Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 30/07/2022
Muzică

Playlist-ul lui Jean-Michel Basquiat

Alina Bălan De Alina Bălan
Comentarii Playlist-ul lui Jean-Michel Basquiat Share Playlist-ul lui Jean-Michel Basquiat
Basquiat


Împărtășirea muzicii poate fi un lucru aproape personal și intim, așa că indiferent dacă ai ajuns aici voit sau din greșeală, avem nevoie de câteva vorbe de început despre personajul din titlu, ca să vă cunoașteți mai bine.

Basquiat a fost un artist plastic, de culoare, încadrat în curentul neoexpresionist, și o figură culturală a anilor ’80 americani.

Fiind acest downtown boy, genialitatea sa vine din referințele vremii de care era înconjurat permanent, el începând să creeze mai întâi prin graffiti. Arta sa are, în definitiv, și o latură activistă, multe dintre nedreptățile și frământările cauzate de manifestările de rasism fiind ilustrate în lucrări. Înconjurat e totuși un cuvânt mult prea mic, fiindcă Basquiat era cu totul absorbit de cultura ce mișuna în jurul lui, aici având un loc important muzica vremii, de la jazz, la hip-hop și punk.

Basquiat

Așadar, vom explora cât putem experiențele lui muzicale transpuse în artă și ne vom aminti și spusele sale: arta e cum decorăm spațiul, iar muzica cum decorăm timpul.

Bebop.

Stilul, răsărit în anii ’40, a reprezentat o reinventare a ceea ce însemna armoniile de jazz. Mai mult, era și un soi de strigăt al oamenilor din cultura afro-americană, ce voiau să fie mai mult decât simpli entertaineri și să fie tratați egal în orice, nu doar atunci când sunt pe scenă.

basquiat

Dedicarea pentru acești artiști nici măcar nu trebuie descifrată, căci se vede cu ochiul liber în tablouri precum Bird on Money, dedicat lui Charlie Parker, zis și Bird, sau The Horn Players, în care Bird este înfățișat alături de saxofonul său, față în față cu Dizzy Gillespie, alături de a sa trompetă. Opera conține de asemenea și multiple trimiteri la lumea jazz-ului, cum ar fi cuvântul ornithology, reprezentând o compoziție de-a lui Parker. Pe lângă aceștia, Basquiat îi îndrăgea pe Duke Ellington, Cab Calloway, Louis Armstrong.

Hip-hop.

Fix în acea perioadă, cultura și muzica hip-hop începeau să își facă loc voit în mainstream. Unul dintre momentele memorabile ale acestui drum este videoclipul piesei Rapture, a lui Blondie, în care Deborah Harry își spune versurile într-o manieră rap, pe un fundal de graffiti și cu Basquiat jucând rolul unui DJ. Cu toate acestea, artistul nu s-a mulțumit a fi doar fan, ci și practician. Astfel, el este cel care a produs piesa Beat Bop, a graffer-ului Rammellzee și raperului K-Rob. În plus, a fost și DJ în cluburi precum Mudd Club.

Propria trupă, Gray.

Pentru că iubitorii de alternativ nu suportau ca tot ceea ce se întâmpla în underground să iasă din comunitate și ca mișcare împotriva curentului new wave, au inventat no wave. Astfel, ei prelucrau piese și sunete și le făceau cât mai disonant posibile, folosindu-se de chitara electrică nu ca instrument muzical, ci pentru a crea diverse sunete.

Tot ce crea Basquiat era inspirat de ceea ce vedea, auzea și simțea pe pielea lui. Astfel, dacă vrei să pătrunzi în universul său, să îl descoperi mai bine sau pur și simplu ai chef de niște muzică cum se cuvine, dă-i un search la ce ai mai sus.

Text de Alina Bălan

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută