Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 31/07/2022
Film / Point of View

Point of View | The Boys: Supereroii nu-s chiar „super”

Ștefan Iancu De Ștefan Iancu
Comentarii Point of View | The Boys: Supereroii nu-s chiar „super” Share Point of View | The Boys: Supereroii nu-s chiar „super”
The Boys


Într-o piață suprapopulată de supereroi și de filme în care ei triumfă chiar și în cele mai grele condiții, cei de la Amazon Prime au avut curajul să vină cu altceva.

Să deconstruiască mitul eroului, al protagonistului pozitiv și a lumii idilice, în care cei cu puteri supranaturale aleg să rămână anonimi pentru a-i proteja pe cei din jur. Au ales să dea undă verde serialului The Boys. Adaptată după banda desenată cu același nume, creată de către Garth Ennis și Darick Robertson, în anul 2006, lumea prezentată în The Boys este cea din zilele noastre. Doar că vedetele ei nu sunt niște actori de Hollywood sau vreun grup de cântăreți.

Nu! Vedetele, în toată splendoarea lor, sunt oamenii cu abilități speciale. Supereroii. Idolatrizați până peste măsură, prezenți în filme, reclame, pe afișe, bannere și la toate evenimentele caritabile, supereroii guvernează această lume.

Doar că, spre deosebire de universul Marvel, aici, lucrurile stau puțin mai altfel și aflăm în scurt timp că, de fapt, aceste simboluri ale societății nu sunt decât niște narcisiști egocentrici, dependenți de droguri, abuzatori, manipulatori și care râvnesc statutul de vedetă mai mult decât orice. În centrul atenției se află The Seven, un echivalent al Justice League-ului din universul DC, din care fac parte Homelander (un Superman ucigaș, ahtiat după putere, cu mommy issues), A-Train (un fel de Flash dependent de droguri), Transluscent (un soi de Invisible Man), Black Noir, Queen Maeve (un fel de Wonder Woman îndrăgostită de un ucigaș), Deep (Aquaman-ul universului, abuzator sexual) și, nu în cele din urmă, Starlight, fata cea nouă a grupului.

Când lucrurile scapă ușor-ușor de sub control, un grup de indivizi, care s-au săturat de supremația supereroilor care au impresia că pot scăpa basma curată cu orice, se hotărăsc să acționeze pe cont propriu. Aceștia sunt The Boys, conduși de către Butcher, care au avut fiecare în parte de suferit de pe urma supereroilor, într-un fel sau altul. Pe lângă tema originală pe care serialul o abordează, acesta nu se ferește de la a arăta spectatorului tot. Și când zic „tot”, mă refer la multă violență (care a ajuns să fie un element definitoriu în felul în care decurge serialul). Violență care, de multe ori, este la granița dintre scârbos și comic, uneori chiar îmbinând ambele elemente.

E mult, e pe față, e inteligent și beneficiază de un ritm mai tot timpul alert. Introduce personaje noi și are mai tot timpul în arsenal câte un nou erou cu noi puteri, pe care nu se sfiește să îl împovăreze cu o mulțime de vicii și de caracteristici atipice unui erou din zilele noastre. Dar, cel mai important, e o gură de aer proaspăt în acest peisaj actual, în care eroii pare că sunt lipsiți de defecte. Nu sunt.

Și The Boys îți arată asta. Și o face cu brio!

Trailer The Boys

Text de Ștefan Iancu

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Esențiale

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.