieșeni”.
Primul meu GFEST a fost în 2019, când am fost voluntar pe departamentul Foto-Video. Am fost înconjurată de oameni faini și din acel moment mi-am dorit să ajung și eu la fel ca și coordonatorii mei. Fast forward, după multă experiență acumulată și oameni întâlniți, am ajuns anul acesta să supervizez o echipă de coordonatori! Desprea această ediție pot spune că este una cu totul și cu totul diferită, evenimentul fiind organizat de acești tineri absolvenți ai cursului de Managementul Evenimentului! -Maria Apopei, coordonator promovare GFEST

GFEST este un festival care promovează educația nonformală în rândul tinerilor din Iași. Anul acesta GFEST a ajuns la ediția cu numărul 11, ediție care își propune promovarea ofertelor de educație non-formală a minim 45 de organizații ieșene dar și aducerea în fața publicului a tinerilor artiști ieșeni și a importanței sportului.
Organizatorii si partenerii sunt: Asociatia Culturala Moldavia, Casa de Cultura a Studentilor Iași și Primăria Municipiului Iași!


