Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 16/08/2022
Film / Videodome

Videodome | „A bullet for The General” (1966, r: Damiano Damiani)

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii Videodome | „A bullet for The General” (1966, r: Damiano Damiani) Share Videodome | „A bullet for The General” (1966, r: Damiano Damiani)


“A Bullet for the General” aka “Quién sabe?” este un film definitoriu pentru subgenul ‘Zapata Western’ inventat şi cultivat de către italieni în anii ’60-‘70, Western-ul politic care nu s-a sfiit a aborda cu detaşare şi/sau cinism subiecte mai puţin confortabile pentru istoria Statelor Unite în opoziţie cu fabrica hollywoodiană de iluzii, calată pe valorile folclorice şi patriotarde – implicit edulcorate – a legendarei cuceriri a Vestului (aici nu mă refer la rebelii Peckinpah, Salkow sau chiar Andrew V. McLaglen, ci – în intervalul temporal menţionat mai sus – la veteranii Henry Hathaway, John Sturges, Burt Kennedy, Edward Dmytryk şi Howard Hawks), subgen mai bogat decât s-ar putea crede la o privire superficială ce ar ignora acum, după atâtea decenii, existenţa unor titluri precum “Los siete de Pancho Villa”-1967/José María Elorreta, “Un treno per Durango”-1968/Mario Caiano, “O’Cangaçeiro”-1969/Giovanni Fago, “Vamos a matar, compañeros”-1970/Sergio Corbucci, “Pancho Villa”-1971/Eugenio Martin ori “Giù la testa”-1971 al maestrului Sergio Leone. 

Alegorie despre implicarea Statelor Unite în politica internă a ţărilor din America Centrală şi de Sud, “Quién sabe?” (“Cine ştie?”, în spaniolă), titlu ce pleacă de la replica de final al lui El Chuncho, care nu a fost tradusă deloc întâmplător în versiunea americană prin “I don’t know.” (“Nu ştiu.”), are o densitate şi consistenţă rarissime în cazul unui Western Spaghetti, pentru a cărui descifrare sunt obligatorii mai multe vizionări. Filmul, aşezat pe muzica lui Luis Bacalov (autorul OST-ului la “Django”), care l-a avut pe Ennio Morricone ca supervizor muzical, trebuie lecturat cu atenţie, succesiv, pe trei paliere: ficţiunea cinematografică – istoria – implicaţiile ideologice. Pentru inteligibilitatea analizei, voi încerca să le separ deşi nu este deloc simplu. Începem cu a.) POVESTEA şi ai săi eroi (nu se mai pune problema de evitat spoilere întrucât pelicula este deja disecată în detaliu pe numeroase surse on-line accesibile fără restricţii). Pe fondul execuţiei sumare a unor civili, o voce din off plasează acţiunea între 1910 şi 1920 în Mexicul ajuns în haos datorită conflictelor interne. Un american nesimţit(or), cu ţinută de gangster pedant, o atitudine şi comportament ce indică un aer de superioritate faţă de localnici şi având o figură de tinerel imberb, Bill Tate (interpretat de tânărul actor de origine columbiană Lou Castel, mai târziu un favorit al cineastului Wim Wenders, dar, în acest caz, recomandat de colaborările cu Marco Bellocchio şi Liliana Cavani în dramele “I pugni in tasca” şi, respectiv, “Francis d’Assisi”), se îmbarcă, aparent la întâmplare, într-un tren spre Durango, dar este clar că blondul impasibil are o misiune precisă şi urăşte că trebuie să o aducă la îndeplinire tocmai în Mexic. 

