LISE DAVIDSEN – Farmecul discret al unui fenomen vocal
Considerată cea mai mare voce de soprană de pe harta lirică mondială, o demnă urmașă a unor legende scandinave ale operei precum Kirsten Flagstad sau Birgit Nilsson, Lise Davidsen a fost vedeta incontestabilă a concertului extraordinar de gală de la Opera Națională București din seara de 10 mai 2022, eveniment caritabil organizat în beneficiul Institutului Regional de Oncologie Iași.
Despre soprana norvegiană, care a devenit cunoscută pe scenele internaționale în anul 2015, câștigând multiple premii în cadrul concursurilor Operalia, Regina Sonja și Hans Gabor Belvedere, se spune că este “vocea secolului XXI”, mai ales după debuturile triumfătoare la Metropolitan Opera New York, Royal Opera House Covent Garden, Teatro alla Scala din Milano, Bayerische Staatsoper, Wiener Staatsoper și la festivalurile din Aix-en-Provence, Bayreuth sau Glyndebourne.
LISE DAVIDSEN a evoluat pentru prima dată la noi în 2015, cu câteva luni înainte de victoria de la Operalia, într-un concert cu Vier letzte Lieder de Richard Strauss la Ateneu, alături de Filarmonica George Enescu, sub conducerea maestrului Christian Badea, pentru ca, în 2019, să impresioneze ca invitată a Festivalului Internațional George Enescu în opera Peter Grimes, alături de Orchestra Națională Radio.
Prezenţa recentă a Lisei Davidsen în Stagiunea Centenară a ONB a oferit melomanilor români o experienţă absolut memorabilă, vocea ei princiară fiind dublată de o minunată naturaleţe, cea a unei tinere care are încă dificultăţi în a se obişnui cu statutul de superstar a muzicii de operă.
Lise, ai început să cânți încă de pe la 15 ani, dar muzică pop și jazz. Sigur că profesorii te-au îndrumat mai apoi spre operă dar, totuși, când ai dobândit credinţa că ești destinată scenei lirice?
Cred că e important de știut că eu provin dintr-o familie care nu are nicio legătură cu muzica clasică. Eu am început să cânt, apoi am învățat canto clasic, dar tot ce am studiat a fost din pură pasiune față de muzică… da, mi-am dorit să dau totul și să fiu cea mai bună dar niciodată nu m-am gândit că voi ajunge unde sunt acum. Profesoarea mea, Susanna Eken, mi-a spus de la bun început că am o voce foarte bună și că asta va fi specialitatea mea, că pot realmente să fac asta, dar mie tot mi se părea că e ciudat.
A fost un proces mai de durată însă, la un moment dat, când am jucat în Ariadne auf Naxos la Academia de Operă un spectacol pentru colegii noștri și pentru profesori, mi-am dat seama că asta e ceea ce voi face eu în viață. Şi nu pentru că îmi închipuiam la acea vreme că aș putea ajunge la nivelul meu de acum, ci pentru că am știut că voi munci mult și că voi face tot ce-mi stă în putință ca să îmi câștig existența din muzică.
Exact asta am și făcut, am muncit foarte, foarte mult, și pe urmă viața mi-a scos în cale oamenii potriviți în momentele potrivite, iar Maria Moţ [agenta impresarială a Lisei Davidsen şi inițiatoarea evenimentului caritabil în beneficiul Institutului de Oncologie din Iași – n.r.] a fost unul dintre acești oameni.
Însă chiar și în ziua de azi am momente când nu-mi vine să cred că am ajuns până aici.
Mai ales când cineva ca Peter Gelb, General Manager-ul Metropolitan Opera, declară că “Every major dramatic soprano role that she wants to do is hers as far as I’m concerned. She basically has the key to the Met.”
Exact! Când mi se spune așa ceva, știu că trebuie să am mare grijă ce fac în continuare.
Zilele acestea, dincolo de concertul de gală de la ONB, ai programat și unul la Barbican Hall în Londra. Cum îți alcătuiești repertoriul pentru asemenea evenimente?
În cazul unui recital ca acesta [cel de la București – n.r.], trebuie în primul rând să știu pentru ce cauză este. În situația noastră, de exemplu, am ales Imnul de Paşte [Ineggiamo din Cavalleria Rusticana, de Pietro Mascagni], pentru că este o arie foarte frumoasă, interpretată împreună cu Corul Operei, care trebuia să fie și el parte în mod firesc din acest concert, având în vedere faptul că Opera Națională este gazda acestui eveniment.
Apoi aleg arii pe care vreau să le încerc sau care cred că se potrivesc în concert, cum este de exemplu Dich, teure Halle [din opera Tannhäuser, de Richard Wagner], care este foarte adecvată pentru deschiderea unui spectacol. În general, îmi propun mereu să gasesc un echilibru între piesele alese, să ofer publicului arii pe care să le asculte cu plăcere și, de asemenea, uneori să le prezint și piese noi, care să le provoace interesul.
În afară de montările wagneriene de la Bayreuther Festspiele și Royal Opera House, ai optat în lunile următoare și pentru roluri mai ludice, să zicem, precum Giorgetta în Il tabarro sau Marschallin în Der Rosenkvalier. E cumva o reacție a ta împotriva riscului de typecasting wagnerian?
Da, într-o anume măsură, cred că așa este. Desigur, voi interpreta rolul Sieglinde în opera Die Walküre și apoi Elisabeth în Tannhäuser la Bayreuth, acestea fiind roluri tipice pentru mine, pe care le interpretez în mod natural, și care îmi fac de altfel mare plăcere… însă există atâta muzică frumoasă în jurul meu și sunt atâtea alte roluri pe care aș vrea să le abordez – fie cântece, fie roluri în operă -, încât consider că a sosit timpul să mă deschid în perioada aceasta pentru roluri din repertoriul lui Strauss sau Verdi sau Puccini.
Nu am în plan să bifez milioane de roluri până o să mor, sau ceva de genul ăsta, dar cu siguranță vreau să încerc rolurile pe care eu le consider potrivite vocii mele.
Spune-mi câteva cuvinte despre albumul pe care l-ai lansat la începutul acestui an cu muzică de Edvard Grieg, în tandem cu pianistul Leif Ove Andsnes…
Am lucrat multă vreme la acest album și a fost o bucurie faptul că am reușit să ajungem să îl finalizăm în perioada pandemiei, când ne-a fost deseori teamă să nu fie amânat din cauza acesteia. Edvard Grieg este un compozitor norvegian și asta a fost extrem de important în ce mă privește, plus că l-am avut pe Lief Ove Andsnes alături, asta după ce l-am convins să colaboreze cu mine la acest album. L-am “atacat” pur și simplu în aeroport, i-am propus să înregistrăm albumul și i-am sugerat să își ia timp ca să se gândească bine până îmi va răspunde, însă el a fost de acord imediat.
Am descoperit apoi repertoriul împreună și sunt foarte mândră de acest album, pentru că, în afară de faptul că reprezintă o parte din istoria Norvegiei, este și o parte din istoria mea personală de până acum. Fiindcă eu am început studiul muzicii la Academia Grieg din Bergen, unde am cântat și ceva Grieg, dar niciodată nu am abordat toate melodiile pe care le-am inclus acum pe acest disc.
Am studiat Haugtussa [de Edvard Grieg] la Academie, dar acum am reluat compozițiile și le-am inclus cu bucurie în repertoriul meu curent. Sunt recunoscătoare inclusiv pentru faptul că cei de la [casa de discuri] Decca au fost interesați să mă susțină în realizarea albumului…
Vorbește-mi de provocări fiindcă pentru Dei tuoi figli la madre din Medea, de exemplu, am auzit că înregistrările cu London Philharmonic Orchestra le-ai făcut de la distanță….
Așa este, toți – eu, orchestra și dirijorul – ne aflam la distanță, eram într-o sală uriașă, de două ori spațiul necesar unei orchestre. Repetițiile au fost destul de dificile dar în momentul când a trebuit să înregistrăm, deja știam precis ce era de făcut, iar cine ascultă înregistrarea nu își dă seama prin ce am trecut noi în acele momente.
Într-un fel, era exact ca și cum am fi fost pe scena Operei, mereu trebuia să anticipăm următoarea frază muzicală… în sufletul meu am fost însă foarte recunoscătoare pentru că, după atâtea luni de zile în care nu s-a întâmplat nimic, să fii într-o încăpere împreună cu colegii muzicieni, ăsta e un sentiment extraordinar de bun, e ca o furtună emoțională.
Dar cum de ți-ai păstrat motivația în toată perioada de izolare?
Întrebarea e foarte bună, pentru că am trecut prin multe momente de criză în timpul pandemiei, exact din acest motiv. Am crezut că pot repeta pentru un anumit spectacol, care apoi era anulat, și din nou o luam de la capăt, repetam și apoi se anulau spectacolele, dar măcar am putut să îmi antrenez vocea, măcar ăsta a fost un lucru bun.
La începutul pandemiei nimeni nu știa că va dura mai mult de un an, ne gândeam cu toții că vor fi câteva luni și pe urmă vom reveni la normal și vom putea face măcar unele dintre spectacolele planificate.
Eu am fost foarte norocoasă, pentru că aveam oricum foarte multe proiecte în calendar, deci chiar dacă multe s-au anulat, unele dintre ele tot rămâneau, se desfășurau. E mult mai dificil să prevezi ce se va întâmpla șase luni de-aici înainte…
În ce stare de spirit ești în primăvara acestui an?
Sunt foarte bucuroasă că s-au redeschis sălile de spectacol și că putem vedea publicul în sală, și că acum noi doi putem vorbi fără mască… e aproape ireal, după atâta timp în care n-am putut face toate astea. Sunt fericită că sunt din nou împreună cu publicul.
Interviu realizat de Ioan Big | CLIN D’OEIL | Performing Arts
