Meniu Zile și Nopți

Artă & Cultură

Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 23/06/2022
Festival Artă & Cultură / Performing arts

Mefistofele pe 28 iunie pe scena BUCHAREST OPERA FESTIVAL, cu Opera Română Craiova

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Mefistofele pe 28 iunie pe scena BUCHAREST OPERA FESTIVAL, cu Opera Română Craiova Share Mefistofele pe 28 iunie pe scena BUCHAREST OPERA FESTIVAL, cu Opera Română Craiova


Opera Română Craiova va participa la Bucharest Opera Festival cu spectacolul „Mefistofele” de Arrigo Boito. Reprezentația va avea loc marți, 28 iunie, ora 19:00, pe scena Operei Naționale București. Soliști de prim rang în arta lirică mondială vor putea fi ascultați în opera „Mefistofele” de Arrigo Boito, spectacolul Operei Române Craiova.

Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

Bucharest Opera Festival se va desfășura în perioada 24 iunie – 2 iulie pe scena Operei Naționale București. Festivalul are potenţialul de a deveni un eveniment anual şi va oferi publicului bucureştean ocazia de a cunoaşte performanţele în domeniu ale tuturor instituţiilor naţionale de profil aflate în subordinea Ministerului Culturii, cărora li se alătură ca invitaţi, de această dată, Opera Română Craiova şi Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” din Chişinău.

Mefistofele

Invitații speciali ai evenimentului sunt basul Askar Abdrazakov (în rolul titular) și Barbara Frittoli (Margareta), alături de o distribuție de excepție: Water Fraccaro (Faust), Laura Vila (Martha/Pantalis), Cellia Costea (Elena), Fabio Serani (Wagner) și Petrișor Efrem (Nereus).

Spectacolul pus în scenă de regretatul regizor german Peter P. Pachl, reunește – alături de soliști – Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova, sub conducerea muzicală a maestrului Dumitru Cârciumaru.

Opera „Mefistofele”, compoziția lui Arrigo Boito, pe un libret bazat pe celebrul „Faust” al lui Goethe, care a avut premiera la Craiova în anul 2019 și care va fi prezentată publicului bucureștean în cadrul festivalului, face parte din demersul Operei Române Craiova de a aduce în fața publicului lucrări mai rar prezentate pe scenele lirice.

Cerințele muzicale și complexitatea dramatică fac din punerea în scenă a singurei opere definitivate a lui Boito (cel care, pentru iubitorii operei, va rămâne libretistul lui Verdi) o adevărată provocare, provocare asumată deopotrivă de Opera craioveană și de regretatul regizor german Peter P. Pachl (1953-2021).

Mefistofele

Cu studii de muzicologie, teatrologie și lingvistică și un repertoriu regizoral atât muzical, cât și dramatic, Peter P. Pachl a pus în această producție – și a cerut de la protagoniști – toate resursele artistice. Producția craioveană aduce în scenă nu doar multitudinea de lumi – spații și timpuri – prezente în libretul considerat cel mai convingător dintre toate versiunile muzicale ale lui „Faust”, ci și personaje fără nume, elemente simbolice, mișcări și imagini provocatoare, care, adresându-se publicului într-un limbaj scenic contemporan, sunt menite să amplifice impactul muzicii.

Spre deosebire de alți creatori care au transpus în muzică „Faust”, Boito, un dramaturg remarcabil, a construit în libret un derivat din cele două părți ale scrierii lui Goethe, l-a plasat pe Mefistofele central și a încercat să păstreze toate etapele călătoriei lui Faust și dimensiunea filosofică a personajelor. Partitura – constând inițial în cinci ore de muzică, șlefuită de compozitor timp de 13 ani după premiera absolută, puternic scurtată și crescând în rafinament – este o lucrare importantă în istoria muzicii, cu momente solistice memorabile și fragmente corale tulburătoare, având, de asemenea, un profund mesaj spiritual.

Programul festivalului:

  • Vineri, 24 iunie, ora 19:00 – „Don Giovanni” de W.A. Mozart, regia Andrei Șerban, dirijor Tiberiu Soare (Opera Națională București)
  • Sâmbătă, 25 iunie, ora 19:00 – „Lacul lebedelor” de P.I. Ceaikovski (Teatrul Național de Operă și Balet „ Maria Bieșu” din Chișinău)
  • Duminică, 26 iunie, ora 19:00 – „Ora spaniolă (L’heure espagnole) & Copilul și vrăjile (L’enfant et les sortileges)” (Opera Maghiară din Cluj Napoca)
  • Luni, 27 iunie, ora 19:00 – „Zorba” de Mikis Theodorakis (Opera Națională Română Cluj-Napoca)
  • Marți, 28 iunie, ora 19:00 – „Mefistofele” de Arrigo Boito (Opera Română Craiova)
  • Miercuri, 29 iunie, ora 19:00 – „La Serva Padrona” de Giovanni Battista Pergolesi (Opera Națională Română din Timișoara)
  • Joi, 30 iunie, ora 19:00 – „Povestirile lui Hoffmann” de Jacques Offenbach (Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”)
  • Vineri, 1 iulie, ora 19:00 – „Indiile galante” de Jean-Philippe Rameau (Opera Națională Română Iași)
  • Sâmbătă, 2 iulie, ora 19:00 – „Candide” de L. Bernstein (Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian”)

 

Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Produse Moldovenești

Parteneri: Pop Cola, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Băneasa Shopping City, ARCUB, Sansha

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualități, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, QuickNews, a7tv, Ballet Magazine, Mediatrust

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on linkedin
LinkedIn
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.