Videodome | „A bullet for The General” (1966, r: Damiano Damiani)

Yankeul nu are cum să ajungă la presupusa destinaţie deoarece banda traficantului de arme El Chuncho Munoz (Gian Maria Volontè – “A Fistful of Dollars”, “For a Few Dollars More”, “Faccia a faccia”) blochează garnitura într-o ambuscadă şi, în lipsa opoziţtiei din partea escortei formate din ‘Rurales’ imbecili şi prost pregătiţi (Guardia Rural, proto-jandarmerie ce a funcţionat între 1861 şi 1914), o jefuieşte de armele şi muniţiile transportate, pentru a i le vinde Generalului Elias (respectatul actor mexican Jaime Fernández… ‘Vineri’ în “Robinson Crusoe” al lui Luis Buñuel din ’54 şi ‘Golden Lance’ în “La bataille de San Sebastian” al lui Henri Verneuil din 1968), lider al Revoluţiei care îşi continuă neabătut lupta împotriva sistemului opresiv. Pasagerul american le dă o mână de ajutor atacatorilor şi este adoptat de banditii ahtiaţi după bani şi dornici permanent de… fiesta, din mijlocul cărora, o figură aparte o reprezintă doar idealistul frate vitreg al lui El Chuncho, credincios şi revoluţionar sufletist, propovăduitor a dragostei între semeni şi a respectului pentru morţi dar, altfel, un ucigaş în masă în numele poporului: El Santo (Klaus Kinski, cu o listă impresionantă de Euro-Western-uri la activ, printre care “Der letzte Ritt nach Santa Cruz”-1964, “For a Few Dollars More”-1965, “Ognuno per sé”-1968 şi “Che botte ragazzi!”-1975), sociopat memorabil în scena în care, îmbrăcat în straie monahale, masacrează soldaţii cu cocktailuri explozive. 

Videodome | „A bullet for The General” (1966, r: Damiano Damiani)

În fapt, gringo-ul de peste graniţă, acum poreclit de Chuncho ‘Niño’, ce clamează că nu-l interesează alcoolul, tutunul sau femeile ci doar banii, se dovedeşte un strateg şi tactician admirabil în suita celor trei atacuri sângeroase asupra cazarmelor şi forturilor armatei mexicane, soldate cu zeci de victime dar şi cu o cantitate entuziasmantă de marfă ‘vandabilă’. Aflând că în San Miguel comunitatea locală a pus stăpânire pe oraş, trupa decide să benchetuiască alături de aceasta însă… iobagii vor pământ: bem, bem dar mai întâi tre’ să-l omorâm pe boierul Don Felipe (Andrea Checchi – “Black Sunday”, “Waterloo”), cel care ne asupreşte şi ne ţine în mizerie. Intermezzo feminist: Adelita (Martine Beswick – James Bond’s “From Russia With Love” şi “Thunderball”), membră cu drepturi depline a găştii, se revoltă când Niño o salvează de la viol pe boieroaică (Carla Gravina, pe atunci soţia în viaţa reală a lui Volontè) după ce gringo, în mod repetat, i-a ignorat avansurile. Fără folos… şi ajungem la, probabil, cea mai importantă scenă în care Gian Maria Volontè îşi dă reala măsură a uriaşului său talent (subevaluat acum în mod întristător) format la Accademia Nazionale d’Arte Drammatica Silvio D’Amico din Roma (ce-i numără printre absolvenţi pe Anna Magnani, Vittorio Gassman, Monica Vitti, Lina Wertmüller şi Nino Manfredi), demonstrat pe scenele de teatru milaneze încă de la vârsta de 17 ani(!) în piesele lui Dostoievski, Goldoni, Cehov sau Shakespeare, înainte de a deveni o vedetă a culturii Pop prin apariţiile în filmele lui Sergio Leone: discursul apropo de leadership şi administraţie locală (despre nevoia de stabilitate, origini sănătoase, educaţie, etc.) ţinut în faţa locuitorilor din San Miguel. 

Videodome | „A bullet for The General” (1966, r: Damiano Damiani)

Euforia instalată printre cetăţenii analfabeţi dar entuziaşti îl cuprinde şi pe Chuncho care decide, îmbătat de notorietate şi de respectul arătat de plebe, să opteze ‘revoluţionar’ pentru a apăra alături de aceasta oraşul, în loc să livreze contra cost armele Generalului. Spre enervarea americanului, care îi manipulează pe ceilalţi (cu Adelita în frunte) să dilească inclusiv mitraliera preţioasă capturată accidental şi să abdice de la idealurile nobile pentru a-şi încasa banii. Plecat de unul singur în urmărirea lor, El Chuncho îl lasă pe El Santo în cătun cu promisiunea că se va reîntoarce cu hardware-ul însă, pe parcurs, om fiind, ajunge să îşi continue călătoria pentru a încasa 5000 de pesos de la Generalul Elias. Intermezzo macho: după ce îl doftoriceşte de malarie cu mescal pe gringo, Chuncho se prinde că, în afară de o oglinjoară (posibil şi un ruj de buze, n-am detectat), în geanta-i cochetă, Bill Tate are şi un glonte din aur… dar acesta e doar un “lucky charm”. Prietenia rezistă. Ajunşi la cartierul general, mexicanul şi-o fură pe bună dreptate (a ajuns să vândă arme Revoluţiei în condiţiile în care San Miguel a rămas neprotejat şi întreaga populaţie a fost decimată) dar americanul îi bagă aurul ‘norocos’ în cap generalului, apoi un glonte dintr-un material mai ieftin în pieptul lui El Santo, preocupat să îşi omoare fratele trădător al cauzei, şi se cară rapid în Ciudad Juárez (oraş apropiat de El Paso, USA, traversat de Rio Bravo, de unde putea ajunge rapid peste frontieră) ca să-şi încaseze recompensa valorând de 20 de ori mai mult decât orice visaseră pentru vânzarea armelor bandiţii-revoluţionari… la un loc.

Videodome | „A bullet for The General” (1966, r: Damiano Damiani)

Un meeting de final între cei doi protagonişti este inevitabil însă nu mă voi opri asupra lui deoarece depinde din ce perspectivă îl priveşti, a americanilor sau a restului lumii (conform celor două versiuni cinematografice existente). Trecem de aici (pentru cine a avut răbdarea să lectureze) la contextul în care se plasează ficţiunea… b.) ISTORIA. Trebuie să începem cu cineastul Damiano Damiani, “a bitter moralist hungry for old purity” (după cum l-a definit Pier Paolo Pasolini), absolvent a prestigioasei Accademia di Belle Arti di Brera din Milano şi membru a Grupului de la Veneţia alături de… creatorii de comics-uri Hugo Pratt (“Corto Maltese”), Fernando Carcupino (“Sergeant Kirk”) şi Dino Battaglia (“Pecos Bill”). Este foarte posibil ca migrarea multora dintre aceştia spre Argentina să fi amplificat interesul cineastului pentru şocul/conflictul între culturi, clase sociale şi civilizaţii, deoarece nu trebuie uitat că, în momentul premierei lui “Quién sabe?”, Damiani încă nu avea aura de cineast/comentator acid la adresa realităţilor sociale şi politice atât de apreciată ulterior de experţii în arta cinematografică. “Il giorno della civetta”/1968 – patru premii David di Donatello, “Confessione di un commissario di polizia al procuratore della repubblica” (premiul de regie la Moscova în 1971), ca să nu mai vorbim de serialul “Caracatiţa” cu Michele Placido, aveau să vină ceva mai târziu şi, din acest punct de vedere, “Quién sabe?” trebuie perceput ca un precursor, o piatră de hotar între două perioade complet diferite a carierei sale. 

Videodome | „A bullet for The General” (1966, r: Damiano Damiani)

Revenim la fundalul istoric pe care se desfăşoară acţiunea filmului propriuzis, Revoluţia Mexicană (1910-1920), ce a modificat ireversibil naţiunea, sub toate aspectele sale, în secolul XX. Nu voi insista pe răsturnarea regimului de 35 de ani a latifundiarului Diaz care a dus la conflicte între facţiunile elitiste având ca finalitate insurecţia agrară ci trec la anii conducerii sub Venustiano Carranza (al cărui nume apare scris în film, cu creta, pe vagoanele trenului), cel care l-a determinat pe Huerta să plece în exil şi apoi, la finele Războiului Civil, i-a bătut rău de tot cu armata sa Constituţionalistă la Celaya pe Emiliano Zapata şi pe Pancho Villa (cel din urmă reuşise să îi enerveze oricum groaznic pe americani după raidul din Columbus, New Mexico, în urma căruia a fost trimisă în sierrele din Chihuahua “The Punitive Expedition”, condusă de Generalul Pershing). Şi acum începem să ajungem la diferenţele de nuanţă între realitatea istorică şi film: Carranza a fost sprijinit de masele populare în reformele sale sociale, agricole, educaţionale, egalitariste, militare, religioase, cu puternice accente… naţionaliste. Nici măcar el nu a fost în măsură să aplice tot ce deriva din nou redactata Constituţie a Mexicului (1917), valabilă şi în prezent(!), astfel încât nu avea cum să fie perceput de către majoritate ca un ‘duşman a poporului’. Este adevărat însă că şi-a propus să facă curăţenie în ce-i priveşte pe contestatarii a căror cauză nu mai era clar definită, nici măcar pentru ei înşişi (un fel de-a spune…), iar agenţii săi au fost expediaţi pe teren pentru a-i elimina, printre alţii, pe liderii ‘Villistas’ şi ‘Zapatistas’, adepţi a Convenţiei de la Aguascalientes (atât Zapata cât şi Colonelul Felipe Angeles, mâna dreaptă a lui Villa, au fost asasinaţi în decursul anului 1919). 

Videodome | „A bullet for The General” (1966, r: Damiano Damiani)

La fel de adevărat este că autorităţile SUA (C.I.A. y compris) şi-au protejat investiţiile din Mexic susţinând financiar regimurile care s-au succedat la putere sau intervenind agresiv pentru stoparea aprovizionării cu arme, mai ales din partea germanilor (“incidentul Ypiranga”). Nu întâmplător toţi mexicanii din film sunt fani a brand-ului… Mauser (modelul ce apare curent în “Quién sabe?” este ‘spaniolul’ M1893). Pare însă verosimilă şi ideea unei contra-acţiuni de natură economică ţinând cont de faptul că americanii ar fi preferat să le vândă ei vecinilor din sud mai multe produse din gama Colt, Winchester şi Gatling (mitraliera lui Chuncho este un Hotchkiss M1909). Ne îndreptăm spre final, mai exact spre legitimitatea de good-guy a Generalului rebel Elias, personaj fictiv ce nu poate fi asociat cu Plutarco Elías Calles, militarul Constituţionalist care avea să devină al 40-lea Preşedinte a Mexicului, şi care, mai degrabă, trebuie privit ca o chintesenţă simbolică a rebeliunii de stânga şi un clin d’oeil la adresa lui Zapata (ucis similar, în timpul unei negocieri de achiziţii de armament, de către acoliţii lui Guajardo, un fidel al lui Carranza, care, precum Niño în film, a fost recompensat cu 100,000 de pesos pentru actul de bravură). Ca să nu mai vorbim de trimiterea explicită (antrenamentul din satul de refugiaţi) la femeile zapatiste conduse de Margarita Neri. Şi uite aşa, suntem înclinaţi să săpăm mai adânc pentru a ajunge la… c.) IDEOLOGIE

Videodome | „A bullet for The General” (1966, r: Damiano Damiani)

Autorul scenariului este Franco Solinasactivist politic comunist ca şi Volontè, atunci proaspăt nominalizat la Oscar în 1966 pentru “La battaglia di Algeri”, al cărui evoluţie în cinematografie este indisolubil legată de cea a regizorului Gillo Pontecorvo. Atras ca fluturele de lampă de confruntările violente în momente politice importante ale istoriei (în “Cineaste”, John Michalczyk spunea despre el că întotdeauna “walked the tightrope between politicized fiction and fictionalized politics.”), Solinas s-a dovedit adeptul filosofiei de lucru al lui Roberto Rossellini (pentru care a realizat adaptarea după Stendhal “Vanina Vanini”), cel de a scrie în baza unei documentări complexe care, în paralel cu elementele de ordin emoţional, să reliefeze subtilităţile contextului politic şi social în care plasează o anume acţiune. Un singur exemplu referitor la scurtul intro din off din “Quién sabe?” care face referire la haosul din Mexic: acesta se instaurase cu adevărat şi era în principal de natură socialistă (ex. după preluarea controlului în 1915 în Yucatan, Salvador Alvarado a format Partidul Socialist, a naţionalizat proprietăţile pe care le-a redistribuit echitabil ţăranilor în loturi cu suprafeţe mai reduse), însă definirea acestuia de către scenarist nu este una schematică şi simplistă întrucât apelează la un arsenal uluitor de variat de abordări. 

Videodome | „A bullet for The General” (1966, r: Damiano Damiani)

În “Quién sabe?” se întâlnesc umorul scrâşnit (aducerea latifundiarului cu nemaivăzutul automobil pentru execuţia publică… acesta nu trebuie ucis fiindcă le-ar fi făcut ceva rău ci pentru că n-a contribuit cu nimic să le fie mai bine săracilor) şi violenţa extremă (colectivizarea răzbunării), cu trimiteri ceva mai subtile, precum tonul predominant dialectic, caracteristic Marxismului (confruntarea dintre El Chuncho şi El Santo), nuanţele Existenţialiste pe care le întâlnim şi în “High Noon” al lui Fred Zinneman sau “Il grande silenzio” al lui Sergio Corbucci (autenticitatea ce valorizează libertatea individuală… schimbarea discretă de macaz de la dialectică la dualismul lui Albert Camus – apropo de portretizarea lui Bill Tate şi Chuncho – şi la omul “condamnat să fie liber” al lui Jean-Paul Sartre) ori critica introdusă aproape subversiv a poziţiei lui Elia Kazan în ceea ce priveşte “Viva Zapata!” din 1952 (pentru a evita înscrierea sa pe Lista Neagră a Hollywood-ului, fostul comunist Kazan a renunţat la scenariul iniţial a celor doi comunişti deja marginalizaţi, Marguerite Roberts şi Lester Cole, în favoarea celui mai corect politic scris de John Steinbeck, şi apoi a promovat personal timp de un deceniu filmul ca fiind unul anti-comunist). De asemenea, nu trebuie să omitem faptul că Solinas nu avea cum să se simtă izolat în efortul de a-şi îngloba convingerile în transcrieri cinematografice din moment ce blocul comunist începuse să îşi producă propriile Western-uri ‘roşii’. În acelaşi an cu “Quién sabe?” a avut premiera în Germania de Est “The Sons of Great Bear” a.k.a. “Die Söhne der großen Bärin”, adaptarea cărţii antropoloagei comuniste Liselotte Welskopf-Henrich, primul dintr-o serie cu pattern-uri uşor identificabile, în care culturistul iugoslav/sarb Gojko Mitic (în anii ’70 devenit Ulzana iar post-2000… Winnetou), interpreta în mod constant rolul de erou indian care trebuie să îşi protejeze ‘râul, ramul şi neamul’ luptând împotriva diverşilor asupritori (militari nemiloşi, imperialişti vorace, colonişti imorali, poliţişti/şerifi corupţi). 

Solinas a fost un mare admirator al umanistului Marxist, pan-Africanistului şi filosofului pasionat de psihopatologia colonizării, francezul Frantz Omar Fanon (susţinător a Războiului Algerian pentru Independenţă), adept al principiului că violenţa poate elibera “băştinaşii de complexul lor de inferioritate”, dar, pentru italian, asta nu înseamnă că promotorii ei, localnicii, trebuie înălţaţi în slăvi sau prezentaţi drept super-eroi. Destul. Cred că am inventariat suficiente elemente pentru a îmi justifica afirmaţia de la început în ceea ce priveşte consistenţa acestui film care se diferenţiază net de plutonul de Western-uri pur consumeriste şi de necesitatea, în măsura în care există interesul, a mai multor vizionări pentru o analiză mai amănunţită. Dar, “Quién sabe?”.

Text de IOAN BIG

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută